Vai de mine…a murit!

Cu toții, mai devreme sau mai târziu, ne trezim nevoiți să ne ocupăm de o înmormântare. Că-i o rudă, că-i vecina de la 3, că-i vreo cunoștință rămasă a nimanui, nu scăpăm și aia e.

Treaba n-ar fi chiar nasoală, presupunând că ai pe cineva care să îți spună ce să faci. Dacă nu ai, ține-te bine! Te opintești ca măgarul în mijlocul drumului încercând să găsești o ordine firească în care trebuie să acționezi, mai ales dacă defunctul e de la țară și e musai să respecți niște tradiții…și cand spunem musai, e acel musai de te seceră toata Biserica din priviri dacă te faci de cacao.

Bun, mortu-i mort, acolo nu mai ai ce face, decât să-i iei haine, că doar n-o să-l duci la groapă în costumul lui Adam. Mai departe vine avalanșa: punți, căldări, set de pomeni, batiste, cruci și cruciulițe, lumânări mari, lumânări mici și tot feluri de briz-brizuri de parcă ai trimite omul in Hawaii.

Reușești cumva să iei tot ce ți se vâră pe gât de vreun serviciu de pompe funebre, te apucă plânsul uitându-te la factură și te întrebi cu ce-ai greșit tu atât de amarnic în viața asta . Aaaa, pachetele, să nu uităm pachetele! Dacă te ține buzunarul, te duci frumos la o firmă de catering și comanzi tot ce trebuie..dacă nu, bagă tată la învârtit sarmale și amestecat arpacaș până ți se ia de toate, inclusiv de respirat.

Trec și pregătirile, ajungi la Biserică: „în sfârșit scap”, îți zici…da` de unde! Stai așa: trage masa, așează pomenile, nu așa, optul la mijloc, unde-i uleiul, coliva NUUU acolo, în mijloc, stai că n-ai pus fața de masă, mută iar uleiul, pune vinul, scoate fructele, leagă batistele, leagă prosoapele, mai lasă prosoape de pus la cruce, aprinde lumânarile, nu toate bre, vezi că iau foc pomenile, apucă masa, bălangăne masa, fă cruce, stai în genunchi, ridică-te, așează-te la loc, nu vezi bre că face popa cruce, FĂ CRUCEEEE! ș.a.m.d.

Până se termină slujba, ești mai pământiu decât mortul, ca să nu mai vorbim de privirile tăioase ale semi-bocitoarei cu batic (mereu există măcar una!) care le știe pe toate și a cărei privire parcă spune : „păcătosule, nu ți-ar fi rușine să nu știi cum se face!” Ai mai avut și nesimțirea să vii cu lumânari de acasă, și nici nu te-ai tăvălit pe jos de fiecare dată când popa zicea ceva de Dumnezeu…nici nu tre` să auzi tot cuvântul, te izbești preventiv de dușumea la tot ce începe cu litera D!

Se termină și asta, mergi spre groapă ca un câine bătut, îți iei coate că toți se îmbulzesc mai ceva ca la circ, chiar și cei care nu l-au cunoscut pe bietul om, împarți coliva aia cum știi tu rugându-te să îți ajungă, (cum să uiți mă bezmeticule lingura acasă?!) dai și pachetele care niciodată nu-s suficiente , că doar acolo sunt termite nu oameni, și gata.

A, mai trebuie să asculți bocetele vreuneia care suferă mai tare decât orice membru al familiei, bâiguind printre sughițuri eternul : „de ce te-ai dus maicăăăăă, de ceee??” Ei, gata pe naiba! Stai că vine factura aia neoficială…bani la popă, bani la dascăl, bani la femeia care zbiară că nu știi unde se pune optul, bani la gropari, la cel care duce crucea, la clopotar, și lista continuă…nu scapi, că deja-s aliniați toți în șir indian cu ochii pe tine..n-ai unde să te ascunzi.

După ce ai scăpat de „ochiul dracului” din portofel ( habar nu ai tu ce favoare ți s-a făcut, păcătosule!), poți merge liniștit acasă. AAA, așa-i că te simți mai evlavios, mai curat și ca un cetățean model? Na c-ai făcut-o și pe asta! Data viitoare o să știi de unde să iei prosoape mai bune, și cam câte sarmale să ai ca rezervă. Și nu o să te mai pună Necuratu`să vii cu lumânări de acasă! Lecție învățată!

Cam așa arată pe scurt o înmormântare „decentă” la noi. Un fleac, te-au ciuruit!

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.