După un sfert de secol în groapa comună, acum are o viață aproape normală

1

În articolul publicat în ziarpiatraneamt.ro, Locuieste in groapa comuna, alaturi de oasele a zeci de morți (click aici), din data de 30 septembrie 2019, a fost semnalat cazul domnului B.V.

Cu ajutorul celor de la asistența socială din Piatra-Neamț, cărora le mulțumim pentru implicarea exemplară în acest caz, omul a fost mutat la adăpostul din cartierul Speranța unde a petrecut primele nopți într-un pat, după 24 de ani de dormit în groapa comună. Da. Ați citit corect. 24 de ani. Omul locuia în groapa comună din anul 1995.

24 de ani acest om a muncit cu ziua pe unde a putut prin cimitir și pe la gospodăriile din jur, fără să deranjeze pe nimeni, motiv pentru care probabil nici nu a fost remarcat de poliția locală sau cei de la asistența socială.

Deși lucrăm în domeniul asistenței sociale de mulți ani și ne confruntăm zi de zi cu situații deosebite care au un impact emoțional crescut, în momentul în care am citit acest articol ne-am cutremurat. Noi, lucrătorii sociali, ne-am mobilizat cu maximă prioritate pentru a aduce lumină în sufletul acestui om greu încercat de soartă.
Atât intervenția, cât și perioada de acomodare la un stil de viață organizat au fost dificile, însă suntem mulțumiți că persoana la care facem referire beneficiază de condiții umane de trai.
I-am acordat suport în vederea obținerii actului de identitate, înscrierii la un medic de familie și depunerii dosarului de ajutor social. Beneficiază de servicii de cazare, hrană, consiliere, asistență socială și suport, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare.
Seară de seară, începând cu ora 19.00 se prezintă la centru, unde după atâta timp încearcă să relaționeze cu ceilalți beneficiari, să participe la activități, să serveasca cina în mod organizat și decent și să se odihnească în condiții civilizate.

au transmis reprezentanții DAS Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Enaru Maria spune

    Buna ziua , va contactez in numele tatalui meu Enaru Gheorghe in varsta de 51 ani , care se afla intr o situatie foarte delicata. A ramas pe strada si nimeni nu poate sa il ajute . E din Comuna Dochia judetul Neamt . Serviciile sociale nu pot face nimic pentru el in aceasta comuna practic este lasat in strada . Va rog din suflet daca puteti sa il ajutati in orice fel contactati Primaria Dochia Nr. De Tel. : 0233 291 919

    Va multumesc din Suflet!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate