Despre abuzul de drept cu domnul Cãtãlin Mirel Mormoe, judecător de penal de la Judecătoria Piatra-Neamț

Abuzul de drept a devenit pentru unii oameni cu deviații psihice un hobby. Avem pietreni care au depășit de mult numărul de 100 de plângeri penale făcute la adresa altor persoane sau procese deschise. Acești reclamagii sau procesomani nu pot fi opriți de actuala legislație care nu clasifică foarte clar abuzul de drept ceea ce face ca de multe ori instanțele si parchetele să fie sufocate de dosare făcute absolut inutil.

Poate nu ar fi rău ca și parlamentarii nemțeni să se gândească serios la o inițiativă legislativă prin care să se sancționeze abuzul de drept și să se limiteze producerea lui. Dincolo de opinia noastră, o părere mult mai avizată este cea a domnului Cãtãlin Mirel Mormoe, judecător de penal de la Judecătoria Piatra-Neamț.

Vedem foarte multe plângeri penale care s-ar fi încadrat înainte foarte ușor în denunțul calomnios sau acum în ducerea în eroare a organelor judiciare. Nu credeți că ar trebui făcută o legislație care să decongestioneze sistemul de aceste plângeri care sunt absolut false? Sau măcar să fie pus să plătească cel care pune în mișcare un întreg mecanism doar ca să facă un abuz de drept?

Ba da, eu sunt de părere că da, mai ales că foarte multe plângeri penale vizează magistrații și polițiștii și mai rar grefierii, și personal, dacă ar fi să caut în arhiva Curții de Apel Bacău, cred că aș găsi zeci de astfel de plângeri adresate mie în decursul anilor, unele repetate de aceleași persoane de foarte multe ori. M-am revoltat și eu personal pentru că pe de-o parte nu s-a creat un mecanism similar celui poate de la Înalta Curte de Casație și Justiție de verificări preliminare și de clasare aproape imediată a cauzei fără investigații multiple suplimentare, dar aici au intervenit multiple principii, hotărâri CEDO și alte reglementări care spuneau că în cazul cand este vorba de magistrați , parlamentari, polițiști, neefectuarea unei anchete efective însemna practic o protecție cu o imunitate extinsă și atunci ne-am trezit cu acest mod de lucru.

Pe de altă parte m-a revoltat și pe mine și am mai întrebat colegi, nu am obținut un raspuns niciodată, nu știu nici acum de ce există posibilitatea de sesizare din oficiu pentru anumite persoane și fapte, și mai ales că sunt repetate și vizează aceeași persoană țintă, sau situații similare sau sunt efectiv lucruri care depășesc orice sferă reală, dar persoana care inițiază insistă și e necesară cheltuirea de resurse financiare, umane și așa mai departe, nu se fac autosesizări din partea organului de urmărire penală și nu se fac după aceea urmăriri împotriva acelor persoane pentru a putea fi trase la răspundere, astfel încât să vadă că riscă și dumnealor măcar o sancțiune administrativă, măcar cheltuieli judiciare.

Răspunsul aici este undeva din inerția sistemului, per ansamblu și inerția persoanelor, cele care sunt vizate, inclusiv magistrați dar și cei din domeniul politic sau din alte domenii, cum ar fi cel sanitar, căci la fel sunt vizați, poate de multe ori fără nici o bază reală, și oamenii cunosc fapul că nici unele din acestea nu reacționează și nu cer măcar daune morale simbolice la un moment dat de un leu și o amendă de 100 de lei, ca acel om să știe că a greșit, pentru că nimeni nu mai are timp, nu mai are resurse psihice să se canalizeze în această direcție. Dacă luăm cazul organelor de urmărire penală și ei au, la nivelul acesta local unde s-ar încadra astfel de situații, au o mie până la două mii de dosare pe procuror, când ar trebui să aibă 100-150, și probabil că nu-și mai permit să se incarce cu încă 100-200, deci încă 10-15%, pentru astfel de situații.

Nu s-ar decongestiona sistemul dacă s-ar strânge puțin șurubul la aceste duceri în eroare a organelor de urmărire?

Ba da, în primul rând că, de exemplu, nu ar mai înregistra multe situații care vizează chestiuni care nu au nici o bază reală, administrativul le-ar putea clasa, ar exista undeva o dovadă că sunt și ar putea răspunde de ce a clasat-o imediat, și respectiv cred că ar fi persoane care ar fi determinate să nu mai acționeze în sensul în care, dacă se caută în baza de date a judecătoriei Piatra-Neamț se găsesc câteva persoane care în ultimii 10 ani au avut undeva peste 50, 100 sau 200 de cauze. De ce mai ales ar fi important, gândiți-vă că totdeauna, sau aproape totdeauna, la o astfel de sesizare există un subiect, doi, care suferă, iar acel om poate fi din sistemul public, dar poate fi pur si simplu o persoană fizică sau poate fi juridică cu totul izolată, are și el niște drepturi și se vede nevoit, odată pe lună sau la trei luni, să răspundă, să angajeze avocat, să participe la proceduri, sau măcar să îi vină o citație acasă sau o somație din partea cuiva, pentru că cineva din nou a inițiat ceva împotriva lui.

I.R.