86 de teste de salivă administrate copiilor au fost pozitive luni, 6 decembrie

0
  • Informare privind funcționarea școlilor și grădinițelor, conform raportărilor inspectoratelor școlare județene

Luni, 6 decembrie 2021, la nivel național, 17.677 de  unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcționau cu prezență fizică, incluzând și unitățile conexe. Așadar, peste 99% din numărul total de elevi și preșcolari pot fi prezenți fizic la cursuri. Un număr de 238 de unități de învățământ continuă cursurile în sistem online – cele mai multe în județele Bihor (52), Arad (36) și Hunedoara (20).

În 13.728 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate, procentul de vaccinare în rândul personalului angajat este de cel puțin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul de vaccinare fiind de 100%.

În total, s-au vaccinat 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), număr echivalent cu peste 35% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare.

În ceea ce privește modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, conducerea a 16.956 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca acestea să fie administrate la domiciliu. În 216 unități de învățământ testele se vor administra la școală, iar în cazul a 467 de unități de învățământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la școală, diferențiat, pe niveluri de studiu. (Nu sunt incluse în aceste statistici unitățile conexe, elevii și preșcolarii acestora provenind din unități de învățământ).

Vineri, 3 decembrie, 1.831 de elevi/preșcolari (circa 0,6/1.000) și 499 de angajați erau infectați cu Covid-19 (circa 1,8/1.000).

În cursul zilei de luni, 6 decembrie, până la ora 19:00, în urma utilizării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv.

Ministerul Educației

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate