O „Românie” avortată

Potrivit statisticilor, România ocupă primul loc în Europa la numărul de avorturi. În anul 2012, spre exemplu, s-au realizat în medie 400 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat, cifra avorturilor din sistemul privat de sănătate dând fiori. Oficial, în România, între 1958 şi 2015, peste 25 de milioane de copii au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii. Aşadar, un număr mai mare decât populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort, poate 2.

1965 – record absolut la întreruperi de sarcină

E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două „vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a „produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai „prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!

15.000 de femei ucise de pruncii lor

A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei și-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză.

Mai multe avorturi decât naşteri, în anii ’80

E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 şi 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an – 381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306 avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi „ţării cât mai mulţi copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară: în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.

Liberalizarea de după 1990

O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.

Cifre ascunse de clinicile private

Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între „paranteze” de o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situația asta ne-a vorbit şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate, la nivelul întregii ţări.

În prezent, România are cea mai ridicată rată a avorturilor din Europa potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, dublul ratei avorturilor în SUA, iar 47% dintre românce nu merg cu anii la controlul ginecologic! În urma liberalizării avorturilor, lipsa de responsabilitate a medicilor şi educaţia insuficientă plasează România pe primele locuri în clasamentul ţărilor Uniunii Europene. Româncele au în general un nivel scăzut de educaţie sexuală, respectiv în domeniul sănătăţii reproducerii şi sunt foarte puțin familiarizate cu efectele folosirii mijloacelor de contracepţie. 49% dintre femeile fertile din România declară, în 2012, că nu au beneficiat de vreo formă de educaţie sexuală sau a reproducerii, iar 46% din ele pretind că nu ar fi îngrijorate că ar putea rămâne însărcinate fără să îşi dorească.

Deşi marea majoritate a româncelor (67%) pretind că deţin suficiente informaţii legate de metodele de prevenire a sarcinilor nedorite, recunosc faptul că nu le folosesc, iar un procent de 52% din cele ce nu au folosit mijloace contraceptive afirmă că au auzit de diverse reacţii adverse pe care anticoncepţionalele orale le-ar produce.

O altă mare problemă a României și, implicit, a romanilor e faptul că sexul este considerat de foarte mulți un subiect tabu, în special în zonele rurale. Despre el nu se discută, nici măcar la nivel educativ, dar se practică de toată lumea.
În final, recapitulând datele și studiind statisticile prezentate, putem afirma fără nici o urmă de reținere și cu o mare urmă de regret că am reușit să avortăm o Românie.

Alexandra Lică