Piața centrală, stadionul municipal și problema apei potabile, în atenția Primăriei Piatra-Neamț
Joi, 19 mai, la sediul Primăriei municipiului Piatra-Neamț, primarul interimar Dragoș Chitic, alături de secretarul municipiului, Florin Fecic, a susținut o conferință de presă în care s-au abordat trei mari subiecte de interes pentru comunitate: evoluția lucrărilor de reconstruire a pieței centrale, parteneriatul dintre municipalitate și stadion, aflat în pragul insolvenței și, nu în ultimul rând, problema furnizării cu apă potabilă în municipiul Piatra-Neamț.
Construcția Pieței Centrale, în linie dreaptă
„Piața Centrală este obiectivul major de investiții pentru municipalitatea pietreană în anul 2016 și, din acest motiv îl monitorizăm în permanență. Suntem în strânsă legătură cu proiectantul, constructorul, dirigintele de șantier, Compania Națională de Investiții și ceilalți factori implicați în buna desfășurare a lucrărilor pentru acest obiectiv. Suntem la două luni și jumătate de la emiterea ordinului de începere, semnat pe 7 martie 2016, respectiv în săptămâna 11 de la începerea lucrării.”, a declarat Dragoș Chitic.
Primarul Dragoș Chitic a realizat o scurtă descriere a modului cum va arăta piața la finalul lucrărilor. Parterul va fi rezervat zonei de legume – fructe, zonă echipată cu 150 de tarabe din inox. Cele două corpuri de clădire, corpul B și corpul C, respectiv zona parter plus etaj, cuprind o zonă de carne și una de pește, cu o extindere pe latura nordică a construcției, echipată cu 27 de camere frigorifice. Zona de lactate și ouă cuprinde 22 de boxe cu o suprafață de 10 mp, zona de panificație 20 boxe cu o suprafață de 11 mp fiecare. Vor mai fi o zonă pentru unelte agricole, un punct control sanitar-veterinar, spații de depozitare, grupuri sanitare, o zonă de fast-food, o zonă pentru copii, o zonă pentru cântare. La etaj va fi un birou administrativ. Construcția va mai beneficia și de un sistem de sonorizare și adresare publică modern, precum și de un rezervor pentru caz incendiu.
În prezent, se lucrează intensiv la structura metalică de rezistență a pieței și la fundație, precum și la extinderea unor spații în interiorul construcției.
Posibilă reziliere a contractului încheiat între municipalitate, SC FC Ceahlăul SA și Asociația ACS Ceahlăul 05
Contractul de asociere între municipalitate, SC FC Ceahlăul SA și Asociația ACS Ceahlăul 05 a fost încheiat în anul 2007. „Contractul a fost gândit la momentul respectiv astfel: Primăria pune la dispoziție clubului o bază sportivă modernă, iar clubul are obligația să întrețină această bază, să acopere costurile cu exploatarea și funcționarea și să facă performanță. Am spus de la începutul anului trecut, monitorizăm cu atenție ce se întâmplă la club și sunt pași concreți care s-au făcut. Faptul că a apărut zilele trecute informația publică de retrogradare a echipei în liga a 5-a m-a determinat să dispun comisiei constituită în cadrul primăriei să se deplaseze la clubul Ceahlăul pentru a analiza modul în care sunt respectate prevederile contractului. Există o comisie de monitorizare a acestui contract, prezentă în teren din ziua de marți, 17 mai. Comisia va întocmi un raport care va sta la baza unei decizii ulterioare de menținere sau reziliere a contractului.”, a menționat Dragoș Chitic.
Conform declarațiilor secretarului municipiului Piatra-Neamț, Florin Fecic, contractul de societate civilă a fost semnat în octombrie 2007 și a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani, deci până în 2032. Obiectul acestei asocieri consta în realizarea în comun de activități de promovare și dezvoltare a sportului de performanță și a sportului de masă, precum și promovarea imaginii municipiului. Contribuțiile asociaților erau prevăzute astfel: municipiul Piatra-Neamț contribuie cu folosința imobilelor, cu realizarea investițiilor în curs, la momentul respectiv, precum și cu reparațiile capitale și modernizările aferente ale infrastructurii. FC Ceahlăul se obliga să participe cu asigurarea fondurilor necesare susținerii activității sportive, plății salariilor, întreținerea bazei și a utilităților. Asociația ACS Ceahlăul 05 trebuia să contribuie cu forță de muncă specializată pentru desfășurarea activității sportive.
Rezilierea contractului se poate realiza fie prin acordul ambelor părți, fie unilateral prin nerespectarea prevederilor contractuale. Este important de menționat că în urma verificărilor nu s-au semnalat bunuri lipsă din inventar. Există și o poliță de asigurare a acestor bunuri care acoperă eventualele riscuri. Plata utilităților este responsabilitatea exclusivă a societății comerciale, iar primăria nu va rămâne cu datorii în acest sens în urma rezilierii.
Secretarul Florin Fecic a declarat că în condițiile date este foarte probabilă o reziliere a contractului. „Luăm în calcul și variantele de gestionare a imobilelor în cauză după acest moment: închirierea către un terț în baza unei licitații publice, încheierea unui contract de prestări servicii cu privire la aceste bunuri sau transmiterea spre administrare către o instituție publică sau în folosință către un ONG. Decizia va fi luată în baza raportului comisiei.”, a punctat Florin Fecic.
Decizia va fi pusă în discuție și în Consiliul Local. Se așteaptă raportul comisiei. Primarul Dragoș Chitic a declarat că va lansa o dezbatere publică în care se pot aduce propuneri vis-a-vis de acest subiect.
Problema apei a fost rezolvată. E nevoie de comunicare eficientă cu cetățenii
„Știți că la începutul aceste săptămâni am făcut o ieșire publică pentru că de două luni de zile o parte din oamenii din cartierul Sarata au avut un disconfort major provocat de ApaServ și de modul în care le era furnizată apa rece. Constat că după intervenția mea publică s-au găsit soluții de rezolvare a problemei. Ceea ce este bine. Dar constat și că ApaServ trebuie să învețe să comunice eficient cu cetățenii. Ne-am trezit ieri cu un comunicat de oprire a apei în întregul oraș fără o explicație despre acest lucru. Revin cu un apel public către ApaServ, către CJ Neamț, cel care deține această societate: Haideți să comunicăm cu cetățenii! Oamenii sunt capabili să înțeleagă că este o problemă, dar trebuie să comunicăm eficient. După ce ieri a fost reluată furnizarea din captarea Bâtca Doamnei, în cartierul Sarata s-a rezolvat în sfârșit, după două luni, problema alimentării cu apă. Legat de oprirea apei care a fost anunțată vineri, acum înțeleg că are loc marți, are o cauză foarte simplă. E nevoie de montarea unei piese cu rol de aerisire pe firul 1 al magistralei de alimentare cu apă. Atât trebuia să precizeze ApaServ pentru a nu se induce panică.”, a încheiat Dragoș Chitic conferința de presă.
M. I.
Magraonii aia care vor un leu la piata suplimentar fata de aparat la ce firma lucra ? O sa trec o data peste unu in fata si in marsarier , poate ii vad ecusonul ! Pai dam parcare de doua ori ,taxa de prost si taxa de fraier sau cum ? Stau zilnic acolo sub nasul politiei locale , nu ii vede niciunul ?
Sunt satula de minciunile mele
Dar de minciunile dumnelor deja mie greata..mai vorbim dupa alegeri
In ce priveste piata centrala sa dea Domnul ca lucrarile sa continuie si dupa ce Domnul Chitic se va vedea cu sacii in caruta si va fi ales spun asta pentru ca prea au inceput lucrarile in apropierea campaniei electorale .
De ce ??.
Pana atunci nu au fost bani??.
Bani au fost dar domnul Chitic vrea sa traga spuza pe turta lui nui asa??.
Vreau sa vad cum cad capetele celor care au autorizat ca propietarii de vile de pe malul lacului Batca Doamnei sa deverseze in lac cufureala lor .
Mi – as dori sa pot face ceva ca lucrurile sa se indrepte si sa nu se mai repete iar cei vinovati sa plateasca pentru a descuraja definitiv astfel de practici.
Până la urmă ce sa întâmplat cu piața?
Dintr-o data multe probleme foarte cunoscute de actuala administratie devin atat de prioritare, incat stai si te intrebi unde au fost acesti politruci pana in prezent si ce ne faceam daca nu era campanie electorala?! Nesimtirea si tupeul unor persoane cu statut si mentalitati de slugi ne demonstreaza daca mai era nevoie de ce unii borfasi isi fac loc cu mare lejeritate in functiile aparatului administrativ local, in timp ce cetatenii municipiului nostru nu sanctioneaza astfel de derapaje si indivizi periculosi pt societatea noastra?! Nu mai vorbim despre institutiile statului din teritoriu care sunt paralizate si la propriu si la figurat, devenind inerte la dispozitiile potentatilor locali, indiferent cat si cum fura!! Brava natiune, asa popor, asa conducatori!!