Unitățile de învățământ din Piatra-Neamț, în atenția primarului Dragoș Chitic
Primarul Dragoș Chitic, împreună cu reprezentanți ai departamentelor Învățământ și Investiții din cadrul primăriei, a vizitat astăzi, 17 august, Școala nr. 2 și Școala nr. 8. La fiecare dintre cele două școli, primarul Dragoș Chitic s-a întâlnit cu directorii și administratorii unităților de învățământ, dar și cu consilieri locali, membri ai consiliilor de administrație.
„Sunt ceva mai mult de trei săptămâni până la începerea noului an școlar, iar școlile din Piatra Neamț trebuie să-și primească elevii în cele mai bune condiții. Astăzi m-am deplasat la două unități de învățământ din oraș pentru a stabili ce mai este de făcut pentru confortul și siguranța elevilor. Beneficiez de un sprijin important și din partea colegilor mei consilieri locali liberali, membri în consiliile de administrație, implicați în asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea actului educațional” a declarat primarul Dragoș Chitic.
În perioada imediat următoare, se vor realiza lucrări de reasfaltare a terenurilor de sport de la cele două școli, respectiv asfaltarea completă a unui teren al Școlii nr. 2 și asfaltarea parțială a terenului de sport al Școlii nr. 8.
„Mulțumesc directorilor unităților școlare, precum și cadrelor didactice implicate în această perioadă în acțiunea comună de întreținere și modernizare a școlilor. Îi asigur pe elevii care învață în Piatra-Neamț că primul clopoțel al noului an școlar va găsi unitățile de învățământ din oraș în condiții optime” a mai adăugat Dragoș Chitic.



Prin spate pe la C.N.I. când treceți? Acolo e de lucru…
Exact,nu doar vizitate,facut ceva bun în ele,nu când începe școală sa băgăm noi părinții bani în clase pentru bănci, parchet pana și hârtie igienica.
Cred ca ar trebui vizitate si gradinitele din subordinea școlilor! Și nu doar vizitate!
Hmmm…
Deci tot invatamantul din Piatra Neamt se desfasoara la aceste 2 scoli?vizitati si alte scoli nu doar astea doua.sistemul comunist exact asa proceda…
Da pentru ca alte scoli sunt reabilitate cu banii parintilor, nu zic ca ni sa cerut si bani pentru sistemul de supraveghere………..
De ce dați bani?….știu că se cer bani dar nu înțeleg de ce părinții dau.
E o mare presiune pe părinţi, să contribuie la „igienizarea” sălilor și dotarea cu mobilier, etc. Liceul Rareș așa procedează…