Dăm din umeri. Unii își scot mașinile la vânzare chiar lângă trecerea pentru pietoni, afectând vizibilitatea (VIDEO)

2


Astăzi am primit o filmare de la un cititor care ne semnalează o situație neobișnuită, dar periculoasă din zona centrală a municipiului Piatra-Neamț. În imediata vecinătate a trecerii pentru pietoni din zona parcului central, se află staționat un autoturism scos la vânzare, după cum arată cititorul nostru în filmarea de mai jos.

VIDEO AICI CLICK: AUTOR B.G.

Deși un polițist a declarat că acea zonă este marcată pentru posibilitatea de a parca, imaginile par să spună altceva. Ca să nu mai spunem că în Codul Rutier (pentru cine îl respectă) este interzisă oprirea voluntară a vechiculelor în locul unde este instalat indicatorul „Trecere pentru pietoni” sau pe marcajele de traversare pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea. Chiar și așa, în municipiul Piatra-Neamț sunt amenajate locuri de parcare până în zona trecerilor, încălcând prevederile Codului Rutier. Nimeni nu pare să aibă o problemă cu asta.

De asemenea, plasarea acelui autoturism chiar lângă trecerea pentru pietoni afectează buna vizibilitate care permite pietonilor să se asigure în timpul traversării. În unele momente ale zilei, aceste lucruri se petrec chiar sub ochii polițiștilor. Nu suntem adepții sancțiunilor drastice și amenzilor din orice amănunt, dar măcar un avertisment sau constatarea ilegalității se poate face.

„Din păcate poliția doar stă și vizionează în timp ce sub ochii lor pietonii nu se pot asigura din cauza unor oameni care parchează ilegal de vânzare niște mașini în fața trecerilor pentru pietoni și se pot produce accidente. Atașez filmuleț de la Ceahlău cu un copil care se aruncă pe trecere și se oprește. Poliția nu ia nicio măsură cu mașinile parcate ilegal în fața trecerii pentru pietoni”, ne-a declarat autorul filmării realizate pe 23, 24 și 25 februarie.

Dacă încălcarea Codului Rutier nu este o problemă, se pare, vă mai spunem că o hotărâre de Consiliu Local Piatra-Neamț din 2014, HCL 243/2014, interzice vânzarea mașinilor second hand pe domeniul public sau privat al municipiului Piatra-Neamț. Nu avem informații potrivit cărora această HCL nu ar mai fi în vigoare.

Așadar, încă din 2014, în Piatra-Neamț se interzice expunerea spre vânzare a autovehiculelor, remorcilor, rulotelor, inclusiv cele neînmatriculate, în afara spaţiilor special amenajate şi autorizate în condiţiile legii, pe domeniul public sau privat al municipiului Piatra-Neamţ. Expunerea spre vânzare, de cãtre persoane fizice sau juridice, este permisã doar în spaţii autorizate în condiţiile legii (târguri auto, showroomuri, etc.).

Vehiculele expuse spre vânzare pot fi vehicule de orice categorie, remorci, rulote (inclusiv cele neînmatriculate), având sau nu numere de înmatriculare, staţionate sau parcate pe domeniul public sau privat al municipiului Piatra Neamţ, care poartã afişe, însemne sau alte înscrisuri privind intenţia de vânzare a acestuia.

Expunerea spre vânzare a autovehiculelor, remorcilor, rulotelor, inclusiv cele neînmatriculate, pe strãzi, în apropierea pieţelor, pe alei pietonale, pe trotuare, peluzele dintre carosabil şi trotuare, pe spaţiul verde, diverse zone neamenajate aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Piatra Neamţ, se sancţioneazã cu amendã contravenţionalã.

În cazul în care deţinãtorul de autovehicul expus spre vânzare nu este de faţã, iar respectivul vehicul nu este înmatriculat, autovehiculul va fi ridicat și depozitat într-un spațiu special amenajat, urmând ca, în termen de șase luni să fie revendicat și încheiat proces verbal de constatare a contravenției.

Constatarea contravenției se face de către Poliția Locală, potrivit aceleiași HCL.

243-HCL

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. vasile r spune

    ZILNIC TREC MASINILE DE LA POLITIA JUDETEANA , EI DE CE NU IAU ATITUDINE????

  2. nae spune

    In spate la hotel Ceahlau se parcheaza pe hasuri cum vii dinspre Paulista , in diagonala toaletei si nimeni nu vede .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate