Jean Motfolea, din Rediu, a strălucit pe scenă la doar 9 ani. Marele Trofeu al Concursului Național „Cântec drag din plai străbun” (IMAGINI)

1

Jean-Constantin Motfolea, 9 ani, din comuna Rediu, județul Neamț, a câștigat Marele Trofeu al Concursului Național de Muzică Populară „Cântec drag din plai străbun”, ediția a XX-a, Vaslui, 26-27 aprilie 2024.

El a participat în concurs din partea domnului profesor-artist Grigore Gherman cu piesa proprie „De la Rediu la Ceahlău”, fiind acompaniat de Orchestra de muzică populară „Rapsodia Vasluiului”, dirijată de Florin Babură.

La acest concurs au participat 128 de concurenți, cu vârste cuprinse între 4 și 25 de ani, din toate zonele țării și din Republica Moldova. 

Juriul a fost alcătuit din reprezentanți de seamă în domeniul muzicii populare, profesori universitari, coregrafi, compozitori și profesori de muzică:

  • GABRIEL CIPRIAN CHIȚU – președintele juriului, profesor universitar F.S.M.T. Iași;
  • DUMITRU JIJIE – compozitor, membru UCMR – director artistic al Festivalului;
  • TEODORA PANAINTE – manager – Orchestra Rapsodia Vasluiului;
  • NICOLETA IANCU – interpretă de muzică populară – Dr. T. Severin
  • GEORGE ILAȘCU – coregraf – Vaslui;
  • CLAUDIU BULETE – compozitor – Vaslui.

Festivalul Naţional “Cântec drag din plai străbun” a fost organizat de ANCCSR – Filiala Casa de Cultură Vaslui, Primăria municipiului Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Concursul se adresează soliştilor vocali şi instrumentişti, grupurilor vocal-instrumentale şi coregrafice care se apropie cu dragoste şi respect de cântecele şi dansurile tradiţionale româneşti.

Momentul care i-a adus lui Jean Marele Trofeu:

La acest concurs a obținut și un Trofeul al categoriei, împreună cu Ansamblul de dansuri populare „Mugurașii Roznoveni” la secțiunea Formații de dansuri populare.

Îi puteți urmări activitatea pe pagina de facebook: Jean Constantin Motfolea, dar și pe canalul de YouTube @Jean.Motfolea.

***

MOTFOLEA JEAN-CONSTANTIN studiază canto din ianuarie 2022, iar de un an și jumătate este elevul profesorilor-artiști: Grigore Gherman și Laurențiu Marian, fiind membru al Ansamblului de cântece populare “Nemțișorul”, la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” din Piatra-Neamț.

Din luna mai 2022 este membru al Ansamblului de dansuri populare “Mugurașii roznoveni”, avându-i ca profesori coordonatori pe coregrafii: Marius Lupu și Vlad Negulescu.

Din ianuarie 2023 studiază pian cu prof. Daniela Iacob la Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”.

Participă constant la diferite concursuri de muzică populară, obținând printre cele mai bune premii.

Printre premiile obținute se numără și:

  • Premiul I la Concursul “Dulci graiuri românești” în anul 2022, dar și în anul 2023, Piatra-Neamț
  • Trofeul I la Concursul ”Nae Rotaru ”, categoria 7-9 ani, în iunie 2023, Neamț
  • Premiul I la Festivalul “Copiii-florile inimii” în iunie 2023, Neamț;
  • Premiul I la Festivalul Național “Poveste de iarnă”, categoria 9-10 ani, decembrie 2023, Vatra Dornei, Suceava;
  • Trofeul categoriei 6-14 ani la Concursul Național “Rapsodia Mărțișorului”, martie 2024, Buhuși, Bacău;
  • Trofeul categoriei 9 ani, muzică populară la Festivalul Internațional “Starul de mâine”, Vatra Dornei, Suceava;
  • Premiul I DE EXCELENȚĂ la Concursul Național “Primăvara Artelor”, muzică populară, Bacău;
  • Trofeul categoriei 7-9 ani, muzică populară la Concursul Național ”Izvorul talentelor”, Râmnicu Sărat, Buzău
  •  La Concursul Național de Folclor ”Cântec drag din plai străbun” din Vaslui a obținut Marele Trofeu pe data de 27 aprilie 2024, fiind acompaniat de Orchestra Rapsodia Vasluiului.

În decembrie 2022 a participat alături de elevii domnului profesor-artist Grigore Gherman la proiectul muzical ”Colinda Crăciunului”.

În iulie 2023 a lansat prima piesă proprie, pe versurile și linia melodică semnate de Grigore Gherman, orchestrația Rapsozii Moldovei.

În decembrie 2023 a lansat colindul: „Florile dalbe”, sub îndrumarea domnului profesor Grigore Gherman.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Simona spune

    Cu adevărat, un copil ce merită premii. Glas curat, ținută scenică, costum frumos, autentic și cântec bine ales. Felicitări lui și celor care îl pregătesc!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate