Dascălul Calistrat Hogaș – „spirit viu, minte ageră şi energic până la severitate”

0

Considerat unul dintre cei mai important exponenți ai literaturii de călătorie din ţara noastră, Calistrat Hogaș a fost și un dascăl foarte îndrăgit.

După absolvirea Facultății de Litere din Iaşi, în anul 1869, Calistrat Hogaș devine profesor și director al proaspătului gimnaziu înființat la Piatra-Neamț (Gimnaziul Clasic, astăzi Colegiul Naţional „Petru Rareş”).

Unul dintre elevii lui Calistrat Hogaș a fost și Dimitrie Hogea ( n. 1860-d. 1941), considerat unul dintre cei mai importanţi primari ai municipiului Piatra-Neamț.

Dimitrie Hogea a avut o nespusă admirație pentru dascălul său, pe care l-a descris astfel: „spirit viu, minte ageră şi energic până la severitate”.

În cartea scrisă în anul 1936, „Amintiri din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, Dimitrie Hogea îi aducea un pios omagiu fostul său dascăl, Calistrat Hogaș.

Minunantă descriere a lui Calistrat Hogaș, scoate la iveală cât de iubit și stimat a fost de către elevii săi.

Calistrat Hogaș, așa cum a fost descris în capitolul CÂTEVA FIGURI DISPĂRUTE (PARTE a II-a) din „Amintiri din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, de Dimitrie Hogea.

Când în Septembrie 1872, am intrat în clasa I, gimnaziul nostru era tocmai complectat cu ultima clasă a 4. Calistrat Hogaş era director şi profesor de română, latină şi desen. Gimnaziul fiind atunci instalat în casele boereşti din str. Frumuşica ale moştenitorilor defunctului Costache Dimitriu, unde mai târziu a fost cazarma de călăraşi; case care azi nu mai există.

Atunci am început a’l cunoaşte mai de aproape: spirit viu, minte ageră şi energic până la severitate. Cursurile sale le preda cu acea metodă, care i-a rămas proprie în lunga lui carieră de profesorat ; conducând şcoala-căruia îi inspirase, ca director, atâta disciplină şi demnitate—cum rare ori s’a mai văzut. Ne cunoştea pe toţi elevii, în aptitudinile, caracterul și apucăturile noastre. Pentru fiecare din noi găsea câte o poreclă inofensivă, o glumă, o ironie, așa de potrivite şi nimerite, că îndată căpătau consacrarea unanimă a întregei clase şi cu ele rămâneam !

Dar ce bunătate de om şi suflet! Câtă pătrundere adâncă a menirii lui de profesor şi educator. Puțini, foarte putini, din elevii lui, cari să nu promoveze la sfârşitul anului. Chipul cum preda materiile catedrei sale, deschidea mintea şi sufletul fiecăruia. Latina lui Hogaş—mai ales—ajunsese la o reputație faimoasă în liceele din Iaşi : un absolvent al gimnaziului din Piatra putea să treacă examenul de bacalaureat, numai cu câtă latinească învăţase la Hogaş. Era un pasionat al clasicilor latini. îmi amintesc—când eram în clasa 4—că de câte ori mă duceam în cancelarie, îl găseam citind mai ales poeţii latini: Ovidiu, Virgil şi Horaţiu.

Disciplina pe care, ca director, ştiuse a ne infiltra, privea mai mult partea morală, ferirea de relele deprinderi şi inclinaţiuni ale şcolarilor; de aceea nu se sinchisea, aproape de loc, de năzbâtiile noastre ; de multe ori făcea haz de ele, fără a ne pedepsi. Mi aduc aminte că într’o Sâmbătă după amiază, câţi-va băeţi din clasa III, întâlnind pe strada din faţa şcoalei, pe un biet evreu, îmbrăcat cu un laibăr (antereu lung) în papuci, cu pantaloni scurţi şi cu o ştrambălă [căciulă de catifea cu blană] în cap, au tăbărât asupra lui, l’au apucat de barbă, făcând mare haz de căciula lui de Sâmbătă, care îi căzuse din cap. A fost mare tărăboiu ! Reclamaţie şi anchetă, pe care Hogaş personal a făcut-o. Apoi răzând şi el de aşa ispravă, a spus reclamantului: „N’ai dreptate, ce vrei să-ţi fac ? Băeţii s’au jucat cu D-ta, şi pentru atâta lucru, nu-i pot pedepsi”!

Altă dată însă am păţit’o rău : într’o zi de toamnă, vre-o zece elevi, sărind peste gardul ce despărţea gimnaziul de casele armeanului David Cerchez, am intrat în grădina lui şi am început a sburătăci cu pietre şi bucăţi de cărămidă, nucile dintr’un nuc. La un moment dat, o piatră a nimerit în fereastra caselor, spărgând un geam mare; iot alunci o bucată de cărămidă, a spart capul unuia dintre noi—nu îl ţin minte care. Speriaţi, am luat’o la fugă, sărind înapoi gardul. S’a făcut mare larmă; cucoana Cerchez a venit la director, plăngându-se de vandalismul nostru. Hogaş ne-a pus la rând pe toţi făptaşii, cari, bineînţeles, căutam a da vina unul pe altul, fiecare susţinând că n’a aruncat cu bolovani. In cele din urmă directorul s’a fixat asupra vinovaţilor; m’a ales pe mine şi pe colegii D. Rujinschi şi Lascar luga, ca cei mai reputaţi în astfel de isprăvi, pe cari dânsul ne poreclise : „Cei trei Crai de la Răsărit“, — fiindcă totdeauna eram împreună — şi îndată am fost duşi la carceră, unde am stat închişi vre-o 2 ceasuri.
Aşa l’am cunoscut pe neuitatul meu profesor, în cursul celor 4 ani de gimnaziu.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate