Cartea sau filmul?

3

De multe ori ne‑am confruntat cu această dilemă: citim o carte sau urmărim filmul inspirat de subiectul acelei cărţi?

Cu această situaţie se întâlnesc în special tinerii din ziua de azi care la îndemnul profesorilor de a citi un roman necesar educaţiei în primul rând aleg de cele mai multe ori să urmărească filmul.

Norocul acestui tip de persoane este că există regizori care se ocupă cu realizarea cinematografică a unor cărţi, însă apare următoarea întrebare: Se ridică filmul regizat de cineva la înălţimea textului scris de către un autor?

Şi atunci ce alegem?

Întrebând mai multe persoane, am ajuns la concluzia că, din păcate, filmul bate cartea, cei mai mulţi răspunzând că e mult mai eficient să urmăreşti filmul care durează cel mult două ore, decât să îţi petreci zile, poate chiar săptămâni cu cititul unei cărţi.

Un alt argument pentru care ar alege filmul este că e un motiv în plus de a‑şi petrece timpul în faţa laptopului sau de a ieşi cu prietenii la cinema. E mult mai palpitant să mănânci popcorn şi să urmăreşti un film alături de prieteni, stresul şi corvoada de a sta în casă şi de a da filă după filă, zi de zi, dispar.

Am ajuns la concluzia că nivelul educaţiei şi al inteligenţei este deosebit de scăzut, pentru că nu se mai pune preţ pe o carte bună din care se desprind o multitudine de învăţăminte.

Şi pentru că noi suntem pro carte, am ales să spunem măcar câteva motive pentru care trebuie să citeşti: îmbogăţirea vocabularului este primordială şi necesară pentru că în ziua de azi tinerii „ciuntesc” limba română; citind o carte îţi dezvolţi imaginaţia şi dobândeşti o cultură generală vastă; vei reuşi să te exprimi corect, coerent şi fluent; vei avea o memorie mai bună şi o imaginaţie mai bogată; cartea este o sursă de informare şi îmbunătăţeşte relaţiile dintre oameni.

Vă recomandăm să citiţi o carte care vă trezeşte interesul şi din care credeţi că aveţi ceva de învăţat, lectura este o modalitate de a vă „pune în mişcare creierul” şi vă va oferi noi subiecte de discuţii cu cei din jurul vostru!

Barb Alexandra (licență în filologie)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. SILVIU spune

    DEPINDE , Uneori e mai util FILMU , cartea poate fi scrisa cu caractere mici , in plus NU poti vedea anumite Scene , care sa te Lamureasca , de Ex , ca Personajul CUTUI nu putea sa l rapuna pe Nechifor Lipan , dupa care sa fuga in Spania , Franta , Germania , in U.E . ptr simplu Motiv ca pe acele timpuri Nu exista U E , dupa Cartea NU poate fi Accesata ca o tableta , laptop , are PREFATA , CAPITOLE , ori ptr UNII acestea sunt Necunoscute , Prefata ce e Aia ? e ca Gina FElea tov . lui Mallone CAre Nu e vreo FALSA ori Prefacuta , iar daca cumva si au intrerupt lectura , Nu mai stiu de unde sa o reia , IAR ce e Aia ; INTRODUCERE , cUPRINS SI INCHEIERE , pai TATI , LA IPHONE NU E CU DE ASTEA , AI play , pause , reload , si START END , CE Incheiere spuneti voi , Da ce Am fost la NOTAR ptr vreun act , La FEL in CARTE nu poti observa fizionomia personajului , Subiectului , Ptr a te Convinge daca are ori nu ,, PAR pe cap ,, DACA e Naspa ori FRumusel , pui un poster cu el ,in camera .IAR ARGUMENTUL DECISIV , CONVINGATOR este si Pretul unei carti , BAI esti NEBUN dai 25 ,50 ron pe o carte ?? Pai cu banii astia mergem in TEMPLE , la NEA IANCU , ORI cum sa induri supliciu de a te duce pana la Biblioteca , cand poti descarca ,vedea filmu din orice Loc , si Mocca pe deasupra .

  2. Luca felicia spune

    Lectura cred ca este prioritara.Ne lasa imaginatia fiecaruia sa …”construiasca”. Filmul inseamna conceptia unui artist(regizor,scenarist,actor..)despre subiectul respectiv.In opinia mea..de cele mai multe ori cartea este mult peste film.Spre exemplu,Numele trandafirului-Umberto Ecco.sau Ana,mon amour -Cezar BadescuSunt si situatii,rare ,in care filmul are o valoare artistica deosebita,spre exemplu,Departe de Africa,cind numai ideia din carte este pastrata.

  3. Mishu Petra spune

    Cartea mai întâi apoi şi filmul spre a vedea diferenţele conceptuale !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate