„UN START BUN IN VIAŢĂ”

0

 


Centrul Step by Step pentru Educaţie şi dezvoltare profesională, in parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului , a lansat proiectul ,,Un start bun in viaţă” finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. Proiectul se inscrie in acţiunile menite să susţină implementarea prevederilor Legii Educaţiei Naţionale in domeniul educaţiei timpurii.

Obiectivul proiectului  este implementarea serviciilor de educaţie timpurie-antepreşcolară- de calitate, cu participarea autorităţilor locale, in zone urbane slab dezvoltate şi cu populaţie dezavantajată.

Acţiunile desfăşurate in cadrul acestui proiect vizează constituirea unei echipe multidisciplinare in unităţile participante la proiect, conceperea cadrului pentru dezvolarea sistemului naţional de formare continuă a personalului care lucrează ăn serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară, organizarea serviciilor model de Educaţie timpurie antepreşcolară.

Organizarea serviciilor model  de Educaţie timpurie antepreşcolară va fi susţinută prin organizarea unui spaţiu educaţional  in grădiniţe, formarea şi susţinerea echipei multidisciplinare la nivel local, dezvoltarea de competenţe şi materiale suport.

Un punct important in cadrul proiectului il constituie realizarea parteneriatului cu autorităşile locale pentru a determina utilizarea eficientă a resurselor disponibile.

Beneficiarii proiectului vor fi copiii de la naştere la 3 ani, cu focus pe vârstele de 2-3 ani şi familiile acestora. In serviciile de Educatie timpurie sunt  admişi copii din familii diferite inclusive, familii in dificultate şi de etnie romă.  Includerea tuturor copiilor intr-un serviciu de calitate  crează o coeziune a familiilor şi o solidaritate comunitară prin obiectivul comun “interesul superior al copilului lor”

Criteriile de selecţie au inclus următoarele: grădiniţe cu program prelungit, comunităţi urbane cu economie slab dezvoltată, cu populaţie dezavantajată inclusiv romă, comunitatea locală să fie interesată să organizeze cel puţin o grupă de antepreşcolari, cadre didactice calificate, integrarea , in fiecare grupă a cel puţin 5 copii provenind din familii dezavanatajate, implicarea autorităţilor locale in asigurarea calităţii serviciilor de educaţie timpurie.

Echipa multidisciplinară include, la grupa de 20 copii de nivel antepreşcolar:  directorul, coordonatorul unităţii, 2 cadre didactice , un asistent medical,  un consilier, asistent social din cadrul primăriilor.

Unităţile selectate:

1. Roman-Grădiniţa PP,,Muguri de lumină” din cadrul Şcolii de Artă,,Sergiu Celibidache”

2. Tg.Neamţ-Grădiniţa PP  din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII nr.3(Humuleşti)

3. Tg.Neamţ-Grădiniţa PP2 din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII nr.2

4. Bicaz – Grădiniţa PP,,Moldocim „ din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII nr.1

In perioada 1 iulie -4 iulie  si 4-7 iulie, cadrele didactice incluse in proiectul derulat la nivel naţional,  participă la formare, la Sibiu.



whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate