Primăria Piatra-Neamț, forțată să schimbe unele țevi de apă din Piatra-Neamț

1

De ani de zile spunem că primăria, în calitate de proprietar, dar mai ales de beneficiar al țevilor de apă expirate, are obligația să le schimbe. Tot de ani de zile, în cel mai josnic mod, ni s-a dat peste nas de către primărie și de o serie de politicieni și jurnaliști care au explicat că ziarpiatraneamt.ro minte și că de fapt ApaServ ar trebui să schimbe conductele și așa mai departe… cunoscuta placă cu ApaServ al lui Arsene, PSD, m**e PSD.

Iată că proiectele europene au venit peste echipa de zgomot a administrației locale și sunt forțați să aloce peste 17.000.000 lei din bugetul municipiului Piatra-Neamț ca să schimbe acele conducte despre care ziceau că nu e obligația lor să le schimbe. Deci, când ajunge funia la par și apare cuvântul obligatoriu se vede clar și cine avea obligația.

Acum, faptul că ziarpiatraneamt.ro a avut dreptate și primăria nu este absolut irelevant pentru oameni. Răul a fost făcut și ani de zile s-a pierdut peste jumătate din apa potabilă livrată pietrenilor pentru că administrația locală nu a vrut să schimbe țevile depășite.

Adevărul care a ieșit acum la iveală întărește suspiciunea că țevile au fost lăsate intenționat neschimbate ca să fie multe avarii și apă de proastă calitate cu scopul să creeze disconfort alegătorilor ca mai apoi să li se spună că e de vină PSD care conduce ApaServ.

Din păcate, problema apei nu este nici pe departe rezolvată. Acum primăria va schimba doar țevile de sub străzile principale, ceea ce reprezintă un procent mic din rețeaua care este expirată și ruginită. Mai e mult până ce să se repare ce a stricat administrația locală din ultimii 20 de ani la Piatra-Neamț. Acum doar a ajuns funia la par și nu mai au nicio soluție să dea vina pe alții, că dacă ar fi avut, cu siguranță mințeau în continuare pe toată lumea până rămânea orașul Piatra-Neamț fără apă.

Pe aceeași temă mai puteți citi și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Lori spune

    Ar fi începutul pentru multe alte proiecte in Piatra Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate