Vacă – Bou sau „De partea cealaltă a ferestrei”
E ora 20.44. Prin fereastra întredeschisă se aude de afară pe fundal Cargo – Dacă ploaia s-ar opri și voci de tineri care cântă versurile. Se aude bucuria în glasurile lor gâjâite de vârsta adolescenței. O doamnă de la scara vecină care obișnuiește să cheme poliția la orice sunet de muscă, în mod sigur e nemulțumită de zgomotul creat.
Mie însă îmi amintește de momentele când în copilărie mergeam la mare și nu puteam dormi toată noaptea din același motiv. Muzică afară și oameni care cântau până dimineața. În mintea mea îmi spuneam atunci că e o libertate a oamenilor mari și mi se părea ceva normal, ba chiar am dat de gustul acestei libertăți într-o tabără când cântam „Vacă – Bou” până dimineața cu colegii. O las mai jos cântată de Radu Pietreanu. E drăguță, stârnește nostalgii.
Și pentru că mi-am adus aminte de piesa asta… Vacă – Bou, fără niciun fel de insinuare, mi-am adus aminte și că la ora asta, 20.44, unii români stau încuiați în case sau cu o hârtie după ei spre muncă, plimbând câinele, îngrijind un bătrân sau făcându-și griji prin fața unui spital pentru că nu își pot vedea membrul bolnav al familiei. Din cauza unei cifre și a unei formule de calcul. Și din cauza unei boli care produce mai puține victime decât cancerul.
Mi-am mai dat seama că eu stau de partea cealaltă a ferestrei în loc să cânt în gura mare, afară, Vacă – Bou, cu tinerii susceptibili de ocară din partea vecinei abonate la ordine publică, la 44 de minute după ora de stingere. Tot din cauza unei boli. Așa că, respectând regulile oficiale cânt „Vacă – Bou” înauntru. E o libertate pe care nu mi-o pot lua, nici la 100 la mie incidență.
Un izolat
