Adrian Păduraru, vicepreședintele PSD al CJ Neamț, a găsit soluția pentru a ajuta echipa de fotbal Ceahlăul

0

Vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Neamț, Adrian Păduraru, a inițiat demersurile pentru o posibilă asociere cu echipa de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț.

Acest demers vine ca urmare a faptului că finanțatorul principal al echipei și vicepreședinte al Consiliului director al Asociației CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a anunțat că nu mai deține resursele necesare pentru a sprijini, de unul singur, evoluția clubului sportiv și că ia în calcul retragerea. Cu mari eforturi financiare, Anton Măzărianu – CEO COMES a reușit să asigure cadrul necesar pentru ca echipa Ceahlăul să acceadă în Liga 2 și, în acest sezon competițional să fie foarte aproape de intrarea în Super Ligă.

După repetate apeluri la autoritățile publice din partea finanțatorului, vicepreședintele CJ Neamț, Adrian Păduraru, a inițiat un acord de principiu care să asigure temeiul legal de implicare a autorității administrației publice județene în continuarea fotbalului de performanță din Neamț.

În baza acestui acord, vor avea loc consultări cu CSM Ceahlăul pentru a identifica soluțiile de finanțare, inclusiv varianta de participare a CJ Neamț ca membru al Asociației. E important, însă, ca toți consilierii județeni să își dea votul favorabil în acest sens.

Vom reveni cu informații pe această temă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate