Vin alegerile europarlamentare. Ce ar trebui să știe oamenii din comunele din Neamț despre aceste alegeri?

1

Adrian Neculai Nastasă, consilier primar Agapia: Ar trebui să știe cu toții că cei cărora le vom da votul pentru a merge în parlamentul european trebuie să-și iubească țara, indiferent de culoarea politica și sunt trimiși acolo să slujească și să apere interesele țării lor, nu să-și denigreze și să critice țara, așa cum o fac în prezent unii, iar la alegerile din luna mai sa fie foarte atenți cui dau votul!

Acozmei Emilia, primarul comunei Bălţăteşti:   Alegerile europarlamentare sunt foarte importante și locuitorii comunei ar trebui să le dea importanța cuvenită pentru că acolo vor fi persoanele care ne reprezintă ca țară și ca națiune.

Dănuț Petraru, primarul comunei Bîra:A crescut nivelul de cultură politică. Însă la nivel de localitate, nu au văzut niciodată un europrlamentar… Nu vreau să fiu răutăcios, dar unii dintre dumnealor cred că nici nu știu comunele din județ. Oamenii vin la noi cu problemele pe care le au, iar noi încercăm, în limita posibilităților, să le rezolvăm.

Cezar Mihai Voroneanu, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Bîrgăuani: În mediul rural nu sunt prea informați și nici nu cred că îi interesează așa mult alegerile parlamentare. Fiindcă nu sunt influențați direct, deși ajută să ajungă acolo oamenii care trebuie.

Cazimir Mihai, primarul comunei Boghicea: Să știe în primul rând lista candidaților și ce competențe au. Nu doar să fie o listă și să defilăm cu ea. Să știe ce vor face acolo, căci dacă nu fac nimic… îi votăm degeaba.

Niță Geo-Ovidiu, primarul comunei Borca: Ar trebui să știe multe. Eu susțin ideea ALDE. Dar în cazul în care voi vedea că nu voi fi sprijinit cum mă aștept, voi ști ce am făcut. Deomadată am găsit în grupul de la Neamț înțelegere și sprijin și cred că așa va fi în continuare.

Vali Puică, primarul comunei Borlești:
Că avem cel mai puternic Guvern din istoria României.

Georgeta Blaj, primarul comunei Boteşti: Ar trebui să știe că ei ne reprezintă la Bruxelles și ar trebui să fie oameni serioși care să apere și să susțină țara, nu să o denigreze. Să țină legătura cu cei care i-au ales. Omul de la țară își dorește aici să aibă condiții, în comuna lui. Tot la primărie vine.

Lozonschi Daniel, primarul comunei Brusturi: Ar trebuisă fie informați cu privire la candidați

Coroamă Dumitru, primarul comunei Ceahlău:Ar trebui să aibă mare importanță. De unde atragem fonduri și discuții despre politica europeană… pe omul de rând îl interesează mai degrabă ce se întâmplă la nivel local.


State Gheorghe-Daniel, primarul comunei Cîndeşti:Oamenii sunt interesați mai degrabă de alegerile locale, când cunosc candidații, pot vorbi cu ei, fiind din aceeași localitate. La alegerile europarlamentare se merge acum pe grup, era mai bine când erau cu deputați pe colegiu, veneau discutau cu oamenii. Nu prea știe lumea la țară…

Aurel Ciocanel, primarul comunei CostişaAr trebui să știe că cei pe care noi îi trimitem acolo ar trebui să reprezinte interesele țării, nu interesele altora. Dar cred că mulți dintre ei și-au dat seama.

Anton Covasan, primarul comunei Dămuc:Să știe cine-i reprezintă și să vină respectivul în fața lor, să le explice ce vrea să facă la Bruxelles. Să se lupte pentru acest popor, nu să ne denigreze țara. Să dea socoteală o dată la patru ani, să spună românilor ce a făcut el acolo. Eu zic că avem și noi un nemțean de-al nostru care ne-ar putea reprezenta în Parlamentul European.

Constantin Păduraru, primarul comunei Dochia: Oamenii văd. Simt că se schimbă ceva, li s-au mărit pensiile și salariile. Degeaba vedem numai răul pe anumite posturi tv… ei sțiu ce au de făcut la alegeri. Numai din puținul pe care îl au, să nu le mai taie, cum s-a întâmplat în urmă. O să fie o surpriză foarte mare, un semnal pentru alegerile prezidențiale

Șoican Iosif, primarul comunei Doljeşti: Ar trebui să știe cât mai multe lucruri despre Europa, despre proiectele care se desfășoară în UE.

Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești:Să voteze ce la dictează conștiința și să se intereseze din mass media despre candidați și rolul unui europarlamentar.

Ioniţă Ion, primar interimar al comunei Dragomireşti: Ar trebui să știe că se votează cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Și că ar trebui să fie votați cei mai buni.

Mihai Michiu, primarul comunei Dulceşti: Cei care o să candideze vor spune ceea ce vor să facă și cum vor susține România.

Catană Nicolae, primarul comunei Dumbrava Roşie: Să analizeze toate informatiile care vin, de la toate partidele, și să voteze așa cum le dictează conștiința


Gheorghiu Cristinel Vasile, primarul comunei Farcaşa:Sunt la fel de importante ca și cele parlamentare sau locale. E vorba de reprezentarea României în Parlamentul European. E foarte important și ce fel de oameni trimitem acolo.


Bereșoae Pavel, primarul comunei Gherăeşti: Să știe că oamenii pe care îi votăm ar trebui să fie buni profesioniști și să aibă o conduită morală deosebită, să știe limbi străine obligatoriu. E foarte greu de găsit astfel de oameni, trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor și să reprezinte interesele țării noastre.


Manea Gheorghe, primarul comunei Ghindăoani: Să vină la vot și să dea sprjinul unor oameni capabili. Să fim acolo unde trebuie să fim, în Europa.

Ciubotaru Vasile, primarul comunei Girov:  Oamenii sunt informați. Candidații ar trebui să vină la fața locului. Aici e marea problemă. E o lipsă de comunicare… de cunoaștere ca persoane și ce-au făcut ei în Neamț. Nu să ne trezim că ne facem țara de rușine în afară. Nu mai există alt stat care să aibă unii parlamentari care să- și denigreze propria țară!


Mihai Gontaru, primarul comunei Gîrcina: Avem președinția Uniunii Europene în momentul de față. Ar trebui să știm că aleșii ar trebui să ne reprezinte în așa fel încât să avem un grad foarte mare de absorbție a fondurilor europene. Sunt cei mai siguri bani nerambursabili. Ar trebui să alegem candidații care să reprezinte  interesele țării noastre acolo. Nu numai promisiuni, să-și facă treaba și să ne ajute să accesăm cât mai mulți bani.

Băbuţă Vasile, primarul comunei Gâdinți: Noi ducem mai departe mesajul celor de sus. Noi, primarii, suntem locomotiva, alegătorii- vagoanele. Dacă îi tragem în direcția cea bună, ne urmează. Dar trebuie să facem ceea ce am propus, ca să nu-i dezamăgim.


Alexandroaia Vasile, primarul comunei Grinţieş: Din păcate, sunt destul de puțin informați. Ar trebui să știe oamenii care îi reprezintă și care îi vor reprezenta, dar și ce rol au ei acolo, în Parlamentul European.

Constantin Mătasă, primarul comunei Grumăzești:Trebuie să știe că acolo trebuie să meargă niște patrioți adevărați ai țării. Pentru țara asta s-a vărsat sânge, și dacă trimitem acolo oameni care o denigrează… sigur că vor avea de suferit copiii, nepoții și toți cei care vin după ei.

Lupu Gavril, primarul comunei Hangu: Ce să le spun… când văd că și o parte din actualii europarlamentari n-au făcut aproape nimic… Mai mult se ceartă la Bruxelles în loc să ajute România să aibă o imagine corectă. Se va vedea….


Baciu Ioan, primarul comunei Horia: Să îi cunoască mai bine pe candidați. Așa este regula, votează… o listă. Și marea majoritate vin de la centru. Rareori se întâmplă să fie un candidat care să aibă legătură cu județul. E o muncă foarte grea și greu de explicat, dar mizăm pe faptul că sunt cei puși să apere interesele României în Parlamentul European. Ăsta este rolul lor și asta ar trebui discutat cu cetățenii.

Săbărel-Vanea Roșu, primarul comunei Icuşeşti:   Ar trebui să știe cu ce se ocupă Parlamentul European, spus pe înțelesul celor de la țară. La țară se spune doar că…. ei stau acolo și iau niște bani. 


Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă: Ar trebui să știe că nu se poate ca un parlamentar român să voteze contra țării lui. E ca și cum ar fi împotriva propriei familii. Ne batem în țară, dar când ajungm acolo trebuie să vorbim aceeași vorbă și să mergem în aceeași direcție. Nu există o altă țară la nivelul UE care să fie criticată de proprii europarlamentari așa cum se întâmplă la noi. Le dăm apă la moară.


Rotariu Vasile, primarul comunei Mărgineni: Ar trebui să știe că trebuie să trimitem în Parlamentul European niște patrioți adevărați și capabili să ne reprezinte țara acolo, nu să ne criticăm noi, români pe români. Să se bată aici în țară, să se facă cu ou și cu oțet… dar, când te duci în lume, zâmbești, dai mâna și îți vorbești de bine propria țară.

Bîrjoveanu Ioan Marcel, primarul comunei Moldoveni: Cred că oamenii nu sunt încă acomodați cu ideea de UE. Cred că ar trebui să știe mai multe despre Parlamentul Europei și cum ne pot apăra acești oameni. Oricum, faptul că la alegeri nu se merge uninominal… acolo ar trebui să avem oameni cu notorietate și cu putere de a arăta că România e o țară competitivă. Oameni în care să avem încredere că apără interesele țării.


Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani: Petricanenii sunt oameni inteligenți și ageri la minte. Știu tot ce trebuie să știe despre aceste alegeri. Eu îi îndemn să meargă la vot și să voteze cu cine cred că i-a ajutat sau îi poate ajuta mai mult. Bineînțeles că nu individual, dar ca țară sau ca popor.


Nicorescu Neculai, primarul comunei Piatra Șoimului:De mulți ani le explic, le spun că acolo se fac legile în comunitatea europeană. Fiecare partid are lista cu candidați. Noi, România, suntem cu drepturi egale în UE. E fals  și îmi asum ceea ce spun. La noi se dă cu jumătăți de măsură. De exemplu același produs alimentar costă mai mult în România decât în Germania, Franța sau alte țări  iar calitatea este mai proastă la noi. Oamenii au început să înțeleagă, au acces la internet, la tv. Oamenii ar trebui să știe că europarlamentarii noștri ar trebui să ne reprezinte interesele la nivel european.


Holmanu Constantin Augustin, primarul comunei Pânceşti: Cred că nu doar în comuna noastră, ci la nivelul întregii țări nu se știe suficient despre aceste alegeri. Nu avem timp să explicăm. Guvernul are atâtea lucruri bune făcute dar care nu sunt mediatizate. Ar trebui un departament special, doar de imagine. Fiindcă se face mult rău răstălmăcind adevărul. Și prin acest lucru, ar putea cetățenii să fie  informați exact ce înseamnă aceste alegeri europarlamentare, ce rol  au acești oameni trimiși în Parlametul European…

Vasile Dorneanu, primarul comunei Pipirig: În primul rând, trebuie să știe că alegerile sunt la sfârșitul lunii mai, că România, ca și celelalte state membre ale UE, este reprezentată în Parlamentul European de un anumit număr de europarlamentari (vreo 33 cred?), că există mai multe partide politice europenene (Partidul Popular European, Partidul Socialiștilor Europeni etc.) la care sunt afiliate partidele din România. Apoi că trăim într-o lume globalizată, tehnologizată, amenințată de schimbările climatice, de migrație, de extremism și că fiecare dintre noi trebuie să ne și implicăm, să ne asumăm și responsabilități, nu doar să cerem sau să așteptăm drepturi. O informare corectă și o prezență cât mai mare la vot îi obligă și îi responsabilizează și mai mult pe cei care vor deveni europarlamentari.

Vasile Emil Dascălu, primarul comunei Poienari: Ar trebui să știe ce să aleagă, ca să nu mai ajungă în Parlametul European oameni care să denigreze România, ci să lupte pentru țară.

Lungu-Bordea Petru, primarul comunei Pîngăraţi: Mulți sunt plecați, nu mai iese numărătoare de altădată. Dar trebuie să votăm un partid care să facă ceva pentru țară.


Croitoriu Cristian, primarul comunei Podoleni:Ar trebui să știe că cei pe care îi trimitem să ne reprezinte în Europa, ar trebui să fie oameni pregătiți, care să cunoască problemele țării și care să meargă acolo și să vorbească aceeași limbă indiferent de partidul politic din care fac parte.Să fie oameni valoroși, nu contează neapărat partidul. Nu să își spele rufele în public, în loc s-o facă acasă.  Cred că așta e cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știe oamenii, iar eu voi încerca să le transmit acest mesaj.


Țarălungă Sebastian Bogdan, primarul comunei Războieni:Că ne trimitem reprezentanți pe cei care vor lua decizii din forul cel mai înalt al Uniunii Europene, decizii care într-un fel sau altul, ne privesc și pe noi.

Motfolea Vasile, primarul comunei Rediu:Omul ar trebui să fie din județ, o persoană cu notorietate. Bune, rele, cum sunt puși pe listă… europarlamentarii ar trebui să tragă pentru țara noastră.

Ciobanu Manole, primarul comunei Români:Eu, ca primar, le voi împărtăși tot ce a făcut PSD pentru această țară. Dacă PDL a luat de la cetățeni, PSD a dat înapoi. La alegerile europarlamentare, ar trebuie votați cei de pe lista PSD, pentru că sunt pentru oamenii de rând.

Chirilă Nicu, primarul comunei Ruginoasa:Ce să le mai spun cetățenilor, când ei au fost păcăliți pe străzile comunelor noastre?! Să le spui despre alții care, nu cred că ajung să-i vadă în carne și oase? Mi-e greu să spun că țăranul chiar pricepe ce înseamnă europarlamentarul și Europa. Poate copiii lor din afară, da. Având în vedere ce se  întâmplă acum la nivel național, tind să cred că este o chestiune foarte bine înțeleasă de mulți, există o lehamite din punct de vedere al ieșirii la vot.


Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna:Cred că prima dată ar trebui să vadă candidații la ochi. Majoritatea voturilor se iau de la țară, știm foarte bine că lumea de la oraș nu prea se prezintă la urne. La țară, lumea se mai uită și cum se votează în Parlamentul European. Să știți că oamenii de la țară sunt mai naționaliști, mai patrioți. Și te doare când vezi că unii aleși trimiși acolo votează împtriva României…


Dascălu Valeria, primarul comunei Săbăoani: Să știe că este un mare avantaj intrarea României în UE și că, votând niște oameni competenți, vor avea și ei foarte multe de câștigat.

Horciu Daniel, Primarul comunei Săvineşti: Trebuie să ște că la Bruxelles ar trebui să ajungă doar oameni care să lucreze în folosul țării, să facă legi europene care să ajute România. Nu să ne pună bețe în roate și să denigreze propria țară.



Oatu Sorin, primarul comunei Ștefan cel Mare: Nu știu ce ar face ei pentru comunitățile locale. Cred că ar trebui ca europarlamentarii să se implice  ca să putem accesa mai ușor fonduri europene.

Găină Iulian, primarul comunei Tarcău: Să știe că îi reprezintă cineva. Noi, cei din comună, am vizitat foarte des Parlamentul European. Ultima dată, în decembrie, am dat spectacol  în Camera Comunelor și în Consiliul Europei. Am vrea să fim reprezentați de cel puțin oamenii pe care îi cunoaștem acum în Parlamentul European, cu excepția  Monicăi Macovei. Pe mine personal, și pe oamenii din Tarcău, nu cred că ne reprezintă un asemenea europarlamentar. Mă simt umilit de comportamentul dumneaei. Țara e ca o familie, nu trebuie să o judeci în public.



Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău:Să se prezinte la vot și să voteze în așa fel încât Româna să fie reprezentată așa cum se cuvine în Parlamntul European.


Lucaci Ștefan, primarul comunei Tămășeni:Să fie foarte atenți pe cine vor vota pentru că este vorba de viitorul nostru în UE.


Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești: Dacă tot m-ați provocat mai sus, aș da o lege ca toți cei falși, care vorbesc de rău propria țară, să fie trași la răspundere. Vino acasă și rezolvă problema, nu te duce afară să-ți vorbești țara de rău! Să punem frână la denigrarea țării. Asta le-aș spune cetățenilor din comuna Timișești. Și aș scoate în evidență toți europarlamentarii care au denigrat România. Căci ei nu merită votul lor. Restul, las la opinia lor.


Butnariu Petru Dorin, primarul comunei Ţibucani: Că viitorul României depinde și de votul lor. Prezența la vot este foarte importantă, întotdeauna a făcut diferența.

Tănăselea Ion, primarul comunei Urecheni: Oamenii din comună, să știți că sunt foarte bine informați, atât din mass media cât și din campaniile electorale pe care și le fac candidații. Europarlamentarele,  după părerea mea, nu sunt așa de importante în mediul rural, pentru cetățeni, de aici și preența scăzută la vot. Din păcate,  europarlamentarii noștri nu prea apar cu comunicate de presă prin care să justifice oarecum activitatea dumnealor. Și dacă vin, vin doar cu contre. Unii nu sunt români, după părerea mea, pentru că, indiferent de coloratura politică, acolo mergi să  reprezinți țara ta. Unii nu prea o fac, ci reprezintă doar niște grupuri de interese. Fac doar politica proprie, nu doar a țării, ceea ce este regretabil. Ar trebui ca fiecare dintre noi să ne implicăm mai mult, astfe încât în Parlamentul European să ajungă români adevărați.

 

Gheorghe Murariu, primarul comunei Văleni:E greu de spus. La ora actuală, eu mă întreb pe mine și nu știu pe cine să votez. Și cu asta cred am spus tot. E o apă și-un pământ peste tot. N-an încredere să votez ca să știu că mă reprezintă cu adevărat. Ne-am săturat de promisiuni. Vin, pleacă și uită de noi, ăsta e adevărul. Se uită ce cel de la talpa țării, de jos care se duce la vot. După votare, se uită de talpa țării. Ăsta este adevărul.

Maria Adriana Petrariu, primarul comunei Vînători- Neamț: Să aleagă astfel încât cei trimiși în Parlamentul European să-și apere țara și interesele ei, nu să o dezbine.



Filip Ioan, primarul comunei Zănești:Măcar ce reprezintă europarlamentarii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihai spune

    Sa Știe sa fie PERSUASIVI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate