Nemtenii traiesc cu apa, mancare si foarte multa frica

0

 

 

Frica este o emotie specifica primejdiei sau a perceptiei primejdiei. Aceste manifestari emotionale au un efect direct si distructiv asupra stressului pe care il resimtim cu totii zi de zi, stress care este direct legat de starea de sanatate a noastra, a tuturor.

Intr-o proportie covarsitoare, nemtenii se tem de constrangerile ce pot sa le destabilizeze viata impovarata deja de grija zilei de maine.


In paturile sociale inferioare frica se manifesta prin incertitudinea asigurarii unui trai decent, incertitudinea pastrarii locului de munca sau a conditiilor de salariere, incertitudinea capacitatii de a face fata unor noi presiuni economice iminente. Aceasta frica a devenit aproape instinctuala, iar efectul ei se vede in relatiile interumane dintre nemteni. Acum 20 de ani, locuitorii orasului Piatra Neamt nu se temeau aproape de nimic, singurele lor probleme fiind din registrul nemultumirilor. Daca acum 20 de ani puteam vorbi in Piatra Neamt de comunitati locative unde vacinii din aceeasi scara stateau la o stical de vin, copiii jucau ceva impreuna sau se adunau seara sa se uite toata scara la un film, iata ca am ajuns doar in 20 de ani sa ne temem pentru viitorul nostru, sa fim din ce in ce mai rai, iar relatiile interumane de acum 20 de ani sa para de domeniul fantasticului. Daca nu de mult nemtenii erau uniti de nevoi si era o normalitate sa imprumuti ceva de la un vecin, chiar si alimente, iata ca nevoile actuale ale nemtenilor s-au combinat cu frica zilei de maine si s-a ajuns la o stare de sociopatie in care relatiile interumane comunitar-locative se reduc la „salut” – „salut”.


In paturile sociale medii din Neamt situatia a devenit dramatica. Daca frica zilei de maine este mai redusa in intensitate, fobia interventiilor serviciilor in viata personala a ajuns la un nivel dramatic. Vedem zilnic nemteni de nivel mediu care au o afacere mica sau o pozitie medie in societate sau sistem cum refuza sa vorbeasca la telefon, scot acumulatoarele in anumite situatii. Mi se intampla sa merg in institutii publice la persoane cu functii de conducere medii si sunt rugat sa nu intru cu telefonul, ingrijorator de multi bugetari ascund telefoanele si cand merg la cafea, o fobie fantastica si in mare parte nefondata. Cercetand aceasta frica a nemtenilor am ajuns la concluzia ca saracii oameni nu se tem de faptul ca ar face cine stie ce ilegalitati si serviciile ar fi pe urma lor. Toti se tem de abuzurile la care pot fi supusi sau la excesele de zel care se pot produce asupra lor. Un lucru inadmisibil, chiar si in cea mai mare dictatura. Daca pe vremea lui Ceausescu nemtenii aveau o lista de cateva lucruri despre care nu trebuiau sa vorbeasca ca sa nu deranjeze, acum au ajuns sa le fie frica sa vorbeasca orice lucru care s-ar putea interpreta si folosi abuziv impotriva lor. Aceasta fobie ataca neiertator sistemul nervos vegetativ si de aici o crestere alarmanta a cazurilor de imbolnaviri fizice aparent fara motive rationale.
Patura sociala superioara a nemtenilor este efectiv condamnata la cele mai grave afectiuni fizice si psihice datorate in mare proportie stresului. Este foarte clar ca trebuie sa faci pactul cu diavolul sa ajungi sus, intr-o societate bazata pe coruptie si trafic de influenta unde, chiar daca esti un individ deosebit, trebuie sa pleci capul si sa faci macar o adeziune la Scaraotchi ca sa obtii accesul la cele mai inalte trepte sociale. Marea majoritate a acestor oameni sunt mancati psihic atat de stresul abuzurilor si al exceselor de zel, cat si al conditiilor obligatorii de vasalitate sau al echilibrului foarte fragil din varful iceberg-ului social nemtean. Ajunsi sus, raul de inaltime afecteaza ireversibil acesti indivizi care, in afara de panorama deosebita pe care o au, privind de la inaltimea pozitiei realizeaza cat de fatala poate fi o cazatura si le sta inima in loc la orice zgomot din jur. Situatia aceasta de frica si incordare permanenta este cea mai prezenta tocmai la oamenii despre care credem noi ca nu au nici o grija si au cel mai linistit somn.
Asadar, am ajuns intr-o situatie de inflamare psiho-sociala in care suntem gata sa devenim canibali la cea mai mica scanteie si daca am rasuflat usurati ca am scapat de epoca de aur, eu cred ca ne indreptam cu pasi repezi spre epoca Falau, unde cuvantul de ordine va fi anarhie, iar cel mai puternic sau cel care are la indemana cele mai puternice parghii de constrangere, agresiune si pedepsire, acela va supravietui.

Satocrac Vasile

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate