[VIDEO] Conferință de presă PNL Piatra-Neamț, 1.02.2019

1

Dragoș Chitic: ” Componenta politică va continua să se îmbine eficient cu activitatea administrativă de la nivelul Primăriei Piatra-Neamț și a Consiliului Local pentru a pune în practică programul prezentat cetățenilor la alegerile locale din anul 2016”

Liberalii pietreni și-au stabilit agenda pentru anul 2019 și sunt hotărâți să continue atât munca politică cât și implicarea în dezvoltarea orașului prin activitatea administrativă la nivelul Primăriei Piatra-Neamț și a Consiliului Local.

” În prima ședința de Birou Politic Local a organizației PNL Piatra-Neamț din acest an am discutat și stabilit agenda pentru anul în curs. Componenta politică va continua să se îmbine eficient cu activitatea administrativă de la nivelul Primăriei Piatra Neamț și a Consiliului Local pentru a pune în practică programul prezentat cetățenilor la alegerile locale din anul 2016.

Ne-am stabilit prioritățile pentru acest an, am stabilit responsabilități pentru fiecare membru și am discutat proiectele echipei liberale pentru anul în curs.

O foarte bună administrare a orașului, creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor, atragerea de fonduri europene pentru investiții care să dezvolte orașul și să crească gradul de confort al pietrenilor, dialogul permanent cu cetățenii prin audiențe dar și deplasări pe teren sunt câteva dintre obiectivele principale ale activității echipei liberale de la Piatra-Neamț”, a declarat Dragoș Chitic, primarul Municipiului Piatra-Neamț.

Pe lângă cele peste 30 de proiecte depuse de Primăria Municipiului Piatra-Neamț pentru finanțare europeană care însumează mai mult de 80 de milioane de euro care vor genera o dezvoltare accelerată a orașului în următorii trei ani, alte două inițiative joacă un rol important în atragerea de fonduri pentru dezvoltarea orașului: Alianța, Moldova se Dezvoltă “și, Zona Metropolitană Piatra-Neamț “.

” În luna decembrie am lansat împreună cu șase colegi primar de municipii din Moldova, la Suceava decizia de a constitui o alianța în Moldova prin intermediul căreia să dezvoltăm regiunea în care trăim. A urmat o a două întâlnire în 23 ianuarie, la Iași, în care am finalizat statutul și actul constitutiv al Asociației” Moldova se Dezvoltă”, urmând că în perioada următoare fiecare municipiu fondator să aprobe aceste documente în Consiliul Local. Am datoria ca primar al acestui oraș să găsesc orice mijloace legale pentru a dezvolta localitatea pe care o conduc, pentru a contribui la dezvoltarea regiunii, la reducerea decalajului existent între regiunile istorice ale țării precum și între regiunile Uniunii Europene. Astăzi când vorbim Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene și nu putem să rămânem impasibili față de acest aspect. Este nevoie de o autostradă care să lege Moldova de Ardeal și de vestul Europei, este nevoie de o dezvoltare integrate a regiunii noastre”, a adăugat primarul Dragoș Chitic.

O altă formă prin care se pot atrage fonduri care să dezvolte atât orașul Piatra Neamț cât și zonele învecinate este constituirea unei zone metropolitane.

” Consultând proiectele cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Piatra-Neamț, a județului Neamț și cele cuprinse în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est, Banca Mondială a sugerat și pentru viitoarea Zonă Metropolitană Piatra-Neamț o serie de proiecte care ar putea să fie finanțate.

Banca Mondială acordă finanțare în cadrul „Programului România Metropolitană” doar zonelor metropolitane constituite și finanțează proiecte cu valoarea de minimum 5,1 milioane de euro fiecare. Primăria Piatra-Neamț a întocmit o listă de 7 proiecte pentru care ar îndeplini condițiile impuse pentru finanțare, care cuprinde și proiecte propuse de Consiliul Județean situate în aria viitoarei zone metropolitane. În această perioadă am lansat în dezbatere publică prioritizarea celor șapte proiecte:
– Drumul expres Piatra-Neamț – Bacău (în asociere cu zona metropolitană Bacău)
– Construirea unei variante ocolitoare pentru municipiul Piatra-Neamț pe relația Bacău-Bicaz în zona masivului Cernegura, cu poduri peste râul Bistrița
– Amenajare spații de parcare subterane sau supraterane în zone aglomerate
– Reabilitare/modernizare/dezvoltare zonă turistică muntele Cozla pentru asigurarea atractivității turistice pe tot parcursul anului
– Managementul apelor din zone montane, respectiv regularizarea cursurilor de apă montane pentru prevenirea inundațiilor și protecția mediului, precum și valorificarea apelor minerale sau cu potențial balnear
– Reabilitarea și modernizarea secției exterioare Negulești a Spitalului Județean de Urgentă Piatra-Neamț
– Realizarea unui centru de echitație-agrement și terapie.

Conform informațiilor lansate în spațiul public este foarte probabil că în exercițiul financiar următor, 2021-2027 al Uniunii Europene să fie alocate sume europene consistente pentru finanțarea unor proiecte din zonele metropolitane constituite.

 De aceea, am transmis o scrisoare de intenție celor 25 de primarii invitați să facă parte din, Zona Metropolitană Piatra-Neamț” și va urma o întâlnire la sediul Primăriei Piatra- Neamț cu aceștia”, a încheiat primarul Dragoș Chitic.

Grupul consilierilor PNL și-a reluat programul de audiențe la sediul PNL Piatra-Neamț, în fiecare vineri, în intervalul orar 12:00-14:00. De asemenea, anul 2019 va aduce o serie de investiții în Piatra-Neamț.

” Începând cu primăvara acestui an, vom monta instalațiile fitness pe care primăria le-a achiziționat la sfârșitul anului trecut. Avem în plan să utilăm trei parcuri cu aceste echipamente, este vorba de Parcul Central, unde va fi și o zonă cu echipamente speciale destinate persoanelor cu dizabilități, apoi în parcul din zona” Aurora” și în parcul de pe Aleea Paltinilor din cartierul Mărăței.

Continuăm să găsim soluții pentru siguranța în trafic și fluidizarea acestuia, în acest an vor fi o serie de intervenții în infrastructura rutieră, însemnând mărirea vizibilității la trecerile pentru pietoni prin supra iluminarea celor cu risc ridicat de accidente și înlocuirea semnelor de circulație cu unele cu un grad de reflexie mai mare.

Vom continua și în acest an campania de inscripționare a trecerilor cu mesaje destinate pietonilor pentru a le spori atenția în traversarea străzii.

Un pas important în fluidizarea sensului giratoriu din fața hotelului Ceahlău va fi mutarea semaforului cu buton din fața magazinului Unic undeva la mijlocul străzii și desființarea trecerii din fața sediului Apelor Române. Aș mai aminti necesitatea înființării unei alveole în stația din dreptul pieței Dărmănești, pentru a permite intrarea microbuzului în stație și eliberarea benzii de circulație.

În această primăvară vom avea terminată proiectarea referitoare la treptele de acces spre muntele Pietricica cu plecare din zona” Staro” și în funcție de valoarea investiției sperăm să putem demara încă din vara aceasta lucrările.

Tot la capitolul investiții aș aminti de un proiect foarte drag nouă, acela de a amplasa în fața Hotelului Ceahlău, în sensul giratoriu, un catarg înalt de 25 m cu un tricolor impresionant, de aproximativ 200 mp. Cred că va fi cel mai mare tricolor din Moldova și va lăsa o amprentă frumoasă peste orașul nostru”, a declarat Romel Bîrjoveanu, consilier local PNL.

Pentru creșterea gradului de atractivitate turistică a zonei, echipa liberală vine cu o propunere care ar transforma Dealul Cozla într-un punct de atracție pe tot parcursul anului: un carusel montan.

” Am văzut cu câtă bucurie s-a primit deschiderea pârtiei de ski, lucru care a dovedit încă o dată că avem un dar de la Dumnezeu care se cheamă cadrul natural iar dezvoltarea turistică și de agrement trebuie să reprezinte în anii următori o prioritate. Trebuie să-i dăm utilitate dealului Cozla și pe timp de vară, nu doar iarna. De aceea, amplasarea unui carusel montan, asemeni celui de lângă Miercurea Ciuc este una din investițiile publice sau private spre care trebuie să ne orientăm.

Am mers personal la acel parc de distracții de două ori, am vorbit cu investitorul, mi-a oferit toate informațiile referitoare la investiție, construcție, proiectare și sunt pe deplin convins că acest proiect s-ar bucura de un mare interes la Piatra-Neamț. Ca fapt divers, vă pot spune că am stat două ore la un rând de peste 7-800 de persoane pentru a urca în acel carusel. În acea zi, între 2500 și 3000 de persoane au venit să își petreacă timpul liber acolo.

Revenind la valoarea investiției, pentru că aceasta va fi undeva între unu și două milioane de Euro și pentru că astăzi bugetul local nu dispune de această sumă, căutăm variante de finanțare ori prin intermediul Ministerul Turismului cu care am luat deja legătura, ori printr-un parteneriat public-privat.

Această investiție va aduce turiști din toate județe Moldovei care ar veni la noi pentru a petrece o zi pe dealurile din jur. Pârtia de ski funcționează doar câteva luni pe an. De aceea Dealul Cozla și Pietricica au nevoie de investiții în turism, agrement, petrecerea timpului liber, parcuri de distracții, aventura-park, popasuri, restaurante, s.a.m. d”, a adăugat Romel Bîrjoveanu, consilier local PNL.

Comunicat de presă

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Numai tricolor in buricul targului ne mai lipsea, la fel ca si treptele pe Pietricica!In alta ordine de idei, „finantare prin Banca Mondiala” inseamna credit, nu sume nerambursabile.Asa , ca sa se inteleaga….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate