Cândva, asta era moda în Neamț. Acum avem orice, mai puțin asta (FOTO)

Cândva, în vremuri demult apuse, fericirea nu era găsită în cele mai scumpe și mai noi haine, ci în cele mai originale, iar oamenii nu erau orbiți de modă, erau chiar fericiți.

Portul românesc, ca trăsături generale are aceeași asemănare pe tot cuprinsul țării, având desigur deosebiri de amănunte, cu schimbări de formă, croială sau doar de modul de folosire a pieptănăturii și a podoabelor. El are ca trăsătură esențială unitatea în varietate, diferitele costume fiind caracteristice regiunilor și zonelor respective.

Portul popular românesc își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci și se aseamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative și colorit. În decursul istoriei, structura și evoluția costumului popular românesc și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale.

Pornind de la realizări artistice făcute cu materii prime produse în gospodăriile țăranilor, portul popular românesc a evoluat de-a lungul secolelor, dovedind o bogată măiestrie a țăranului român, atât în ornarea țesăturilor și a broderiilor, cât și în obținerea culorilor vegetale. Portul popular se diferențiază în funcție de anotimp, ocazii festive, vârstă și sex, adaptându-se ocupațiilor specifice fiecărei zone.

Mai jos vă prezentăm portul popular al județului nostru, port ce era cândva un motiv de mândrie.

Despre viața de altădată a țaranului nemțean dar mai ales despre portul acestuia aflăm din lucrarea lui C. Matasă, Călăuza judeţului Neamţ, Piatra Neamţ, 1929, cap. II, Viaţa de altădată şi viaţa de astăzi. Despre port acesta spune:
„Temeiul portului era pe vremuri: căciula înaltă de miel, neagră la tineret şi albă la gospodari, adeseori şi un fel de căciulă (cumanac) cusută din suman negru; mai în urmă, pălăria, cu marginile late. Pentru femei, ştergarul de in sau de bumbac, frumos ales, astăzi broboade cumpărate. Pentru corp: suman lung, cojoc – lung în vechime, bondă frumos înflorită, cu deosebire la munte. Aceeaşi îmbrăcăminte o avea şi femeia, care purta – ca şi astăzi – cămeşi înflorate cu frumoase cusături şi împodobite cu fluturi, după moda străveche, Geto-Dacică. Mijlocul încins – la şes – cu brâu şi pe deasupra curea lată, iar la munte numai curea de 15-20 cm. lată şi bătută în multe şiruri de ţinte înflorite, de alamă sau de cositor, turnate adesea de ciobani după modele păstrate din moşi-strămoşi. Femeile, ca şi în trecut, se încing cu brâu şi cu bârneţe.

Bărbaţii poartă vara iţari subţiri, iar în timpul iernii bernevici albi de lână. În picioare şi bărbaţii şi femeile purtau şi cei mai mulţi poartă şi astăzi, opinci legate cu aţe de păr sau cu fâşii de curea. Aproape toţi bărbaţii purtau la încingătoare, la curea, un cuţit lung, vârât în teacă şi mulţi aveau la şold o trăistuţă pentru purtat obiecte mărunte, trebuitoare omului – peste zi – la muncă. Trăistuţa era împodobită cu împletituri de curea şi cu nasturi de metal lucitor, înflorind la mijloc un frumos prâsnel de alamă.
Pe vremea mai aspră, bărbaţii – adesea şi femeile – purtau în spate gluga, ce se mai vede astăzi doar la ciobani, făcută din suman alb, aşa fel că pe ploaie şi omăt se puteau acoperi capul şi umerii bine, iar pe vreme uscată se putea pune în ea lucruri de trebuinţă ca într-o traistă.
Beţele de mână ca şi obiectele casnice şi mobilierul, erau împodobite cu iscusite desene liniare – câteodată şi spirale – gen ornamental specific Geto-Dacic, spre deosebire de popoarele orientale (Sciţii), care întrebuinţau figuri de animale în ornamentaţia casnică.ˮ