Povestea cărţilor care i-au aparţinut lui Ion Creangă, aflate în Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ

Povestea cărţilor care i-au aparţinut lui Creangă şi din care o parte se găsesc la Piatra-Neamţ începe, fireşte, pentru fiecare dintre ele, în anul în care a fost tipărită, sau, de dragul preciziei, atunci când, în mintea autorilor lor a încolţit ideea de a lăsa posterităţii „un nume adunat pe-o carte”.
Dar, în ceea ce priveşte destinul lor comun el începe, desigur, atunci când s-au întâlnit în biblioteca lui Creangă, iar după moartea lui, către sfârşitul anului 1899, atunci când Revista „Şezătoarea” pregătea un număr omagial, la 10 ani de la moartea marelui povestitor. Pentru acest număr al revistei, Kirileanu şi-a propus să aducă în atenţie soarta manuscriselor lui Creangă printr-un articol intitulat „Notiţă asupra manuscriptelor lui Ioan Creangă”.
Epopeea descrisă de Kirileanu, pornit în căutarea manuscriselor lui Creangă dă măsura devoţiunii pe care patronul spiritual al Bibliotecii Judeţene Neamţ o purta marelui humuleştean şi a preocupării pentru posteritatea acestuia.
Dar trecuseră deja 10 ani…
Cu siguranţă, pe-atunci lucrurile nu se rostogoleau cu rapiditatea cu care se rostogolesc astăzi, dar, la 10 ani de la moartea lui Creangă, Kirileanu a bătătorit drumurile Iaşiului pe urmele manuscriselor lui Ion Creangă. Sunt descrise în acest articol, descurajante puneri pe drumuri, de la Ana la Caiafa şi cu atât mai meritoriu este efortul lui Kirileanu de a întreprinde acest maraton recuperator şi de a completa o pagină importantă a istoriei literare româneşti.
Aşadar, luând-o sistematic, Kirileanu s-a îndreptat, fireşte, întâi spre bojdeuca din Ţicău unde a aflat de la Ecaterina Vartic „fosta lui soţie de-al doilea” că toate manuscrisele au fost luate de răposatul Gruber, care împreună cu A. D. Xenopol şi Grigore I. Alexandrescu îşi luaseră angajamentul să publice operele complete ale lui Creangă. Gruber nefiind deci abordabil, Kirileanu s-a adresat lui A. D. Xenopol care însă a tăgăduit că ar avea vreun manuscris de-al lui Creangă. Rămânea deci varianta Gr. I Alexandrescu la care Kirileanu a apelat printr-un cunoscut şi de la care a primit acelaşi răspuns descurajator, însoţit însă de informaţia potrivit căreia „Xenopol păstrează o sumă de poveşti pornografice al căror autor e Creangă şi că în albumurile lui Gruber şi a lui Beldiceanu se poate să se fi găsind bucăţi inedite de Ion Creangă”.
Revenind pe traseul iniţial Kirileanu reia cercetările şi pe filiera Gruber şi află că după moartea lui Gruber, văduva sa a vândut doctorului A. Mendel întreaga bibliotecă a răposatului. De aici, parte din bibliotecă a fost vândută de noul proprietar librarului Israiliteanu, parte au fost aruncate – ca netrebnice şi în fine o altă parte a fost încredinţată prof. de lb. română Gh. Scobai din Iaşi, fără nici o plată, dr. Mendel păstrând pentru sine doar o poveste pornografică intitulată „Ionică cel prost”.
A urmat, desigur, un drum la dl. Scobai care însă eschivându-se în felurite feluri a refuzat să-i arate lui Kirileanu materialele pe care le avea.
Întâmplarea a făcut ca buna credinţă a lui Kirileanu, întru cinstirea memoriei lui Creangă, să-i fie răsplătită prin aceea că a prins de veste că manuscrise ale lui Creangă se găsesc şi la un student – dl. Silvestru. Acesta i-a povestit lui Kirileanu cum a descoperit, pe când era elev de liceu, la negustorul Nicolae Mihăilescu parte din manuscrisele lui Creangă ce fuseseră cumpărate cu kilogramul, ca hârtie de ambalaj.
Şi pentru a acoperi tot ce putea fi recuperat din însemnările manuscrise ale lui Creangă, Kirileanu s-a aplecat şi asupra cărţilor rămase la bojdeucă. A descoperit acolo volume din care a reprodus, în articolul din „Şezătoarea”, lucruri ce întregesc portretul lui Creangă, ca om preocupat de limbă, de învăţământ, apropiaţi, şi – în registrul anecdotic -, de problemele de sănătate.
Avem, aşadar, la Piatra-Neamţ cărţi din biblioteca lui Ion Creangă datorită griji şi generozităţii cărturarului G. T. Kirileanu, cel mai important editor al lui Creangă, căruia i se datorează efortul recuperator de a readuce opera lui Creangă la forma ei originală, neştirbită, netrunchiată şi nemodificată.

Cristina Catana