Vulnerabili în fața morții, într-o lume fără drepturi – șofer din NEAMȚ găsit mort în cabina camionului, la nici o săptămână după ce un altul a fost ucis cu sabia
Despre riscurile acestei meserii și condițiile uneori inumane în care lucrează șoferii de camion scriam pe 2 ianuarie 2019 (articolul aici – click) într-o încercare aproape disperată de a conștientiza asupra acestor aspecte. Nu s-a înțeles nimic, chiar din contra, am fost criticați dur pentru că am expus „o poveste, și nimic mai mult” fiindcă, în realitate, meseria asta se practică la costum și cravată, pe sume aberant de mari, fără eforturi deosebite. Un soi de stat în fund pe scaun până te năpădesc escarele. Acestea au fost concluziile experților, cel mai probabil a celor care nici nu dețin permis de conducere pentru o categorie de vehicule sau dacă printr-o glumă proastă a Universului au intrat în posesia lui, au primit la pachet și licența de criminali – prin inconștiența de care dau dovadă pe drumurile publice. Români de meserie, vorba lui Cristian Tudor Popescu.
Într-o săptămână doi șoferi și-au pierdut viața pe drumurile din Europa. Primul caz, cel al lui Mihai Spătaru, brăileanul ucis cu sabia sub ochii soției în Franța, ar trebui să zguduie din temelii autoritățile și să constituie începutul unor demersuri fără precedent, menite să ofere un minim de siguranță celor mulțumită cărora ne putem îndesa precum sălbaticii produse până la refuz în coșurile supermarketurilor. Șoferii de camion au fost mereu – dar mai ales în această ultimă perioadă – definiția clasică a cărnii de tun, poate adevărații eroi din linia 1, pentru că ei nu omoară prin nepăsare ci cad secerați datorită ei. Mințile obtuze ar spune că au fost „privilegiați” datorită faptului că au fost exceptați de la măsura carantinării când în realitate situația a fost cu totul alta. Cine are cap să priceapă, foarte bine, pentru restul, argumentele sunt de prisos.
Ionuț, un șofer de camion originar din Podoleni, Neamț (informație confirmată pentru ziarpiatraneamt.ro) a fost găsit mort în cabina camionului cu câteva zile în urmă – se scriu vrute și nevrute despre această tragedie, se înțelege prea puțin. Ancheta nu este finalizată: unii spun că a fost ucis, alții că și-ar fi pus capăt zilelor. Indiferent de ceea ce va scoate la iveală investigația, problemele rămân aceleași: siguranță zero, oboseală cât cuprinde, o droaie de indivizi dubioși semianalfabeți – deveniți patroni peste noapte – care de multe ori îți impun să ignori regulamentul cu privire la timpii de conducere/odihnă (maimuțica, magnețelul, telecomanda, card pe out… șoferii știu mai bine) și, poate cel mai dramatic aspect, componenta psihologică. Sunt suficiente 6 săptămâni într-o cutie de 2/2 pentru a-ți pierde mințile, nu mai vorbim de perioadele care depășesc 3 luni – și nu sunt puține cazuri. Se numesc sacrificii.
Tragi de tine (și după tine, vreo 40 tone) până la refuz într-o Europă care te tratează ca pe ultima verigă din lanțul trofic și asta doar pentru a pune o pâine pe masă, a termina un gard, a-ți susține copiii la școală, până încetezi să mai exiști, la propriu. Cu adevărat trist este că de cele mai multe ori nici cei din propria ta țară nu-ți intind o mână de ajutor.
Unitate? Nu există. E o lege a junglei în care fiecare scapă cum poate, dacă poate, sau, în mai puține cuvinte, neșansa de a te fi născut în România, patria unor posibilități doar din pix, pe hârtie. Mirajul străinătății rămâne doar atât: un miraj.
Condoleanțe familiilor…
Pe aceeași temă, criticată până la refuz:
