Tineri cu iniţiativă civică la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamț

0

Vineri, 24 noiembrie 2017, sala de festivităţi „Sidonia Hogaş” a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” a fost gazda Târgului civic şcolar, etapa finală de premiere din cadrul proiectului „Tineri cu iniţiativă pentru dezvoltarea unei culturi civice în Piatra-Neamţ”.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa şi implicarea în jurizarea proiectelor a dnei Alina Gicoveanu, reprezentant al Primăriei Piatra-Neamţ, a dlui Inspector General Adjunct de la ISJ Neamt, prof. Ioan Milea şi a Inspectorului Şcolar pentru activităţi extraşcolare, prof. Romeo Ioan Roman.

Proiectul „Tineri cu iniţiativă pentru dezvoltarea unei culturi civice în Piatra-Neamţ” a fost implementat de Asociaţia REPER pentru Management prin Valori, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” şi cu sprijinul financiar din partea Primăriei Municipiului Piatra-Neamt. Perioada de derulare a proiectului a fost de trei săptămâni, începând cu data de vineri, 3 noiembrie, când 50 de elevi ai colegiului au participat la atelierul de formare în vederea redactării de proiecte cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local. Sub îndrumarea dnei Iulia Coşpănaru, preşedinte al Asociaţiei REPER pentru Management prin Valori, şi a dlui Viorel Pătraşcu, elevii colegiului au conştientizat importanţa responsabilităţii civice, precum şi oportunităţile deschise prin intermediul fondurilor nerambursabile de la bugetul local. Tot în cadrul atelierului, elevii colegiului au fost iniţiaţi în mecanismele elaborării de proiecte cu fonduri nerambursabile şi au trasat, în primă fază, schiţele unor proiecte, pornind de la nevoi reale ale comunităţii locale.

Produsele atelierului s-au materializat în cele şase proiecte prezentate şi evaluate în cadrul Târgului civic şcolar din 24 noiembrie 2017. Proiectele au respectat documentaţia oferită de site-ul oficial al Primăriei municipiului Piatra-Neamţ şi au fost orientate spre domeniile: educaţie civică („Informare şi terapie pentru o societate mai dezvoltată”), sport („Sănătate prin mişcare”), social („Fresh&Healthy”, „Mediu adecvat, student cultivat”, „Salvaţi şcoala din Ţibucanii de Jos”) şi tineret („Verde pentru liceeni”). Cele două proiecte recompensate cu premiul I au fost Vede pentru liceeni şi Informare şi terapie pentru o societate mai dezvoltată, proiecte ce atrag atenţia asupra nevoii de educaţie non-formală în şcoli, prin desfăşurarea de activităţi de tip outdoor (Verde pentru liceeni) şi asupra nevoii de sensibilizare a opiniei şi atitudinii publice faţă de persoanele cu dizabilităţi (Informare şi terapie pentru o societate mai dezvoltată).

Iniţiativa Asociaţiei REPER, apreciată de reprezentaţii Primăriei municipiului şi ai Inspectoratului Judeţean Neamţ, s-a dovedit de un real folos, mai ales că nu s-a adresat calităţii de elevi a copiilor implicaţi, ci mai mult calităţii lor de cetăţeni dornici de implicare activă în viaţa comunităţii locale. Formarea şi cultivarea spiritului civic printre cei tineri este un obiectiv major al educaţiei, dar şi al instituţiilor partenere ale sistemului de învăţământ care dovedesc, astfel, că dau importanţa cuvenită consolidării unei societăţi democratice autentice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate