Accident în Neamț. O victimă a ajuns la spital
La ora 17:06, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Mărășești în orașul Târgu Neamț.
Un autoturism, în care era doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și a lovit un gard.
a transmis ISU Neamț
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț.
Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul auto, o femeie de 41 ani s-a autoevacuat. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la CPU Târgu Neamț.
De asemenea, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o femeie, de 40 de ani, din Răucești, conducea un autoturism, pe strada Mărășești, ar fi inițiat o manevră de depășire, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
a declarat sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț


