ȘCOLI CATIHETICE DE ODINIOARĂ

În lucrarea ”Vechile școli din județul Neamț. Contribuții la un istoric al școlilor din Ținutul Neamțului”, semnată de D.L. Stăhiescu, apărută în Anuarul Liceului ”Petru Rareș” Piatra-Neamț, anul 1932-1933, acesta se ocupă și de școlile catihetice din județul Neamț, inclusiv de cele din urbea Piatra.

Fostul dascăl ne spune că ”învățământul public a luat naștere târziu în Țările Române” și că ”înaintea acestuia, instrucția se făcea în particular, începând chiar cu școala primară, mult deosebită de cea de astăzi”.

Școlile primare funcționau la început în trapezele mănăstirilor și bisericilor, învățători fiind călugării și cântăreții”. Conform documentelor, mai târziu, unii boieri iubitori de cultură au înființat câte o școală pe moșiile lor”.

Învățământul ne fiind obligatoriu îl urma numai cine voia și cât voia și consta numai din deprinderea cititului cărților bisericești (ceaslovul și psaltirea) și a cântărilor. Din acest motiv, asemenea școli sunt cunoscute sub denumirea de școli catihetice, iar absolvenții lor aveau dreptul să se facă preoți. Dascălii acestor școli erau plătiți de elevi fie în bani, fie în natură.

Iată ce ne spune episcopul Melchisedec (născut la Gărcina n.n.) despre aceste școli: ”…Din cea mai profundă vechime, biserica română a mers la braț cu școala română. Episcopiile, mănăstirile și chiar bisericile de enorie din orașe și sate erau totodată și școli. Peste tot locul era și unul sau câțiva dascăli, care îi învățau pe cei tineri carte, a citi, a scrie, a cânta; în timpurile antice (?!) slavonește, mai pe urmă grecește și în fine, românește. Urme de ale acelor dascăli și școli bisericești găsim până astăzi, prin bibliotecile mănăstirești, pe unde s-au conservat încă resturi din vechea structură.

Așa găsim manuale cu iscăliturile elevilor care au învățat pe ele și numele dascălilor care i-au învățat. Pe documentele mănăstirești se întâmpină nu o dată numiri de călugări cu epitetul de dascăl sau dăscălitor sau dascăl slavonesc sau dascăl domnesc.

Școli de acestea înființau și mulți dintre boieri pe la moșiile lor, pentru ca să poată învăța copiii carte și să poată ajunge preoți, dascăli și logofeți. Chiar preoții de pe la satele unde erau școli, uniți cu fruntașii săteni, improvizau școli mici pentru copiii lor spre a învăța ceva carte în timpul iernii. Cântăreții de la biserică sau vreun călugăr pribeag care nu iubea, se așeza la mănăstire, sub disciplină, făcea provizoriu pe dascălul sătesc, pentru mâncare și o foarte modestă plată. Asemenea urmau și cântăreții pe la orașe; mai toți erau totodată și învățători de copii, din cea mai profundă vechime până în zilele noastre. De aceea, epitetul de cântăreț de biserică a devenit cu timpul sinonim cu acela de dascăl, încât până astăzi citeții și cântăreții de la biserică se numesc în limbajul popular dascălii bisericii. Aceste mici școli bisericești tradiționale au continuat până în zilele noastre și eu însumi am învățat cea dintâi carte, adică citirea, în anul 1827, la un dascăl de la biserica Trei Ierarhi din Piatra, apoi în satul meu natal la doi călugări improvizați, în timpul iernii, într-un an la un călugăr, în altul la un dascăl mirean adus dintr-un sat vecin.”

Se pare că la acest dascăl pomenit de Melchisedec vor mai fi învățat carte și alți doi copii, așa că la biserica Trei Ierarhi din localitate, trebuie să fi fost o adevărată școală de catiheți. Autorul nostru, D.L. Stăhiescu, considera că pe la 1827, ”trebuie să fi existat alt locaș de închinăciune, deoarece actuala clădire (anii 1932-1933 n.n.) nu datează, după cum arată inscripția din peretele bisericii, decât din anii 1847-1848”.

Conform informațiilor vremii, în anul 1839, se constată pe teritoriul fostului județ Neamț existența următoarelor școli particulare (catihetice n.n.), după cum urmează, în afară de cea de la Trei Ierarhi:

Școala lui Dumitrache Nanu, de la biserica Sf. Ioan Domnesc din Piatra-Neamț, cu 58 de elevi, unde învățătura se preda în limba română (va deveni ulterior școala primară nr. 1 de băieți n.n.).

Școala lui Gheorghe Ion, cu 24 de elevi, unde se învăța în limba greacă.

Școala lui Toma Popovici, cu 26 de elevi, unde învățământul se făcea în limba română.

În sfârșit, școlile din orașul de lângă Ozana, Școala psaltului Ion din Tg. Neamț de pe lângă biserica Adormirea, cu 40 de elevi, predarea făcându-se în limba greacă și în cea română. Amintim că la această școală a învățat carte, mai târziu și marele povestitor Ion Creangă, după ce s-a întors de la școala din Broșteni (azi județul Suceava).

La aceasta adăugându-se la 1848 Școala de la Biserica Sf. Nicolae din Humulești, a părintelui Ion Humulescu și a dascălului Vasile a Ilioaei sau a Vasilcăi, cu peste 40 de elevi, unde a învățat pentru prima dată carte Creangă al nostru.

Concluzionând, amintim că în aceste școli se făcea cititul, scrierea, precum și cele patru operații aritmetice. Conform documentelor păstrate, din anul 1855 înmulțindu-se școlile publice, cele catihetice s-au desființat ori s-au transformat în școli pentru cântăreți bisericești.

Prof. Gheorghe Radu