V.A.URECHIA ÎN SLUJBA LUPTEI PENTRU LIBERTATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Istoricul, scriitorul şi omul politic român, Vasile Alexandrescu Urechia (născut la Piatra Neamţ la 15/27 februarie 1834 şi decedat la vârsta de 67 de ani, în 1901 – n.n.), a fost şi un înflăcărat luptător pentru libertatea şi unitatea naţională a românilor, aşa cum rezultă şi din documentele de arhiva nemţene fondul „Documente şi scrisori răzleţe şi memorialistica vremii.

Astfel, atitudinea dârză a deputaţilor români din Dieta de la Pesta (Budapesta – n.n.) faţă de votul acesteia din 6 decembrie 1865, care a hotărât „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, sacrificând prin aceasta, interesele poporului român, era urmărită cu viu interes şi încordare de opinia publică din România. Într-o scrisoare din aprilie 1866, purtând un număr de aproape o sută de semnături, Iosif Hodoş, unul din fruntaşii români din Transilvania, deputatul Zarandului, era felicitat şi îmbărbătat pentru poziţia sa fermă şi curajoasă în apărarea autonomiei şi integrităţii Transilvaniei. Lupta, dar ce susţineţi în această cauză mare şi sfântă – îi scriu din Bucureşti semnatarii, printre care Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi alţii, se afla şi profesorul universitar V. A. Urechia – e o luptă de onoare şi de viaţă pentru întreaga naţiune română … Înainte dar pe calea ce aţi apucat; împiedicaţi din toate puterile mergerea transilvănenilor la Pesta. Arătaţi-le cum vor sa-i amăgească sub pretext de dietă de încoronare şi fiţi încredinţaţi secera binecuvântările a toată ginta română.

Cel care a publicat foarte multe articole, conferinţe şi studii istorice – lipsite, e adevărat, de metoda şi critica necesară – puse în slujba neamului, va face parte, alături de alţi corifei ai luptei pentru unitate naţională, din mai multe societăţi culturale înfiinţate în oraşele Transilvaniei, care au căutat să dea expresie setei de limbă, cultură şi artă românească şi, totodată, în limitele regiunilor politice la care erau supuse, dorinţei lor permanente de unire cu Ţara mamă, iar cele întemeiate la Bucureşti şi în alte oraşe ale României se îmbrăţişa în mod deschis lupta pentru afirmarea şi înfăptuirea unităţii naţionale. Amintim în acest sens: „Astra” de la Sibiu (1861), „Societatea Academică Română (înfiinţată în 1866 şi transformată apoi în 1878 în Institutul Naţional – Academia Română, „Transilvania” de la Bucureşti (1867) şi altele.

La Bucureşti, la 17 decembrie 1890, ia fiinţă una din cele mai însemnate asociaţii naţionale româneşti: „Liga pentru unitatea culturală a românilor cunoscută şi sub numele de „Liga culturală”, care îşi începe oficial activitatea la ianuarie 1891, dată memorabilă în istoria luptei pentru unitate naţională a poporului român. Primul comitet al Ligii culturale, ca şi celelalte, cuprindeau personalităţi de vază culturale şi ştiinţifice. După ce primul preşedinte al „Ligii” a fost ales rectorul universităţii din Bucureşti, marele patriot şi entuziast Al. Orăscu (1891 – 1892) al doilea Grigore Brătianu (1892 – 1893 ), iar al treilea va fi iniţiatorul romanului istoric şi al celui social din literatura noastră („Logofătul Batişte Veleli” şi respectiv „Coliba Măriucăi”, scrise în acelaşi an 1855 – n.n.), profesorul Universităţilor de la Iaşi şi Bucureşti, V.A. Urechia (1893 – 1897).

Dintre acţiunile deosebite ale Ligii culturale se numără solidarizarea memorandiştiilor (delegaţia compusă din 300 de români transilvăneni care înaintează la 28 mai 1892 împăratului Franz Iosif I la Viena, Memorandumul românilor, elaborat la Sibiu, datând din 25 martie 1892 – n.n.) şi condamnarea politicii reacţionare a guvernelor austro-ungare. Astfel, cu ocazia venirii la Bucureşti a dr. Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu şi alţi conducători transilvăneni, populaţia din România le face o primire entuziastă, aclamându-i prin cuvântul preşedintelui Ligii culturale, V.A. Urechia, ca „ai întregului popor. Tot Urechia, alături de A. Papiu – Ilarian şi Dimitrie Sturza în dezbaterile din cadrul Senatului, din decembrie 1893, a susţinut cauza românilor din Transilvania, arătând „dreptatea fraţilor noştri de peste munţi pentru libertate şi unitate naţională”. Pe adresa preşedintelui ligii sunt trimise mesaje ale filialelor acesteia din întreaga ţară, prin care locuitorii ţării dau curs liber sentimentelor lor patriotice, de realizare a idealului naţiunii române: Marea Unire. Asemenea sentimente le-au exprimat şi locuitorii acestor meleaguri în mesajele secţiilor Ligii Culturale din Piatra Neamţ şi Roman, arătându-se că „Lupta fraţilor din Transilvania pentru libertate şi unitate naţională a tuturor românilor este lupta întregului neam românesc” şi

„suferinţele fraţilor subjugaţi sunt şi ale noastre, care în cele din urmă va duce izbânda „idealului naţiunii întregi”.

Interesantă ni se pare a fi şi corespondenţa dintre V. A. Urechia şi dr. Ioan Raţiu, din perioada 1895-1901, referitoare la activitatea „Ligii”, a luptei românilor de pretutindeni pentru înfăptuirea unirii tuturor românilor. Din această corespondenţă reiese că cei din „Liga culturală” erau bucuroşi de ieşirea lui Raţiu din temniţă (a fost condamnat de autorităţile austro-ungare la 2 ani închisoare, datorită Memorandumului din 1892, fiind eliberat după 15 luni, în urma protestelor opiniei publice interne şi internaţionale). Astfel, din Bucureşti, Urechia îi scria, la 23 septembrie 1895: Ilustre Domnule şi Învăţător al naţiunii. Nu te-am felicitat pentru ieşirea din temniţă. Am crezut util ca noi din Ligă să nu facem zgomot în asemenea felicitări. Ş-apoi Dumneavoastră ştiţi, cuget, că în adâncul inimii noastre domniţi şi că tăcerea noastră este elocventă pentru bărbaţii fruntaşi ai naţiunii române. N-avem lipsă de manifestaţiuni. Acesta se vor face când le veţi voi. Vă rog să comunicaţi aceste sentimente colegilor d-voastră de luptă”.

În scrisoarea din 5 octombrie 1895, îl informa pe „mult veneratul conducător al naţiunii” de pregătirea şi participarea la „Congresul limbilor romanice” de la Bordeaux, ce se va ţine în 1896, şi că, mai înainte, „ar trebui să ţină o sesiune la Bucureşti”. Dar, unii se opun, având ca pretext că Academia Română n-are încă palat, că n-am fi pregătiţi intelectualiceşte. Din cei care susţin totuşi această intenţie sunt amintiţi: „N. Ionescu, Maniu, Haşdeu, General Falcoianu şi D. A. Sturdza” în alta, cea din 29 octombrie 1895, când se adresa din nou către „veneratul şi onoratul conducător al neamului”, Ion. Raţiu (fost preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania între anii 1892-1902 –n.n.), se plângea că bărbaţii de la „Românul” continuă campania contra preşedintelui „Ligii”.

În numărul de azi, mă numesc „războinicul de la Ligă”, când a înţelege că dacă numai eu aş fi în „Ligă”, duşmanul împăcării cu ungurii şi iredentismul ultrat şi că astfel am depăşit în toate, în ţară şi la Bruxelles, peste sfaturile înţelepciunii şi în loc de a servi cauza dumneavoastră, v-am ocazionat poate supărări şi neajunsuri”. Mulţumesc în continuare lui Raţiu pentru aprobarea şi laudele care i s-au adus, „atât ca preşedinte al „Ligii”, cât şi ca membru al conferinţei interparlamentare de la Haga şi de la Bruxelles”. În încheierea scrisorii amintite, confirmă lui Raţiu că este hotărât să ia atitudine asupra acestor calomnii, „în ajunul realegerii mele ca senator”.

Din următoarele scrisori amintim: în cea din 13 iulie 1896, îi cere sfatul dacă trebuie să trimită o proiectată scrisoare „către domnul Banffi”, iar Raţiu îi răspunde laconic „NU”, la Sinaia, unde era Urechia; în 15 / 27 februarie 1900, când împlinea 65 de ani de la naştere, se confesa lui Raţiu că darul lui a reprezentat „o recunoaştere cerească pentru puţinul ce am putut face în interesul naţiunii noastre”; în scrisoarea din Sinaia din 11 aprilie 1900 îi ura ilustrului „domn şi glorios apostol al naţiunii române, al cărui fiu ilustru şi devotat ai fost şi continui a fi. Conştiinţa naţională a românilor şi vocea d-tale ascultată îi va duce la triumful cauzei lor”; în cea de pe urmă, aflată în păstrare în arhivele din Piatra Neamţ, purtând data de 30 octombrie 1900, scria mâhnit lui Raţiu: „De mai multe zile te caut să-mi dau seama, după „Tribuna”, de n-am greşit calea, fie în manifestul ultim al „Ligii”, fie în interviul ce am dat Doamnei Popovici, corespondenta mai multor ziare din Budapesta. „Tribuna” tace asupra acestor acte şi nu le publică. Semn rău!… Eu voi rămâne în fruntea „Ligii”, deşi bolnav şi îmbătrânit de multe necazuri….Un vechi şi devotat admirator V. A. Urechea”.

Visul celui născut la poalele Pietricicăi, ca de altfel al tuturor românilor, se va împlini la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit Marea Unire.

Prof. Gheorghe Radu