Șofer pe comunitate: povestea dură din spatele unei povești și mai dure

Uneori e greu să vorbești despre ceea ce înseamnă, poate, una dintre cele mai grele meserii din lume. Devine și mai dificil atunci când vezi câtă ignoranță se ascunde în spatele unor concluzii la care au ajuns cei care nu știu, dar se pronunță oricum.

A fi șofer de camion nu înseamnă să stai în scaun și să ții volanul, eventual la costum și cravată. Celor care în continuare susțin că de fapt la asta se rezumă tot, le recomandăm să își îndrepte atenția către alt articol. De specialiși suntem sătui…și noi, și mai ales ei, cei care practică această meserie.

Doar șoferii sau familiile lor pot spune cu adevărat povestea din spatele poveștii, una de-a dreptul dramatică. Ce înseamnă de fapt să fii șofer pe comunitate? Înseamnă sacrificiu. Înseamnă luni de zile petrecute departe de casă, în care instrumentul muncii tale îți devine, vrei nu vrei, și acoperiș deasupra capului. Înseamnă epuizare.

Un spațiu de 2/2 în care ești nevoit să-ți îngrămădești tot ceea ce îți este necesar să supraviețuiești: haine, așternuturi, veselă, mâncare. O bombă cu ceas îmbrăcată în butelie, singura speranță la o masă caldă, închisă într-o cușetă periculos de aproape de tine. Zero confort, zero intimitate, zero condiții.

Cu toate astea, cerințele de la tine, ca șofer, sunt mari. Ți se cere eficiență, ți se cere promptitudine, ți se cere imposibilului pentru că de cele mai multe ori, patronului nu-i pasă. Ești doar o unealtă de producție și aici se încheie orice discuție. Că ești extenuat, că ai condus în neștire, că nu ai apucat un duș de zile bune sau că ești nemâncat, nu e problema nimănui, te privește.

Pe lângă traseele uneori imposibile, rutele schimbate în ultimul moment, țipetele dispecerilor (și aici vorbim de firmele mari care au așa ceva) cărora ai avut „tupeul” să le dai programul peste cap pentru că s-a defectat camionul, trebuie să fii și mecanic. Pe principiul „nu mă interesează cum faci, la ora x trebuie să fii în punctul y”, îți cobori spatele înțepenit și picioarele umflate în ploaie, și începi să te rogi neputincios la toți sfinții să fie o problemă ușor de remediat. Asta ca să nu urle cartonarul că i-ai sfeclit zen-ul. În fond, e vina ta că ești șofer pe o rablă cu 1 milion de kilometri în bord și ți-a crăpat compresorul. Ce-i drept, măcar situațiile de acest gen sunt pe sfârșite, de regulă se apelează la service-uri.

La încărcări și descărcări, de cele mai multe ori agonizezi. După ce stai cățarat să desfaci chingi, începi să te rogi de cei care ar trebui să manipuleze marfa, să își facă treaba…treabă pe care ajungi să o faci tot tu. De ce? Pentru că trebuie eficiență, dom’le, așa zice boss.

Noaptea îți pune capac..găsește parcare dacă ai de unde să o scoți pentru că a trecut cu mult de ora rezonabilă la care ai mai fi avut o șansă de a te refugia într-un loc rezonabil. Îți desfaci o conservă sleită, îți legi bine portierele cu chingi, dacă vrei să te trezești viu, te rogi să nu iți taie nimeni prelata cât dormi și cazi într-un somn adânc mestecând.

Dimineața te trezești în același purgatoriu. Îți suni familia pentru două minute, dacă apuci, le spui că totul e bine în timp ce-ți vine de fapt să urli, și pornești la drum. Încerci să te îmbărbătezi singur la gândul că poate azi apuci să mănânci ceva cald, să te speli, sau să treci de jumătatea zilei fără să simți că te prăbușești.

Pentru cei care nu vor să înțeleagă cam cat de „ușor” e, le-am spune că e mai bine să nu afle. Până la a-i numi „camionagii”, gândiți-vă că tot ceea ce cumpărați de la colțul blocului sau din supermarket-uri, nu ajunge decât cu camionul în depozite. Iar pentru voi toți, prietenii, rudele, soții sau soțiile noastre, cei cu 40 de tone în spate, avem tot respectul din lume. Nu compensează cu nimic viața grea pe care o duceți, dar măcar știți că sunteți mereu în gândurile noastre.

Drumuri bune și iarna „negru sub roți”! Nu uitați, cineva drag vă așteaptă mereu acasă!