Azi, în rime și umor – 2.01.2019

1

Anul Nou vine cu vești.

Bune, dom’le, nu-s povești.

Vi le spunem noi pe toate.

Cititorule, mai ești?

Gemene modificate!

Asta nu e tot, parol!

Avem vești de la Ocol,

Ăla silvic, unde-aiurea,

Consilieri și pădurari

Fac magie, că sunt tari.

Hocus-pocus, nu-i pădurea!

De alean, de dor si jale,

Un sătean harnic, cu spor,

A sărit cu un topor

La vecinu’ -ngrozitor

Să arate că-i mai tare!

Mai departe-n Răucești,

De-ți vine să te crucești,

Pe pășune, o grenadă

A chemat satul la sfadă.

Ecou până-n Humulești.

Și-un director la o școală

A intrat iar în vizor,

Cu tandrețuri și amor

Chiar în văzul tuturor.

Zău că asta-i mare boală!

Să va reveniți din șoc

Ne oprim nițel în loc.

Admirăm piața centrală,

La etaj puțin cam goală.

N-a fost nene, cu noroc!

Comercianți în frig, afară,

Cu taraba-aproape goală

Mai că pică înghețați

Și de spate adunați

Într-o țară-așa murdară.

Iar turiștii de pe munte

În loc de cărări bătute

Se avântă fără minte,

Fără cap, fără merinde.

Avalanșa să-i afunde.

De atâtea știri mărețe

Sătui suntem chiar și noi,

Dar le împărțim cu voi,

Sperând s-ajungă puhoi

În douăștrei de județe!

Rezumat făcut în lanț

Pentru cititori ca voi,

Cu dileme și nevoi

Că așa ne-am gândit noi,

Cei din Ziar de Piatra-Neamț!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nelu spune

    FRUMOS Sintetizat !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate