Alexandru Horghidan, liceanul care îmbină bucătăria cu fotografia
Alexandru Horghidan, elev în clasa a XI-a la Colegiului Național de „Informatică” din Piatra-Neamț, este unul dintre finaliştii ediţiei a XV-a a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, cea mai prestigioasă competiţie de acest gen din România.
Tânărul, pasionat de această artă din copilărie, și-a făcut remarcat talentul la secţiunea Fotografie, categoria Diverse, cu lucrarea „Linii în amurg“.
Juriul secţiunii Fotografie a fost format din fotografii Dinu Lazăr, Radu Sigheti, Vlad Eftenie, Vadim Ghirdă şi Bogdan Panait, care au avut misiunea de a stabili finaliştii celor 3 categorii: Alb-Negru, Portret şi Diverse.
În urma selecție, Alexandru, alături de ceilalți finalişti, va merge în Tabăra de Creaţie LicArt, unde juriul va anunţa câştigătorii ediției din 2016.
Pe lângă faptul că este un excelent fotograf, Alexandru Horghidan este și un împătimit al bucătăriei, iar talentul pentru gătit l-a demonstrat atunci când a participat la concursul „Junior Chef” difuzat pe Antena 3, în 2014.
Cele două pasiuni par să coexiste într-o armonie perfectă, fiind pasiuni care vor duce cu siguranță spre o carieră de succes.
surse foto: Facebook, LicArt, Antena3