Băile din spitalul de la Piatra-Neamț, renovate. Acțiune a Fundației Metropolis, susținută de Codin Maticiuc și Mihai Bendeac

2

La jumătatea lunii martie 2021, Mihai Bendeac și Codin Maticiuc au venit la Piatra-Neamț pentru a vedea cum pot sprijini spitalul județean de urgență. (detalii aici). La vremea respectivă, Asociația Dăruiește Viață era deja implicată în construirea noii secții ATI, după groaznicul incendiu care a răpit vieți la spitalul din Piatra-Neamț în noiembrie 2020. După vizita celor doi la Piatra-Neamț, concluzia a fost aceea că „ar trebui renovat TOT” la spitalul din Piatra-Neamț, dar în măsura posibilităților se vor implica în renovarea Pediatriei, Oftalmologiei, Nefrologiei, băilor și în instalarea unui lift în secția de Infecțioase, deoarece pacienții erau cărați pe scări cu păturile.

Alexandru Filimon, managerul spitalului din Piatra-Neamț, și Codin Maticiuc / FOTO: Codin Maticiuc

Codin Maticiuc, implicat în acțiuni umanitare de renovare a spitalelor publice din donații în colaborare cu Fundația Metropolis, și-a oferit disponibilitatea de a ajuta unități sanitare din România, atât timp cât va fi contactat de managerii spitalelor. Alexandru Filimon, managerul spitalului de la Piatra-Neamț, a cerut, în acest sens, sprijin. Mihai Bendeac este unul dintre puținii sponsori consecvenți ai acestui proiect de reabilitare a spitalelor publice, donând integral toate veniturile obținute din vânzarea cărții sale – Jurnalul unui burlac – Conversații cu mama. Acesta a donat sute de mii de euro pentru renovarea spitalelor.

Pe 17 mai 2021, Codin Maticiuc a anunțat că s-a semnat contractul cu spitalul din Piatra-Neamț și se pot începe renovările.

Fundația Metropolis s-a ținut de cuvânt, și în august 2021 făcea prima raportare a lucrărilor de pe șantierul din spital din Piatra-Neamț:

Am fost în vizită pe șantierul de la Spitalul Județean Piatra Neamț și venim cu informații noi. Primul tronson format din 5 grupuri sanitare a fost finalizat în totalitate, urmând ca săptămâna aceasta să fie făcută recepția lucrării, apoi să fie date în folosință pacienților.

Cele 5 grupuri sanitare renovate sunt formate fiecare din două încăperi separate, o zonă de toalete și o altă zonă de dușuri. Tot în această săptămâna încep lucrările pentru alte două tronsoane care cumulează 10 grupuri sanitare.

Renovarea a constat în decopertarea pereților și refacerea în totalitate cu materiale antibacteriene, montare de instalații sanitare, corpuri de iluminat și uși. Toate materialele folosite sunt de cea mai înaltă calitate, pentru durabilitate, dar mai ales, pentru protecție sanitară.

Mai mult decât atât, suntem bucuroși să vă spunem că în prima săptămână din septembrie vom începe construcția liftului pentru Secția de Boli Infecțioase din cadrul spitalului. Cu siguranță vor urma și alte proiecte în această unitate medicală, despre care vă vom informa în viitor. Mulțumim conducerii spitalului pentru colaborare, sponsorilor și colaboratorilor, dar mai ales donatorilor care s-au alăturat campaniei #spitalepublicedinbaniprivati.

Datorită vouă reușim să facem o lume în care sănătatea este firească. Ne puteți susține în continuare cu un sms la 8845 cu textul FACEM pentru 2 euro lunar.

scria Fundația Metropolis pe 15 august 2021.

FOTO: Fundatia Metropolis

O nouă actualizare a stadiului lucrărilor de renovare a venit pe 27 ianuarie 2022:

Noi renovăm pentru români! Renovam din respect pentru pacienții care au neșansa de a ajunge pe un pat de spital, răpuși de boală. Renovăm pentru că ne pasă de societatea în care trăim. Renovăm pentru șansa semenilor noștri la viață, tratamente corespunzătoare, dar mai ales, un mediu curat și steril.
Am început prin a construi grupuri sanitare în fiecare salon al Secției de Hematologie Pediatrică de la Fundeni și continuăm cu renovarea integrală a tuturor grupurilor sanitare de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Am finalizat două tronsoane, iar în curând și pe cel de-al treilea, în total 15 grupuri sanitare.
Împreună #FACEM lumea în care sănătatea este firească.
Fii și tu alături de noi și trimite un SMS cu textul FACEM la 8845 pentru 2 euro/lunar.

a anunțat Fundația Metropolis în urmă cu 2 zile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. ionut spune

    Felicitări si respect celor implicați!

  2. Alex spune

    Din tot sufletul:CINSTE LOR!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate