Dimitrie Lalu, renumit comerciant și industriaș al județului Neamț

1

Dimitrie Lalu (1835, Grecia – mai 1917, Piatra-Neamț) a fost un mare comerciant şi industriaş, care timp de peste 40 ani a activat în domeniul economic din județul Neamț.

Venit din Grecia, a început prin a face comerţ cu lemne, mai întâi în asociaţie cu alţii, iar mai apoi pe cont propriu.

CASA LALU, cea mai frumosă casă din Piatra-Neamț azi Palatul Copiilor

Fără a avea o cultură mai superioară, dar înzestrat cu o vie inteligenţă şi vocaţiune pentru comerţ, a ajuns după puţin timp, unul din cei mai mari comercianţi şi industriaşi.”, îl caracteriza fostul primar al orașului Piatra-Neamț, Dimitrie Hogea, în volumul „Din trecutul orașului Piatra-Neamț”,  din 1936.

 Muncitor, priceput şi cinstit întreprinzător, era cunoscut de toată lumea comercială şi financiară din ţară.

A fost peste 20 ani exploatatorul pădurilor de pe domeniul Broşteni al Regelui Carol I, şi al multor alte păduri de pe valea Bistriţei, care gemea de şchelele şi plutele lui, pe tot cursul acestei ape. Mai târziu a fondat societatea „Moldova”, marea fabrică de Cherestea de astăzi, moara „Doamna” cu uzina ei electrică care mulţi ani a servit la iluminatul public şi particular, apoi Fabrica de Tricotaje Doamna şi fabrica de cherestea de la Cozmeşti pe Şiret, lângă Mărăşeşti. Ani dearândul muncitorii oraşului nostru, îşi aveau asigurată existenta in aceste mari industrii, deasemenea şi plutaşii din regiunea muntelui, precum şi locuitorii cari lucrau la exploatările de păduri. Intr’un cuvânt. D. Lalu a fost, în timpul său, cel mai de seamă factor al economiei oraşului şi judeţului nostru. ”, își amintește  Dimitrie Hogea.

Dimitrie Lalu a fost și un mare filantrop. A  ajutat multe familii sărace și contribuit la nenumărate ce operă de binefacere … „Casa lui ospitalieră era deschisă tuturor”.

De asemenea, Dimitrie Lalu l-a primit și l-a găzduit, cu ocazia venirii sale în județul Neamț, pe însuși Carol I.

Regele Carol I îl considera pe comerciantul și industriașul Dimitrie Lalu un bun şi sfătuitor prieten.

Ştiu că de câte ori Lalu se ducea la Bucureşti, ori la Sinaia şi voia să-l vadă pe Rege, era primit îndată, fără a mai cere protocolara audienţă. Timp de zeci de ani, la fiecare an nou, petrecerea de revelion avea regulat loc în casele sale, unde se întruneau prietenii şi cunoscuţii lui. In timpul verei, aceiaşi cunoscuţi şi prieteni, erau poftiţi la conacul moşiei sale Dăneşti, unde D. Lalu, cu mă­iestria Iui cunoscută în arta culinară, ne desfăta pe toţi, ceea ce-i făcea mare mulţumire.” , mai precizează fostul primar Dimitrie Hogea.

Dimitrie Lalu, pe lângă cele amintite mai sus „…a fost un părinte ideal, iar pentru numeroasele lui rude, mai sărace, a fost un neasămânat ocrotitor”, mai menționează în cartea sa, Dimitrie Hogea.

Dimitrie Lalu se stinge la vârsta de 80 de ani, în luna mai a anului 1917.

 Fostul primar Dimitrie Hogea îi amintește în cartea sa și pe frați ai lui Dimitrie Hogea; dr. Socrat Lalu, George, Spiru şi Petru Lalu,  care spre a eterniza memoria descălului  Manoil Halunga, au făcut o frumoasă şi pilduitoare faptă  donând Şcolii nr. 1 de băieţi Lascăr Catargiu (azi Muzeul de Artă din Piatra-Neamț) suma de 100.000 lei din venitul căreia să se dea în fiecare an o bursă celui mai bun elev din clasa a III-a.  Bursa va purta numele mult apreciatului învăţător Manoil Halunga.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stelian Aldea spune

    Azi cine mai doneaza asemenea sume catre scoli? Parca Tarata,sau urmasii sai, a mai facut ceva in acest sens. In rest,fiecare pentru el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate