Trei dintre micuții care au beneficiat de investigații cardiologice în Piatra-Neamț sunt în stare gravă și vor trebui operați pe cord

1

Sâmbătă, 23 iunie, la clinica pediatrică Anastasia din Piatra-Neamț, 10 copii au beneficiat de consultații cardiologice de specialitate oferite de un medic din Târgu Mureș.

Acesta este rezultatul unei campanii de strângere de fonduri pentru consultațiile micuților realizată de Asociația umanitară „Născută Înger” din Piatra-Neamț în parteneriat cu Asociația Umanitară Codrin. Pentru ei s-a realizat un concert caritabil în cadrul Festivalului ELLA SUCIU în luna mai a acestui an, la Teatrul Tineretului, unde mai mulți artiști au cântat pentru „inimile” celor 10 copii proveniți din familii defavorizate, cazuri monitorizate de Asociația Născută Înger. (click aici pentru articol)

În urma strângerii fondurilor necesare pentru consultații, cei 10 copii din Piatra-Neamț, Dochia și Roman au fost aduși cu sprijinul voluntarilor și al părinților la clinică unde au primit diagnosticele.

Acești 3 micuți au nevoie de internare în clinică pediatrică și intervenție pe cord.

Din păcate 3 micuți sunt în stare foarte gravă, urmând a fi programați pentru intervenții chirugicale pe cord. 3 sunt cu probleme cardiace, dar sub tratament și regim corespunzător, 2 perfect sănătoși și unul cu un suflu sistolic ușor.

Fiind din familii defavorizate, acești copii au nevoie de sprijinul nostru pentru a realiza un fond pentru ei în vederea investigațiilor viitoare, intervențiilor chirurgicale și tratamentelor.

„O zi plină de emoții, de bucurie, dar și de tristețe. Cu sprijinul Asociației ,,Culiță Tărâță” și a celor cărora le pasă, Got-X Bârlad, Giulia Christine, Renato Abaza, Los Anonimos Piatra Neamt, Friends Forever, Ioana Vamisu Ciobanu, Ștefana Mariana, Nadia și Gioni Helmigeanu, am reușit să aducem zece copii la Clinica Anastasia Piatra Neamț pentru investigații cardiologice și neurologice. 

Mulțumesc voluntarilor mei, Daniela Diaconu, Daniela-Elena Stoica, Roxy și Valentina pentru sprijin, mulțumesc tuturor celor care ne-ați sprijinit în această campanie și sper să ne fiți alături în continuare. Mulțumesc Monica Sofron și Andrada pentru sprijinul acordat permanent. Mulțumesc și doamnei director adjunct al Teatrului Tineretului Piatra Neamț, mulțumesc doamnei Smaranda Livescu, mulțumesc tuturor.”, a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger Piatra-Neamț.

„Iti multumesc Karmen Suciu ca m-ai cooptat si in acest proiect al tau de suflet: FESTIVALUL DE MUZICA ” ELLA SUCIU” , prin care vrei sa salvezi impreuna cu Ella – suflete de copii care sa ii duca mangaierele tale surioarei tale sus in ceruri! Editia a II-a a acestui festival a fost si este pentru 10 copii, cazuri sociale foarte grave cu afectiuni cardiace.
Multumim tuturor celor ce au facut posibil acest festival: Asociatia Nascuta Inger, Asociatia Culita Tarata, Asociatia Umanitara Codrin, Ziar Piatra Neamt, Teatrul Tineretului, formatiile: Los Anonimos, GOT –X Barlad, Friends Forever – Liceul V. Brauner, coordonator Ciobanu Ioana, Stefana Mironescu – Colegiul Spiru Haret. Acesta e un proiect amplu: zeci de telefoane, zeci de voluntari, zeci de drumuri, zeci de consultatii etc. ca sa reusim sa gasim solutii medicale sa ajutam si sa salvam acesti copii greu incercati de viata. Am reusit sa aducem, cu ajutorul voluntarilor, acesti copii, de prin tot judetul la consult de specialitate la Clinica Anastasia, la d-na dr. venita de la Targu Mures. Multumim Ilinca pentru primirea calduroasa, pentru daruri si pentru rabdarea si disponibilitatea de care ati dat dovada cu acesti micuti… Avem nevoie de sprijin in continuare pentru a reusi sa salvam acesti micuti, orice ban, cat de putin conteaza. Multumim d-nei Smaranda Mada Livescu – UNIFERO Atlanta, care, auzind de acest proiect, a contribuit si dumneaei cu banuti pentru consultatii. Iubeste, mangaie, ajuta, iarta, traieste.”, a declarat Monica Sofron de la Asociația Umanitară Codrin Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger la telefon 0770 405 849.

Pentru cazurile care necesită intervenție chirurgicală, respectiv tratament medical, puteți face donații cu mențiunea Pentru Campania “Inimi pentru Inimioare” în conturile:

  • ASOCIATIA UMANITARA CODRIN – OCROTITI COPIII CE VOR RAMANE DOAR COPII
  • CUI 15314206
  • RO70BTRL02801205U02233XX
  • BANCA Transilvania Piatra Neamț

****

  • Asociația Născută Înger
  • CUI: 36063530
  • RO58BTRLRONCRT0345309301
  • BANCA Transilvania Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Plesea Gheorghe spune

    Din păcate trebuie sa fii mare medic din clinica pentru ca părintii sa te creadă ca trebuie operați, adesea ajung la noi prea târziu căci majoritatea congenitalilor trebuie operați chiar în primele luni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate