Prefectul de Neamț, Adrian Niță, despre amatorismul primăriei în relocarea copiilor din școlile care intră în reabilitare

0

Consiliul Județean Neamț va asigura, pe perioada efectuării lucrărilor de reparații la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra-Neamț, săli de clasă pentru elevi în incinta clădirii de la Școlile Normale de pe strada Gavril Galinescu. Decizia a fost luată ca urmare a reacțiilor părinților elevilor care ar fi trebuit relocați pentru cursuri într-un alt cartier, la propunerea conducerii Primăriei Piatra-Neamț.

Practic, pentru a se ieși din situația imposibilă creată de primărie, președintele CJ Neamț a mers împreună cu prefectul Adrian Niță, cu inspectorul școlar general Florentina Luca-Moise și cu directorul Școlii Gimnaziale nr. 5 Piatra-Neamț, în clădirea pe care Consiliul Județean o deține la Școlile Normale și a căutat un spațiu potrivit.

„Este vorba despre relocarea copiilor de la Școala nr. 8 și Școala nr. 5 care ar urma să intre în reabilitare și modernizare. Nu mai discutăm aspectele legate de relocare și posibilitatea de programare a acestor lucrări în vacanțe. Important este că CJ Neamț a venit cu soluții în sprijinul primăriei și a pus la dispoziție această clădire unde a funcționat înainte și ASE-ul. Spațiul este aproape de aceste școli, creând un disconfort mai mic în transport, fiind în același cartier.

Am fost atunci la fața locului, ne-a însoțit și doamna director. Dânsa a fost mulțumită de cum arătau sălile de clasă. Urma ca primăria să facă demersurile necesare pentru a prelua acest imobil. Înțeleg că până la urmă, în ultima ședință de consiliu local s-a întâmplat acest lucru. Nu am verificat, dar știu din informațiile din spațiul public. Așa cum ar fi trebuit, prin HCL,clădirea va fi cedată de la CJ Neamț la primărie.”, ne-a declarat prefectul de Neamț, Adrian Niță.

Prefectul de Neamț spune că aceste probleme apar din amatorism administrativ, amintindu-și de situația grădiniței din zona Gării din care micuții au fost relocați la Liceul Cartianu, după o serie de discuții cu părinții nemulțumiți că spațiile de la liceu nu erau conforme pentru preșcolari. La vremea respectivă, prefectul a intermediat o serie de discuții între primărie și Inspectoratul Școlar, la cererea părinților, și până la urmă s-a decis mutarea la Cartianu. Deși primăria avea responsabilitatea reconfigurării spațiilor de la Cartianu pentru preșcolari, prefectul de Neamț spune că de fapt un părinte a fost cel care a reușit în timp record să facă treaba administrației locale pentru ca micuții să poată fi relocați în termenul scurt până la începerea anului școlar.

Cu toate eforturile instituțiilor, chiar dacă acum primăria are un spațiu pentru relocare a copiilor din Dărmănești, sălile de clasă trebuie puse la punct cât mai repede, teoretic până la sfârșitul lunii februarie. Prefectul de Neamț se declară contrariat de bâlbele administrative ale primăriei care nu reușește să învețe din propriile greșeli, spunând că numărul angajaților din administrația locală a crescut, dar eficiența nu se observă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate