VÂNĂTORII PIETRII (I)

Așa se intitulează materialul publicat de preotul Constantin Matasă, întemeietorul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț la 1934, în Anuarul Liceului ”Petru-Rareș” din anul 1933-1934, p. 149.157.

Este vorba de o așezare din actuala comună Dumbrava roșie, din dreapta șoselei Piatra-Neamț-Bacău, sub denumirea de satul Vânători. Aceasta, ca și alte așezări din apropiere, s-a datorat mișcării ”pe care a urmat-o în decursul vremurilor populația târgului Piatra, scoborându-se treptat de pe platforma de deal pe o terasă a Bistriței și apoi, mai jos în lunca apei”.

Autorul în discuție amintește că ”de pe podișul Nicoreștilor și de pe Cetățuia sau Bolovia (Bolovoaia), omul s-a scoborât pe terase, formând satul Vânătorii Pietrii, pe care-l întâmpinăm în documentele din prima jumătate a veacului al XX-lea, întinzându-se de o parte și de alta a răului Bistrița, cu cuturile sale, iar ceva mai încolo, se desfășurau satele Turturești, Verșești, Stolnici, Fauri și Zănești, care formau împreună încă cu altele, Ocolul curților noastre din Piatra, cum ne spune Ștefan cel Mare într-un act de danie din 1941”.

Se pare că satul Vânători ”cel mai vechiu și apropiat de Piatra, apare întâiu într-un act din 1446, prin care Ștefan V.V. un urmaș al lui Alexandru cel Bun, îi face danie lui Mihail logofăt, unul din cei mai cu vază boieri ai țării, spunând… și i-au dat țara noastră un sat din satele noastre, anume Vânătorii noștri, la Bistrița, care-s mai jos de Piatra lui Crăciun și cu cuturile sale …, iar hotarul să fie după vechile hotare, pe unde din veac s-a umblat”.

În stăpânirea urmașilor lui Mihail Logofătul, trebuie să fi stat satul multă vreme, pentru că ne spune preotul Matasă, pe timpul lui Constantin Movilă V.V. devine iarăși domnesc și Radu Mihnea îl dăruiește pe la începutul veacului al XVII-lea boierului Ionașcu Boldescu, postelnic, care sat, zic documentul, ”a fost al nostru drept domnesc sub stăpânirea Ocolului Târgului Pietrii. Și a fost acel sat mai înainte danie și miluire lui Kiriță postelnicul de la Constantin Movilă V.V. și au venit asupra lui Ștefan (Tomșa) V.V. și au făcut mare războiu la Dorohoi”.

Despre proprietarii acestor așezări se arată că ei ”vor fi avut venitul pământului liber: mori, prisăci și heleștee, locuitorii însă – vânătorii – erau slobozi și scutiți de orice dare, fiind oameni domnești, cu anumite îndatoriri”. Nu întâmplător, pe această categorie de oameni ”îi vedem în serviciul Cetății Neamț, deosebit de vânătorii cetății care stăteau acolo în apropiere”.

Aceștia, vânătorii, constituiau un fel de breaslă, organizată după modelul de apărare al orașelor săsești de peste munți, cu îndatorirea de a sta cel întâi în fața dușmanului, nu numai în vreme de războiu, dar și pentru respingerea atacului bandelor înarmate, care foarte adesea invadau țara: cazaci și tătari”.

Totodată, ne mai spune părintele nostru, ”vânătorii, împreună cu ceata slujitorilor – lefegiii – formau garnizoana obișnuită a curților domnești. Ei cercetau străjile, ei aveau grija Ciuhelor și a celorlalte mijloace de semnalizare, care trebuie să fi fost foarte numeroase în vechime, fiind singurul mijloc de a vesti apropierea unei invazii”.

Prof. Radu Gheorghe