Un șofer cu permis fals, reținut de polițiștii din Piatra-Neamț în urma unei colaborări internaționale

0

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și uzul de fals, de către un bărbat de 52 de ani, din Piatra-Neamț. Acesta a fost sancționat contravențional în lunile februarie și mai 2016 pentru depășirea limitei legale de viteză, și, întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea permisului de conducere emis de autoritățile ucrainene, au fost efectuate verificări prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

De asemenea,  s-a stabilit că, în urma reținerii permisului de conducere pentru faptul că era deteriorat, bărbatul s-a prezentat în luna iunie 2016 la Serviciul de Public Comunitar Regim Permise Conducere Înmatriculare Vehicule Neamț pentru a preschimba permisul de conducere mai sus menționat cu un permis de conducere românesc.
În urma investigațiilor efectuate în cooperare cu Biroul Național INTERPOL a rezultat faptul că permisul de conducere prezentat de nemțean, nu figura în evidența autorităților ucrainene pe numele bărbatului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate