Comunicarea la nivel administrativ și politic

2

        Domnul Iulian Jugan ocupă funcția de director al Cancelariei Prefectului cu atribuții tot pe partea de comunicare. Pentru Iulian Jugan, ca absolvent al Facultății  de Comunicare și Relații Publice din București, comunicarea este în tot și în toate.  Însă de cele mai multe ori tehnicile folosite și mijloacele prin care se transmit diverse mesaje nu sunt dintre cele mai potrivite, spune acesta.

      În topul încrederii în instituții din partea populației ISU Neamț se situează pe primul loc. Această încredere acordată de oameni pompierilor este justificată, după cum spune chiar purtătorul de cuvânt, datorită rolului și misiunii pe care o desfășoară. „Dacă vorbesc din punct de vedere al specialistului în relații publice e un avantaj al structurii, pentru că misiunile presupun salvare, în comparație cu Poliția. Poliția te mai și amendează, te mai și verifică, pe când pompierul e salvatorul. Vedem că valorile salvate și mai ales viețile, pentru că asta este prioritatea în misiunea pompierilor, înregistrează rezultate foarte bune”.

     În ultimii ani în județul Neamt se dă efectiv un război pe partea de comunicare, destul de inteligent, între mai multe tabere care încearcă să se suprapună, să formeze opinii, să transmită mesaje cât mai pătrunzătoare. Comunicarea este o știință, iar în funcție de interesul taberelor implicate publicul este targhetat. Treptat, în ultimii ani mesajele transmise  în Neamț au trecut de la comunicarea directă la alte forme de comunicare semidirectivă sau nondirectivă. Oare de ce s-a ajuns la acest stagiu, oare comunicatorii nu mai au curajul de a transmite un mesaj în mod direct? „Eu sunt convins că atunci când e cazul comunicatorii vin cu linii principale de comunicare, cu strategiile de comunicare pe care să le utilizeze, dar de multe ori își pun amprenta cei care trebuie să iasă în spațiul public, și țin sau nu cont. Până la urmă fiecare mesaj este adresat în mod profesionist unui public țintă. Fie că e vorba de locuitorii unei localități, fie că e vorba de o categorie defavorizată bătrâni sau copii, trebuie să adaptezi mesajul după cel căruia te adresezi, pentru că un mesaj generic niciodată nu va prinde

     Ultimele statistici în știința comunicării arată că s-a ajuns la un nivel de saturație a tehnicilor de imixtiune, de scandal, mai ales când sunt vizate aspecte private sau din viața de familie. Aceste tertipuri folosite în comunicare au  ajuns să de-a naștere unor fobii în rândul cetățenilor. Însă, greșelile de comunicare au efect de bumerang chiar și atunci când cei care le produc încearcă să transmită mesaje negative prin diferite tehnici de maniulare. „Cred că telespectatorul a început să fie mult mai selectiv și în ciuda aparențelor este destul de inteligent”. O comunicare neprofesionistă și făcută cu jumătăți de măsură duce la scăderea interesului receptorului, care nu mai este curios de mesajele transmise, indiferent că sunt bune sau rele. „Eu, ca și comunicator,  rămân adeptul dezbaterilor, adeptul dialogului. Întotdeauna am considerat că printr-o comunicare eficientă poți dezamorsa absolut orice”. Pentru că la ora actuală, atât la nivel local cât și la nivel național comunicarea, mai ales pe scena politică, se face în mod paralel, specialistul în relații publice Iulian Jugan, apreciază că în 10-15 ani, cel puțin, comunicarea va reveni la forma sănătoasă dată de dezbaterile publice, în care comunicatorii să exprime în mod direct și fățiș ceea ce au de transmis.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. ZERO BARAT spune

    Vai de mine si de mine. De vorba cu…..cine???
    Domnule I.R. sunteti un om care are pretentii si ne asteptam ca la astfel de discutii sa participe persoane care chiar au ceva de spus si nu sunt dialoguri sterile.
    E plin judetul de oameni de valoare dar care nu fac politica (nu se vad de lipitorii de afise) asa ca asteptam ‘dialoguri’ cu persoane care merita sa fie ascultate si apreciate, care sa ne incante mintea si sufletul.

    1. Ion jugan spune

      Se intampla ca din pacate spatiul public si functiile publice sa fie ocupate de parveniti si persoane care pe langa lipsa de pregatire( studii la distanta) vin sa ne arate ca in PIATRA NEAMT, a fi intr-o functie, este nevoie doar ca sotia sa fie condamnata penal si sa cocheteze cu partide politice, pentru ca sotul prost pregatit sa fie numit in functie.
      Asta e realitatea dragi pietreni
      Oameni pusi pe criterii de apartenenta poltica , insa nu oameni profesionisti…
      Prostia si nesimtirea la rang de arta…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate