USR Neamț crede că a câștigat :)

4

”Am câștigat cu Alianța 2020 USR PLUS în Piatra-Neamț….. ceea ce ne arată că am crescut și în județul Neamț. E doar începutul. Mergem împreună la victorie până în 2020.”, zic cei de la USR Neamț pe pagina lor de Facebook.

Nu știm exact cum funcționează mecanismele cognitive ale celor de la USR Neamț, dar la Piatra-Neamț, politic și administrativ, ei aproape că nu există, iar de câștigat nu prea au câștigat ei, ci au pierdut masiv cei de la PSD și PNL.

Peste 90% dintre pietrenii care au votat USR nu pot reproduce din memorie numele unui candidat USR de pe lista de la europarlamentare, deci vorbim de un vot aproape integral negativ la adresa PSD și PNL.

Ce va face în continuare USR-ul la Piatra-Neamț este o întrebare la care încă nu avem un răspuns. Cert este că ascensiunea lor politică nu depinde de ei la Piatra-Neamț, ci doar de PSD și PNL. Dacă cele două partide mari nu au învățat nimic din aceste alegeri, atunci USR va rămâne pe trend pozitiv cu șanse reale să culeagă și mai mult vot negativ.

Așadar, la aceste alegeri europarlamentare USR-ul a concurat la Piatra-Neamț cu un PSD adormit, cu un PNL cu șireturile înnodate și cu un ALDE care fugea cu spatele.

Interesant și ciudat este modul în care concurenții USR la Piatra-Neamț au fost adormiți efectiv și convinși să nu aibă nicio reacție la adresa USR, ceea ce a contribuit mult la rezultatul miraculos.

Văzând că aceasta a fost prima campanie din ultimi 30 de ani în care principalul competitor politic nu a fost atacat de contracandidați apare întrebarea legitimă: Să fi activat oare cineva niște influenceri care să fi sfătuit conducerile PSD, PNL, ALDE și PMP la nivel central sau local să nu deranjeze USR-ul, ci să îl lase să își facă de cap?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Razvan spune

    N-as spune ca PSD a fost adormit. Cred ca toti am auzit promisiunile ca vom vedea noua autostrada a Moldovei din varful noului spital care va fi mai inalt decat Cozla. Ca sa nu mai vorbim de bugetarii si asistatii manati cu turma catre mitingul de la Iasi.

  2. Laura spune

    De unde ați tras concluzia asta: „Peste 90% dintre pietrenii care au votat USR nu pot reproduce din memorie numele unui candidat USR de pe lista de la europarlamentare”?

    ADMIN: Am stat de vorba cu zeci de pietreni care au votat USR nimeni nu stia un nume… deci 10% am pus noi din bunăvoință:)

    1. Laura spune

      Și ăsta vi se pare un mod corect de a face sondaje și a publica statistici, nu? 🙂

  3. Stefan spune

    USR a castigat pe vot negativ!Pentru ei , greul acum incepe , fiindca vor trebui sa faca fata valului de oportunisti si de securisti care vor da buzna sa se inscrie!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate