S-a redeschis Grădinița ”Floare de Colț”
Astăzi, j0i, 10 martie, Grădinița ”Floare de Colț” din Piatra-Neamț și-a redeschis porțile după ce săptămâna trecută 9 copii au ajuns la spital cu stări de vomă și diaree. După dezinfecția și curățenia generală, probele de sanitație recoltate de DSP din incintă au ieșit bine, iar părinții i-au adus pe cei mici la grădiniță.
Copiii care s-au reîntors astăzi au avut nevoie de o adeverință de la medicul de familie care să dovedească că sunt clinic sănătoși. De asemenea, micuții, înainte de a intra în clase, au fost controlați de personalul medical al grădiniței.
Chiar dacă grădinița a primit avizul DSP-ului de a-și reîncepe activitatea, aceasta va fi monitorizată în continuare.