FPAM, lovitură de grație: „Salubritas gestionează ilegal adăpostul de câini din Piatra-Neamț”

0

Sursa video: Ham Piatra Neamt

Președintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, Mircea Șerbănoiu, a organizat astăzi, 21 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sala Atrium din Hotel Central o conferință de presă care a avut ca temă „ilegalități și fraude în gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Piatra-Neamț”.

Subiectul este extrem de delicat și foarte interpretabil de unii sau alții, însă Mircea Șerbănoiu a adus în discuție elemente din legislație în baza cărora s-a depus o plângere penală la IPJ Neamț împotriva Salubritas, administratorul adăpostului de câini fără stăpân din Piatra-Neamț, cu privire la comiterea de infracțiuni la legea specială OUG 155/2001. Elementele anchetate în dosarul penal nu sunt publice pentru moment, însă în cadrul conferinței de presă s-au expus o serie de alte probleme.

Președintele FPAM susține că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Piatra-Neamț de către Salubritas este ilegală și aduce și argumente în acest sens:

„La nivelul municipiului Piatra-Neamț nu există înființat prin HCL serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân potrivit prevederilor din OUG 155.”

FPAM mai contestă și legalitatea contractelor de prestări servicii încheiate între Salubritas și alte UAT-uri pentru capturarea câinilor din aceste zone:

„Aceste contracte nu sunt prevăzute de legea specială, fapt pentru care nu pot fi încheiate de o entitate fără drept. SC Salubritas nu este serviciu de gestionare înființat la nivel de municipiu și nu este nici serviciu public concesionat. Potrivit unei HCL din 2007 s-a aprobat delegarea prin concesiune a activității de ecarisare, care nu este același lucru cu gestionarea câinilor fără stăpân. Activitățile au autorizări distincte. Salubritas poate, prin natura activității sale, strângerea deșeurilor, să ecariseze teritoriul, respectiv să strângă cadavrele de animale de pe raza municipiului. Gestionarea câinilor este reglementată printr-o lege specială care nu prevede asemenea contracte.”

Potrivit reprezentantului Federației, oferirea de servicii de gestionare a câinilor prin anunțuri postate pe SEAP de către Salubritas este, de asemenea, ilegală. Societatea nu poate desfășura activități veterinare, nefiind înființată de un medic veterinar și nefiind înregistrată la Colegiul Medicilor Veterinari.

„Este un act abuziv și unul grav ilegal să ieși cu o ofertă de achiziție publică de gestionare a câinilor sau de activități veterinare. UAT-urile nu pot achiziționa aceste servicii de la oricine. Nu poți ieși cu asemenea oferte dacă nu ai aceste activități. Toate contractele respective au fost încheiate ilegal și ar trebui anulate în regim de urgență de UAT-urile care au încheiat contracte, dar și de către Instituția Prefectului. Mai mult, Salubritas nu are codurile CAEN potrivite, conform legii, în statut.”

Mircea Șerbănoiu a mai punctat și faptul că nu se pot captura câini dintr-o localitate și să fie aduși în alta, deoarece legea interzice mutarea câinilor în alt loc, iar serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân trebuie realizat exclusiv pe raza UAT-ului de care aparține.

Eutanasierile făcute de Salubritas sunt ILEGALE

„Ca să practici eutanasierea pe legea specială trebuie să parcurgi toate etapele prevăzute de această lege. Ei nu au în vedere prevederile legale și necunoscând aceste dispoziții se află într-o gravă eroare de desfășurare a acestor activități. Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare animal în parte de către împuternicitul primarului după parcurgerea TUTUROR etapelor prevăzute de OUG 155. Termenul de 14 zile a fost interpretat, dar, până la eutanasiere, este obligatorie STERILIZAREA tuturor câinilor cu și fără stăpân. Câinii aflați pe domeniul public trebuie STERILIZAȚI, MICROCIPAȚI ȘI ÎNREGISTRAȚI ÎN RECS. Proprietarii câinilor de pe domeniul public sunt Consiliile Locale. Salubritas nu a făcut asta niciodată și nu a avut în intenție. Reprezentanții instituțiilor publice, DSVSA Neamț, nu au verificat respectarea acestor obligații ale serviciului desfășurat de Salubritas. Lucrurile se vor schimba, deoarece și la nivel guvernamental s-a înțeles că nu mai putem ocoli legea și să consumăm nejustificat fonduri publice.”, spune Mircea Șerbănoiu.

Eutanasierea nu este o acțiune obligatorie, termenul de 14 zile este prost înțeles, iar obiectul eutanasierii îl fac animalele bolnave incurabil, spune Mircea Șerbănoiu. Definiția eutanasierii, în legea 258/2013, este Art. 5. – (1) Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată.(2) Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevăzuţi la alin. (1).

Ceea ce se spune la Art. 7 alin 2: „ Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat. ”, este o contradicție a Art. 5 din lege, spune Șerbănoiu.

La sesizarea FPAM, Curtea Constituțională a respins, însă, excepția invocată (această contradicție între articolele legii), dar nu a dat o motivare în sensul sesizat de FPAM, decizie pe care reprezentanții Federației o consideră nulă.

La Târgu Neamț FPAM a acționat în instanță administratorul adăpostului, fiind o situație similară cu cea de la Piatra-Neamț. La Târgu Neamț s-a interzis eutanasierea și activitatea. Societatea a intrat între timp în insolvență. În urma acestor acțiuni de la Tg. Neamț, primarul a luat decizia de a înființa serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, lucru pe care ar trebui să îl facă și Primăria Piatra-Neamț/Consiliul Local.

Întrucât la Tg. Neamț nu a funcționat concesionarea serviciului către un alt SRL, contractul fiind reziliat și dovedit ilegal, primarul a decis achiziționarea serviciilor Salubritas.

Noi am atacat acest contract cu Salubritas în instanță. Ei, de frică, au încetat acel contract cu o lună înainte de finalizarea lui. La instanță au prezentat un document în care au spus că acțiunea noastră ar fi rămas fără obiect. Dimpotrivă, contractul există și nu ar fi prima dată când anulăm contracte de acest gen.”, spune președintele FPAM.

Protocolul încheiat cu Asociația Prieten Credincios, un ONG, nu pune Salubritas în legalitate. Soluția de intrare în legalitate oferită de FPAM înseamnă crearea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân la nivel de primărie și, după caz, concesionarea acestui serviciu unui ONG sau unui SRL care aparține Consiliului Local, în limitele legii.

Pe aceste spețe vor mai fi sesizate Curtea de Conturi, Instituția Prefectului, ANAF, în vederea anulării tuturor actelor administrative ilegale încheiate de Salubritas și cu privire la primirea și cheltuirea unor sume publice fără drept.

Spre finalul conferinței de presă s-a ridicat și problema dificilă a adopțiilor, câinii de multe ori trebuind duși în cazări temporare până la adopția în special în afara țării, pentru a se recupera după boli și traume. Cu privire la sumele foarte mari de bani despre care se vechiculează că sunt trimise de iubitorii de animale din afara țării spre adăpostul din Piatra-Neamț rămâne de văzut ce va reuși FPAM să investigheze.

Pentru o imagine completă a celor discutate, vă rugăm să vizionați materialul video de mai sus.

FPAM a pus la dispoziție mai multe documente care pot fi consultate aici (click).

Cu privire la cele spuse mai sus, vom publica orice drept la replică emis de SC Salubritas SA sau alte entități vizate.

Puteți viziona și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate