Cupa Primăverii la minifotbal pentru copii

0

În perioada 30 aprilie – 2 mai, în municipiul Roman, s-au auzit uralele și încurajările tribunelor. În această perioadă s-a desfășurat Cupa Primăverii la minifotbal pentru copii.

Evenimentul a fost organizat cu de către Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, în parteneriat cu Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Internațională a Polițiștilor și Primăria municipiului Roman.

Competiția a fost un adevărat spectacol, subliniind importanța activității fizice în viața cotidiană.

Ultimul fluier al competiției a marcat sfârșitul partidelor intense dedicate grupei de 11 ani, iar emoțiile nu au întârziat să își facă simțită prezența în rândul participanților și suporterilor.

Organizatorii au subliniat că indiferent de rezultatele obținute pe teren, toți copiii sunt câștigători, iar fiecare meci a reprezentat o treaptă spre dezvoltarea lor ca sportivi și ca oameni.

În pauzele dintre meciuri, tribunele au fost animate de tăticii pricepuți care s-au întrecut în a arăta că încă mai au talentul de a înscrie goluri spectaculoase, din poartă în poartă, spre deliciul spectatorilor.

„Această competiție a fost o adevărată sărbătoare a sportului și a spiritului de echipă. Sunt mândru să fiu parte dintr-un eveniment care promovează valorile pozitive și să văd cât de mult se bucură copiii de fiecare moment petrecut pe teren”, a declarat unul dintre antrenorii participanți.

Mulțumiri speciale au fost adresate tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea evenimentului: voluntarilor, arbitrilor, personalului medical, sponsorilor, părinților, antrenorilor și, nu în ultimul rând, copiilor care au dat totul pe teren pentru a face din această competiție un succes.

Toți așteptăm cu nerăbdare revederea în anul următor pentru noi provocări și succese sportive.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate