Grupul COMES Săvinești încheie anul ca vârf de lance cu investițiile strategice în industria grea și o cifră de afaceri impresionantă

0

Compania COMES din comuna Săvineşti, judeţul Neamţ, care li­vrează utilaje sub presiune de gabarit mare şi piese de schimb pentru industria chimică, petrochi­mică, pe­trol şi gaze, încheie acest an cu succes. Cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, comparativ cu cifra de anul trecut, 15,5 milioane de euro, compania și-a propus o creștere pentru 2024 de 20%.

„Gestionăm proiecte de anvergură, de la faza de proiect, la execuție cu recepție finală. În acest an, am dezvoltat un departament care să gestioneze proiecte de amploare, în regim de antrepriză generală, profesioniști care asigură servicii de coordonare, proiectare, ofertare, contractare, logistică, și execuție.” explică Anton Măzărianu, director general COMES S.A.

Una dintre cele mai recente investiții ale companiei este un echipament (valţ hidraulic) pentru îndoire de table la dimensiuni şi grosimi foarte mari, o investiție menită să susţină producţia şi furnizarea de petrol, gaze, energie electrică şi termică din România. Această adiție tehnologică inedită, fără precedent pe piața internă, răspunde oricărei solicitări legate de formarea de plăci metalice groase cu geometrie variabilă.

Noua resursă tehnică a companiei deschide drumul pentru extinderea afacerii într-o nouă nișă – grosimi și dimensiuni foarte mari – pe piața europeană și în țări cu prestigiu în producția de petrol și gaze din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Detalii aici.

Portofoliul COMES de anul acesta mai include un proiect amplu de antrepriză generală pentru construcția de trasee de conducte noi de abur la Petrotel Ploiești, precum și producția de echipamente grele sub presiune, exportate către Lituania, Egipt, Bulgaria, Germania, Austria, Franța și Italia. Printre proiectele aflate în monitorizare, se preconizează oportunități de furnizare a vaselor de stocare pentru deșeuri radioactive ale Unității 1 Cernavodă, precum și a vaselor de stocare pentru GPL și propan în Nigeria.

Compania COMES Săvinești a mai reușit o nouă premieră în industria grea din România de după Revoluție: producția a 2 reactoare de hidrogenare de mari dimensiuni: 200 de tone pe bucată, în cadrul unui proiect petrochimic din România inclus în strategia națională de securitate energetică și de mediu. Amănunte aici.

Începând cu luna februarie 2023, COMES funcționează cu nou punct de lucru în atelierul mecanic din rafinăria Petromidia, Năvodari, parte a grupului Rompetrol. Punctul de lucru este dedicat atât pentru service și mentenanță, cât și producției și instalării de echipamente metalice, accesorii și piese de schimb.

La scurt timp după deschiderea punctului de lucru COMES în Năvodari, firma a anunțat că primul utilaj petrolier complet fabricat în atelierul mecanic a fost pus în funcțiune în siguranță și cu succes. Acesta asigură evacuarea în atmosferă a gazelor rezultate din procesul de ardere aferent cazanului. Turnul de 17 metri este construit din 8 mantale la diametrul de 1.75 metri, având masa totală de aprox. 6 tone. Acesta este un rezultat deosebit, obținut datorită angajamentului, dedicării și muncii echipelor COMES și cooperării excelente cu echipa Rompetrol.

Activitatea de producție din acest an a fost pentru COMES extrem de prolifică, pe măsura noilor locuri de muncă create, transporturilor agabaritice, dar și pe măsura prezenței active în cadrul reuniunilor de profil ale specialiștilor, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional din care amintim Expoziția Nucleară Mondială din Paris sau Forumul Gazelor Naturale 2023 ș.a.

***

COMES a apărut în 1977 sub denumirea de Uzina Mecanica a Combinatului Chimic Savinesti, scopul său principal fiind furnizarea de echipamente și piese de schimb pentru uzină. În prezent, compania cu sediul în Săvinești, Neamț este recunoscută ca unul dintre cei mai mari producatori din România de echipamente de transfer de căldură, vase sub presiune și piese de schimb pentru industria chimică, petrochimică, de petrol și gaze, nucleară și energetică, cu peste 45 de ani de experiență în producție și livrări în peste 30 de țări.

COMES nu este doar o companie de succes, ci și un actor important în dezvoltarea județului Neamț. Prin implicarea sa în proiecte de natură socială și de sănătate, COMES a demonstrat responsabilitatea sa față de comunitate și angajamentul său de a contribui la creșterea și bunăstarea locală.

Pe piața locală, COMES S.A. vede oportunități deosebite pentru viitor. Investițiile fără precedent în domeniul energetic, fondurile europene consistente și tehnologiile de nișă, cum ar fi reactoarele nucleare modulare, hidrogenul și gazele naturale din Marea Neagră, reprezintă direcții promițătoare pentru creșterea companiei. COMES se află într-o poziție unică pentru a profita de aceste oportunități și de a-și consolida poziția de lider pe piața echipamentelor speciale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate