Pe firul întâmplării: despre pacientul cu degetul amputat „uitat” la Roman – Ce spune Serviciul de Ambulanță Județean Neamț

0

Marți, 6 aprilie, în urma unui accident de muncă în Neamț, un bărbat a fost transferat la spitalul din Roman cu leziuni grave la o mână și un deget amputat. La unitatea medicală au ajuns și pacientul și degetul, iar de la Roman s-a decis transferul bolnavului la Iași.

Pe drum și-au dat seama că au uitat degetul pacientului la Roman, prin urmare au trimis un aparținător să-l…recupereze. Acesta din urmă (pe bună dreptate!), supărat foc a sunat la „112” iar soluția găsită a fost o alta ambulantă care să aducă degetul omului la Iași. Toată distracția cu plimbatul pacientului de la Piatra la Roman și apoi la Iași a durat ore bune, e lesne de înțeles (click aici pentru articol).

Iată ce au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț:

Serviciul de Ambulanță Județean Neamț cu sediul în Mun. Piatra Neamț, strada Dimitrie Leonida, nr. 151, jud. Neamț, reprezentat prin manager general – dr. Dorice Albu;

Referitor la cazul din data de 05.04.2021 privind pacientul C.P. cu amputație police stâng, față de care au apărut diferite informații în presa on-line, vă comunicăm următoarele:

În data de 05.04.2021, ora 07:07 s-a înregistrat o solicitare prin serviciul unic de urgență 112 pentru intervenție la un pacient tăiat la mână la o pendulă, comuna Războieni, jud. Neamț.

Solicitarea a fost alocată unui echipaj medicalizat de tip B2 din stația centrală Piatra Neamț, ajuns la caz la ora 07:35, fiind preluat pacientul C.P. cu diagnostic plagă palmară stângă cu secționare de deget 5 plus tendon, fiindu-i aplicate protocoalele medicale de urgență și fiind transportat la CPU – SMU Roman, unde a fost predat la ora 08:20, echipajul ambulanței întorcându-se în bază.

Ulterior, la ora 09:12, a fost înregistrată o altă solicitare prin număr unic 112, de această dată de la Spitalul Municipal Roman (CPU) prin dr. Grigoriu A. pentru același pacient C.P. cu mențiune transfer interclinic și transport pacient necritic la Spitalul Sf. Spiridon Iași – secția chirurgie plastică.

O dată cu preluarea solicitării, dispecerul operativ al SAJ Neamț a informat dr. Grigoriu A. de la CPU Roman că solicitarea a fost înregistrată și va fi alocată unui echipaj medicalizat imediat ce va fi posibil, în momentul solicitării toate echipajele de ambulanță fiind implicate în misiuni în desfășurare.

Într-adevăr s-a revenit la scurt timp de la CPU  – SMU Roman cu apel prin 112 pentru solicitare informații disponibilitate echipaj, făcându-se alocarea solicitării pe primul echipaj medical disponibil care a ajuns la Spitalul Roman la ora 10:10, urmând protocoalele medicale de pregătire transport pacient, plecând către Spitalul Sf. Spiridon Iași la ora 10:25.

Menționăm că preluarea pacientului a avut loc în lipsa medicului solicitant, documentele operative pentru transfer fiind lăsate la camera de primiri urgențe a SMU Roman.

După aproximativ 30 de minute de la plecare, respectiv la ora 10:55, echipajul SAJ Neamț a fost informat de către dispecerul substației Roman că pentru pacientul aflat în transport trebuia preluat și degetul secționat al acestuia, aspect ce i-a fost sesizat dispecerului prin apel ulterior preluării pacientului, de către Spitalul Municipal Roman.

Astfel, indicația dispecerului pentru rezolvarea acestui aspect a fost trimiterea unei autosanitare pentru preluarea degetului și predarea către echipajul medicalizat pe traseu, la ora 11:22 cele două autosanitare s-au întâlnit fiind preluat și degetul, transportul continuând către Iași.

La ora 12:02 echipajul de ambulanță a ajuns și a predat pacientul și degetul secționat la Spitalul Sf. Spiridon Iași.

Corelând datele mai sus menționate, extrase din evidențele operative ale SAJ Neamț (referate solicitări, fișe solicitare, foi de parcurs, aplicația AROBS de monitorizare GPS a autosanitarelor) rezultă un interval total operativ de transfer interclinic pentru pacient C.P. de la CPU – SMU Roman la Spitalul Sf. Spiridon Iași de o oră și 37 de minute.

Mai menționăm că echipajul ambulanței care a preluat pacientul pentru transfer către Spitalul Iași, echipaj distinct față de cel care a intervenit pentru preluarea aceluiași pacient de la domiciliu și predat la CPU – SMU Roman, nu a fost informat în niciun fel la momentul preluării pacientului C.P. despre existența și necesitatea preluării degetului secționat, acest aspect nefiind consemnat nici în documentele operative de solicitare/predare ale Spitalului Municipal Roman, esențială fiind și lipsa medicului solicitant la momentul predării – preluării pacientului de la SMU Roman.

Față de toate celelalte aspecte subiective referitoare la timpii operativi de intervenție de 12 – 15 ore, orele aleatorii ale intervenției, eventuala eroare umană din partea personalului de specialitate aparținând celor două instituții medicale implicate, etc., apreciem că acestea rămân absolut iluzorii și speculative fără suport în datele oficiale.

Urmează să fie demarată o analiză administrativă punctuală în urma căreia se vor stabili aspectele relevante privind conformitatea intervenției.

N.R: Reamintim că pacientului nu i s-a putut replanta degetul, din cauza leziunilor suferite.

Pe aceeași temă:

Cele mai importante știri din Piatra-Neamț și județul Neamț, la un click distanță. Urmăriți-ne și pe pagina Ziar Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate