Sebastian, un înger fără vină, vrea să fie un tânăr normal. Să-i redăm împreună copilăria pierdută

0

UPDATE: „Mulțumim domnului inginer Mihai Tărâță – Asociația „Culiță Tărâță” pentru donația de 10.000 lei pentru Sebastian. Mai avem nevoie de 10.000 lei ca Sebastian să poată respira. Mulțumim, Dumnezeule, mulțumim tuturor celor care contribuiți alături de noi la salvarea de vieți”- Carmen Suciu.

Sebastian este un adolescent din Neamț care din ziua când a venit pe lume se zbate să traiască. A făcut ani și ani de recuperare la București, Iași, iar părinții, ingineri zootehniști, au făcut imposibilul să acopere aceste costuri zi de zi. Sunt datori în bancă și acum, au și casa ipotecată.

Sebastian învață, merge la școală, dar este ironizat pentru felul cum respiră și vorbește. Este elev în clasa a 11-a, își dorește să fie un adolescent normal, să se bucure de viață, să nu mai râdă nimeni de el. Are visuri, dorințe, ca orice tânăr.

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț s-a implicat în acest caz și a luat legătura cu medicii din spitalul Arcadia din Iași care au transmis recomandări medicale și intervenții chirurgicale recomandate pacientului. Intervenția ar urma să aibă loc pe 27 octombrie 2020 și investigațiile preoperatorii programate pe 26 octombrie.

Procedurile necesare sunt: Rinoplastie PRIMARA + Rezectia submucoasa a septului nazal + Cornetectomie uni/bilaterala COBLATIE+ Rezectia concha Bullosa. Costuri: ( Interventie 20960,00 + 550,00 spitalizare 1 noapte parinte si copil + 604,00 protocol preoperator ( analize de laborator + electrocardiograma + consult medic anestezist) + 250,00 proba anatomie patologica + 500,00 testari PCR Covid mama si copil). Total: 22.864,00 lei.

„Împreună vom reuși să-l salvăm și pe Sebastian, să îi împlinim măcar un vis, acela de-a nu se mai sufoca în somn, să poată dormi măcar o noapte liniștit. Ne-ar mai trebui încă 20.000 lei. Cei care doresc să ne ajute pot dona în contul Asociației Născută Înger, Piatra Neamț, CUI 36063530, cod IBAN RO58BTRLRONCRT0345309301, Banca Transilvania, Piatra Neamț, cu mențiunea Sebastian”, a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger Piatra-Neamț.

Precizăm că diferența de 2500 lei a fost susținută din donațiile strânse în urma Festivalului de Caritate „Ella Suciu” (click aici). Mai multe detalii la numarul de telefon 0770.405.849, Carmen Suciu, Asociatia Nascuta Inger.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate