11 iulie – Ziua Internațională a Ciocolatei (cel mai iubit desert din lume)

0

Ciocolata, cel mai iubit desert din lume își sărbătorește astăzi ziua.

Neagră, albă, amăruie, cu lapte, alune, fructe, îngheţată sau biscuiţi, ciocolata rămâne desertul favorit al oamenilor.

11 iulie a fost declarată oficial Ziua Internaținală  a Ciocolatei, în 1995, în Franţa, în prezent fiind sărbătorită de iubitorii acestui desert din toată lumea.

Consumului de ciocolată, în cantităţi cumpătate, dincolo de „desfătarea simţurilor”, aduce anumite avantaje pentru sănătate, pornind de la caracterul antioxidant al principalei componente – pudra de cacao.

Iata și șapte motive pentru care să o mânânci: te face mai destept,  te face mai subțire, îți crește nivelul energetic, previne apariția ridurilor, încetinește îmbătranirea mușchilor, te ajută să trăiești mai mult și, nu în ultimul rând, te face fericit.

Arborele de cacao poate atinge o înălţime de circa 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

Istoria celui mai cunoscut gust dulce- irezistibil începe în urmă cu aproximativ 4000 de ani, când arborele de cacao sălbatic creștea în America Centrală.  Pentru azteci și mayași, ciocolata era o băutură divină, mai ales că o ceașcă de băutură făcută din pudră de cacao permitea unui om să reziste o zi întreagă fără mâncare.

Pe vremea aceea, boabele de cacao erau atât de valoroase încât imperiul Aztec le folosea ca monedă, potrivit historia.ro.

Se presupune că primele boabe de cacao au fost aduse în Europa de Cristofor Columb, în jurul anului 1503, însă nimeni nu ştia la ce folosesc. Câţiva ani mai târziu, conchistadorul spaniol Hernán Cortés a descoperit Lumea Nouă. Când s-a întors în Spania, din Mexic, în 1528, şi-a umplut galionul cu boabe de cacoa şi cu echipamente necesare pentru a produce băutura de ciocolată, scrie descopera.ro. Spaniolii au îmbunătățit-o, adăugând trestie de zahăr, miere și scorțișoară, pentru a contracara gustul amar.

Cu timpul, noul produs a căpătat popularitate pe continentul european, iar ciocolata era considerată un aliment de lux. Abia în anul 1657 un francez deschide prima ciocolaterie din lume, în Londra.

După ce au fost inventate diverse utilaje necesare în producția de cacao, în secolul al XIX-lea prețul a scăzut, iar ciocolata a devenit accesibilă unui public mai larg. C.J.Van Houten din Olanda e cel care, în 1828, încercând să obțină un “praf de ciocolată” mai fin din boabele de cacao, a reuşit să izoleze pentru prima dată untul cremos al acestora. Untul a fost amestecat, în 1847, cu un lichior de ciocolată, de către firma engleză Fry and Sons, rezultatul fiind prima ciocolată solidă, cu un gust dulce şi o culoare foarte închisă.

În 1875, Daniel Peter şi Henri Nestle s-au asociat pentru a introduce laptele în ciocolată.

Până în 1930, existau deja 40.000 de diferite sortimente de ciocolată.

Europenii sunt cei mai mari consumatori de ciocolată. În topul celor mai mari consumatori de ciocolată, în top îi găsim pe britanici, elvețieni și nemți.

Încoronată drept „regina dulciurilor”, ciocolata  este, cu siguranță, una dintre cele mai delicioase ispite, fie că e albă, neagră, cu lapte, aerată, cu alune sau cu rom.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate