PRUDENȚA, cheia pentru a vă proteja de FRAUDELE ON-LINE

0

Formele moderne de comunicare și timpul petrecut pe internet ne expun unor pericole cu care nu suntem atât de obișnuiți. De la mesaje primite, până la anunțuri care promit o creștere financiară imediată, creativitatea celor care săvârșesc aceste infracțiuni are puține limite.

Și în această săptămâna polițiștii de prevenire au continuat întâlnirile cu asociațiile de proprietari, reprezentanții bibliotecii orășenești dar și cu membrii comunității pe tema victimizării la infracțiuni contra patrimoniului, violența în familie, fapte cu violenta dar în special despre fraudele cu investiții. Alături de polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz și cei din comuna Tămășeni, polițiștii de prevenire au adresat celor prezenți un apel la prudență. Dacă anunțurile care vă promit sume de bani ar fi adevărate, toată lumea ar fi mai bogată. Fiți prudenți cu bruma de economii și transmiteți aceste sfaturi și celor care vă trec pragul asociației, a fost mesajul polițiștilor.

Polițiștii au adresat celor prezenți și câteva recomandări preventive:

1. Educație financiară: cea mai eficientă modalitate de a vă proteja împotriva investment frauds este să vă educați permanent în domeniul investițiilor. Înțelegeți ce înseamnă o investiție sigură, cum să recunoașteți semnele de avertizare ale unei fraude și să fiți sceptici înainte de a investi bani.

2. Educație digitală: marea majoritate a atacurilor informatice pot fi prevenite prin măsuri elementare de igienă cibernetică – parole puternice, atenție sporită la link-uri/atașamente provenite din surse necunoscute, nedivulgarea datelor personale, autentificare multi-factor.

3. Verificați cu atenție firma/platforma prin intermediul căreia urmează să vă plasați investițiile: Orice firmă sau individ care oferă servicii de investiții trebuie să fie licențiat și autorizat. Verificați întotdeauna background-ul unei companii și asigurați-vă că au licența adecvată. Vă recomandăm să vizitați și site-ul.

4. Atenție la promisiunile nerealiste: dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă. Păstrați un simț critic și nu vă lăsați înșelați de promisiuni nerealiste de profituri. Fiți sceptici față de promisiunile de câștiguri imense și rapide, dar și față de anunțuri care se prezintă ca oferte pe termen limitat. Investițiile financiare presupun riscuri și nicio entitate autorizată nu poate garanta profituri!

5. Nu oferiți informații personale sau financiare altor părți decât celor autorizate. Cumpărarea de acțiuni nu poate fi realizată decât printr-un intermediar autorizat și acesta nu solicită plăți sau date personale prin intermediul unei pagini de internet.

6. Cerere de informații scrise: solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi prospectele de investiții, detaliile companiei sau orice alt document relevant. Citiți cu atenție aceste documente și asigurați-vă că înțelegeți toate aspectele implicate.

7. Consultați un expert financiar terț: dacă sunteți nesigur cu privire la o oportunitate de investiții, consultați un expert financiar independent. Aceștia vă pot oferi sfaturi și pot evalua legitimitatea investiției.

8. Nu cedați presiunii de transfer de bani: promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive pentru a determina investitorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid”.

9. Raportați fraudele: dacă sunteți victima unei fraude cu investiții sau suspectați că cineva vă încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției.

O resursă importantă de documentare în ceea ce privește investițiile legitime este site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (asfromania.ro). Aici puteți găsi informații actualizate referitoare la legislație și autorizare, dar și o secțiune de alerte și informări despre platforme neautorizate să presteze servicii și activități de investiții Autoritatea de Supraveghere Financiară – Alerte investitori – Informări (asfromania.ro).

În concluzie, fraudele cu investiții reprezintă o amenințare crescută în era digitală. Cu toate acestea, educația, cercetarea și atenția la detalii pot ajuta la prevenirea acestor fraude și protejarea economiilor personale. Fiți vigilent și nu luați decizii pripite când vine vorba de investițiile online.

PRUDENȚA ESTE CHEIA PENTRU A VĂ PROTEJA DE INVESTMENT FRAUDS.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate