Escadrila Albă” – Drama Eroinelor aviației românești/ Smaranda Brăescu (1897-1948)

0

Complexul Muzeal Național Neamț vă propune un proiect expozițional virtual având drept titlu, „Escadrila Albă” – Drama Eroinelor aviației românești. Expoziția virtuală reunește o serie de șase portrete biografice ale aviatoarelor: Marina Știrbei Brâncoveanu, fondatoarea Escadrilei Albe, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Smaranda Brăescu, Virginia Duțescu, Stella Huțan Palade precum și un scurt istoric al Escadrilei Albe.

Acest proiect virtual face parte din expoziția în aer liber, purtând același titlu, pe care sperăm s-o putem vernisa în cursul acestui an. Mulțumim pe această cale colaboratorilor noștri, Muzeului Național de Istorie a României, reprezentat prin domnul directorul general Ernest Oberländer Târnoveanu și domnului istoric militar, Sorin Turturică, pentru contribuția adusă la realizarea acestui proiect expozițional.”, transmite Complexul Muzeal Național Neamț.

Istoria aviației românești a fost marcată la sfârșitul anilor 20 de cea care a fost Smaranda Brăescu, „fata de la țară”, prima femeie parașutist din România.
               S-a născut pe 21 mai 1897, într-o familie de plugari din satul Hănțești, comuna Buciumeni, lângă Tecuci. Au fost nouă frați, dintre care cinci fete. Fratele mai mare al mamei a fost un vestit haiduc din partea locului, Costache Dragoș, care a fost prins și împușcat de poteră. Regiunea Tecuciului și-a câștigat un loc important în istoria aeronauticii românești, din această zonă plecând două nume de referință: prima aviatoare, Elena Cargiani și prima parașutistă, Smaranda Brăescu.
               Personalitatea Smarandei Brăescu evidenția o trăsătură de caracter ce o va ajuta în marile încercări prin care va trece în viitor: perseverența, dublată de un curaj ce friza uneori „nebunia”. A fost promotoarea portului popular românesc, neezitând niciodată să afișeze cu mândrie ia românească.
               În anii 1904-1909 a urmat cursurile primare la Viezurești, în satul natal neexistând școală. Din 1911 va urma cursurile secundare la Bârlad. A absolvit Școala Normală „Principesa Elisabeta” din București și cursurile de artă decorativă și ceramică ale Academiei de Arte Frumoase din București (1924-1929). În timpul războiului s-a întors în satul natal, unde a fost învățătoare.
               Aviatorul Gheorghe Negrescu își amintește în cartea sa de memorii că, în mai 1912, când a realizat un raid de la București la Bârlad, ea a văzut avionul zburând și din acel moment-avea 15 ani-nu a visat decât să devină „pilotă”.
               Măndița, așa cum era numită de cei din familie, va avea șansa să se înscrie la școala de zbor destinată cadrelor militare, care se deschide la Tecuci după primul război mondial. Celebra parașutistă credea că obținerea brevetului de parașutistă o va ajuta în tentativa de a deveni aviatoare. O doamnă, Elena Muscan, îi va împrumuta pe „cuvânt” suma de 60.000 de lei, sumă necesară pentru achiziționarea unei parașute.
               În vara anului 1928, Smaranda Brăescu se afla la Berlin, cumpărându-și o parașută de la fabrica Schröder, aceasta fiindu-i necesară la obținerea brevetului de parașutistă. A urmat cursuri de parașutism la invitația inginerului german Otto Heinecke, cel care era și proiectantul parașutei. Pe 5 iulie 1928 a efectuat primul salt cu parașuta de pe aerodromul Staaken, în apropiere de Berlin. România devenea a patra țară de pe continentul european care avea o parașutistă, după Franța, Cehoslovacia și Elveția.

  În anul 1929 a participat la spectacolele aeriene de la Brașov, Cluj și Brăila. La Cluj a avut un mic accident cu parașuta, chiar înainte de aterizare, aceasta agățându-se de crengile unui plop și rămânând suspendată în aer timp de o oră. La 17 august 1930 se afla la Satu Mare pentru un nou spectacol aerian. Aici a suferit un accident și a fost spitalizată. S-a ales cu o dublă fractură de femur, fractură la oasele bazinului și cu două coaste rupte. Recuperarea a durat șase luni în spitalul din Satu Mare.
               După ieșirea din spital va face o serie de demersuri la București, la generalul Lăzărescu, șeful Aeronauticii. A plecat cu promisiunea că va fi sprijinită în dorința ei de a face performanță. Pe 2 octombrie 1931, avea să stabilească o mare performanță pentru aviația românească. A fost secondată de locotenentul Alexandru Papană, cel care se afla la manșa avionului. După 21 de minute și 25 de secunde a aterizat la 28 de kilometri de Slobozia, de la o altitudine de 6.000 de metri, stabilind recordul național absolut dar și pe cel mondial feminin care în acel moment era de 4.800 de metri. A fost prima ei performanță dar și primul record internațional doborât de o româncă.

 A fost decorată a doua zi de regele Carol al II-lea, primind Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur. Decorația i-a fost înmânată cu ocazia recepției organizate la Aero-Club. La această recepție a participat și un invitat de seamă, aflat în vizită la București, Itallo Balbo, ministrul Aerului din Italia.
               Acest gest însemna recunoașterea meritelor sale, conferindu-i o încredere mai mare pe viitor, în tentativa de a doborî recordul mondial absolut la saltul cu parașuta, record deținut de un american, 6.450 de metri.
               Ideea ei a fost susținută de ziarul „Universul”, care a lansat o subscripție publică. Cu banii strânși și o donație de 1.ooo de dolari din partea Băncii Naționale a României, Smaranda Brăescu a plecat pe data de 14 decembrie 1931, în America. A întâmpinat tot felul de greutăți în tentativa ei de a doborî recordul mondial absolut la saltul cu parașuta. A reușit pe 19 mai 1932, la a șasea tentativă de a doborî recordul. Bătuse recordul mondial, sărind deasupra Câmpiei Sacramento din California de la o înălțime de 24.000 de picioare (7.233 de metri).
               A urmat cursuri de pilotaj la școala Curtiss Weight din Valley Stream, New York, obținând brevetul de pilot civil pe 8 octombrie 1932. A devenit astfel, prima femeie pilot din Europa, brevetată ca pilot al S.U.A.
               Sosită în țară, în martie 1933, decide să renunțe la parașutism și să-și cumpere un avion pentru raiduri internaționale. Datorită crizei economice prin care trecea România, suma de bani necesară achiziționării unui avion personal se strângea destul de greu. Banca Națională a României a donat suma de 150.000 de lei, Primăria Capitalei 150.000 de lei iar Ministerul de Finanțe alți 100.000 de lei. Alte instituții sau persoane fizice au donat sume mai mici. În anul 1935, visul Smarandei Brăescu, de a deține un avion personal, a devenit realitate. A intrat în posesia unui avion Miles Hawk Major, fabricat în Anglia, pe care l-a botezat „Aurel Vlaicu”.

 În anul 1935, Smaranda Brăescu povestea jurnalistului Ion Dragomir, cum, în satul ei, „fata lu’ Brăescu, care de mică avea apucături rele, de băiețoi”, a fost dezaprobată de săteni pentru că sărise „cu umbrela din arioplan”.
               În anul 1936, pe 27 aprilie, a traversat Munții Iugoslaviei la bordul avionului personal, o zonă periculoasă, din cauza turbulențelor. A efectuat în premieră mondială un zbor în linie dreaptă, deasupra Mării Mediterane, de la Roma la Tripoli, pe o distanță de 1.100 kilometri, obținând cea mai importantă realizare ca aviatoare, traversarea Mării Mediterane. A zburat șase ore și zece minute până la Sorman (65 de kilometri de Tripoli), fiind nevoită să aterizeze forțat.
               În timpul celui de-al doilea război mondial, a activat ca pilot în „Escadrila Albă”, pe frontul de răsărit la Stalingrad și apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei, numărul 13, în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”, clasa a III-a, în anul 1943.
               La intrarea României în cel de-al doilea război mondial, Smaranda Brăescu era unul dintre instructorii primei companii de parașutiști ai armatei române. În data de 4 aprilie 1944, când aviația americană bombarda capitala țării, Smaranda Brăescu se afla în cartierul Bucureștii Noi.

   În noiembrie 1946, Smaranda Brăescu semnează un memoriu împreună cu 11 personalități împotriva falsificării alegerilor de către regimul comunist, memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. A fost acuzată de legături cu grupările opozante regimului comunist: „Haiducii lui Avram Iancu”, „Mișcarea pentru libertate” și „Sumanele Negre”fiind condamnată, în lipsă, la doi ani de închisoare.

Era în permanență urmărită de Siguranță, pe numele său fiind emis un mandat de arestare, așa cum reiese din Circulara Numărul 2702, din 20 iunie 1946.
               În plan personal trăia o dramă: pe lângă hărțuirea securității, care era în permanență pe urmele ei, suferea de o boală necruțătoare, cancer mamar. A fost operată în secret de profesorul Fălcoianu la Clinica Universitară din Cluj-Napoca, aflându-se sub supravegherea profesorului doctor Iuliu Hațeganu și a conferențiarului Macovei.
               A încetat din viață pe 2 februarie 1948, la o mănăstire din Cluj, fiind înmormântată sub numele de Maria Popescu. A existat și o teorie potrivit căreia, ar fi fugit din țară, în Franța, așa cum indica o notă din dosarul personal de la C.N.S.A.S.

        Întrebată care a fost secretul succesului ei, a răspuns simplu: „Niciodată n-am șovăit în acțiunile mele. Niciodată nu m-am întors din drum, odată pornită, precum niciodată nu am ucis gândul, odată înflorit în sufletul meu”.

sursa: Complexul Muzeal Național Neamț

citiți și Escadrila Albă – Drama Eroinelor aviației românești

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate