(VIDEO) Situația câinilor fără stăpân – între legalitate și realitate. De vorbă cu Mircea Șerbănoiu, președintele FPAM

0

La solicitarea unor ONG-uri de protecția animalelor implicate în situația câinilor fără stăpân din județul Neamț, respectiv municipiul Piatra-Neamț, am avut un dialog pe această temă cu Mircea Șerbănoiu, președintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM). La discuție au participat și Mirela Arvinte – reprezentant al asociațiilor din Germania și Franța care sprijină adăpostul din Piatra-Neamț cu adopții, donații și tratamente și Davide Majola – voluntar al Asociației Youth for Neamț, o organizație de protecția animalelor. Ambii sunt membri ai Comisiei mixte pentru Protecția Animalelor din municipiul Piatra-Neamț.

Punctul central al discuției a fost legat de anularea unor contracte în instanță, cu decizii definitive, încheiate între Salubritas, societatea care a concesionat serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Piatra-Neamț, cu UAT Târgu Neamț. Aceste contracte vizau procedura de capturare, transport și gestionare a câinilor de pe raza orașului Târgu Neamț, adăpostul fiind în municipiul Piatra-Neamț, iar anularea lor nu este lipsită de consecințe.

Problemele legate de aplicarea discutabilă a legii au fost făcute publice încă din 2020 de către Mircea Șerbănoiu într-o conferință de presă la Piatra-Neamț.

Citiți și: FPAM, lovitură de grație: „Salubritas gestionează ilegal adăpostul de câini din Piatra-Neamț”

La vremea respectivă, municipiul Piatra-Neamț nu avea înființat serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, conform legii, și de aici s-a dat și curs proceselor câștigate într-un final de FPAM. Între timp, municipiul Piatra-Neamț a intrat în legalitate și în 2020 a creat serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân pe care l-a scos la licitație pentru concesionare, câștigător fiind tot Salubritas, care, din nou, a început să captureze câini și din alte localități.

„Respectăm decizia instanței și prestăm servicii în alte UAT, în conformitate cu cerințele legale.”, ne-a declarat directorul Salubritas, Rareș Alexandru, întrebat fiind dacă s-a modificat în vreun fel procedura de achiziție în urma anulării contractelor de către judecători. Managerul societății care gestionează adăpostul de câini din Piatra-Neamț a mai precizat că din momentul preluării mandatului de director al Salubritas s-au adus mai multe îmbunătățiri în adăpost precum: reparații și mentenanță la cuști și padocuri, implementare sistem monitorizare video, confecționare sistem de hrănire și adăpare la 30 cm înălțime.

Mircea Șerbănoiu / FPAM

Cu toate acestea, Mircea Șerbănoiu susține că reluarea contractelor de capturare în alte localități decât municipiul Piatra-Neamț este, în continuare, ilegală, deoarece se face prin achiziție directă și nu prin licitație de concesionare, și precizează că FPAM a sesizat Curtea de Conturi și ANAF pentru verificări. În cazul în care se vor constata prejudicii, instituțiile de control pot solicita restituirea sumelor sau recuperarea sumelor de către UAT-uri.

„Toate aceste unităţi administrative au încheiat contracte privind desfăşurarea activităţii de capturare, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân (denumite uneori servicii veterinare) în baza unor achiziţii directe din catalogul electronic, în condiţiile în care legea prevede exclusiv concesionarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, fiind afectate bugetele locale prin efectuarea de plăţi nelegale. Achiziţia directă nu este o procedură de atribuire prevăzută de legea specială OUG155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Majoritatea nu au înfiinţat un serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân, conform prevederilor art.1 alin.1 din OUG155/2001 şi nu au amenajat un adăpost public de câini, conform art.2 alin.1., arată FPAM.

Cazul de la Neamț nu este unul izolat. În plus, deciziile de eutanasiere făcute în baza unor contracte în afara legii speciale sunt o problemă, posibil penală, mai arată reprezentantul FPAM. Conform unei statistici obținute de Asociația Youth for Neamț, în perioada 2018-2021, 612 câini au fost eutanasiați în adăpostul public Piatra-Neamț, dintre care aproximativ 45% au fost doar în 2021. Pe fondul capturărilor numeroase făcute în ultima perioadă, asociațiile de protecția animalelor nu mai fac față să sprijine adopțiile, motiv pentru care soluția aplicată este eutanasierea câinilor aduși din alte localități decât municipiul Piatra-Neamț în termenul de 14 zile lucrătoare. În mod evident, situația nu este deloc agreată de ONG-uri și iubitorii de animale.

Deși s-au cheltuit foarte mulți bani publici pe capturări, adăposturi și eutanasieri, după 20 de ani de când s-a emis legea specială pentru gestionarea câinilor fără stăpân aproape toate localitățile din România continuă să aibă, în mod nejustificat, câini pe străzi.

Singura soluție care rămâne în picioare este efectuarea unui recensământ al câinilor cu și fără stăpân și crearea de programe ample de sterilizări, pentru a stopa înmulțirea. Însă e nevoie și de oameni care să sfințească locul. Exemple de bune practici sunt în Ilfov, Cluj, București, care au oprit eutanasierile în masă și au introdus sterilizările, deci există și autorități publice care au înțeles că se pot rezolva lucrurile și altfel.

ONG-urile din comisia pentru protecția animalelor din Piatra-Neamț au solicitat încă de la finalul anului trecut crearea unei strategii care să includă un buget pentru un program local de sterilizări, inspirat din modele de bune practici din țară, însă până la această oră municipalitatea nu a dat niciun răspuns memoriilor depuse și nici nu sunt semne că s-ar dori această abordare.

Situația câinilor fără stăpân rămâne în continuare la categoria „și altele” în societatea românească, însă e pe bani publici, și nu puțini. Măcar dacă ar fi gestionați cum trebuie și problema ar fi rezolvată.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate