S-a deschis „Grădina cu ii” la Curtea Domnească (FOTO)

0

Muzeul de Etnografie Piatra Neamt, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, vă invită să vă bucurați ochii cu roadele muncii unor doamne deosebite din cadrul ,,Șezătorii de Piatra”.

Iile au fost realizate după izvoarele adunate cu pasiune de Elena Niță Ibrian și le regăsiți expuse în grădina cu trandafiri a Muzeului de Etnografie Piatra Neamt. Doritorii sunt așteptați cu porțile deschise până la orele 18:00. Accesul este gratuit.

Expoziţia din acest an, organizată cu ocazia ”Zilei Universale a Iei”, este parte din proiectul ”De la I(zvoad)E la IE”. Astfel, în cadrul acestui eveniment special, cămăşile femeieşti expuse la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ vor vedea lumina soarelui în curtea cu trandafiri de la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ.

Cele 23 de piese de port tradiţional de sărbătoare – realizate de membrele ”Şezătorii de Piatra”, de colegele de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ şi de la ”Şezătoarea de Târgu Mureş” – au avut ca sursă de inspiraţie izvoade din Fondul „Elena NiIţă Ibrian” al Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ.

Fiecare cămaşă poartă amprenta celei care a cusut-o și este unică: pornind de la o mică bucată de pânză, cu migală, răbdare şi cunoştinţe temeinice, fiecare participantă la proiect a realizat propria ie.

Materialele folosite sunt pânza de in, cânepă sau bumbac, firele de lână, arnici, mătase sau metalice, mărgele şi paiete. Cămăşile noi respectă tipologia şi dispunerea decorului de pe Valea Bistriţei şi din zona Neamţ.” – Muzeograf, Florentina Buzenschi, Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț.

FOTO: Complexul Muzeal Național Neamț

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate