Timpul are răbdare. Există viață și după pandemie

“Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător.”

Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni

Moartea e un fenomen natural.

Nu trebuie să ne temem de ea, atât timp cât prețuim și înțelegem viața. Și viața vine cu principii, cu scopuri, cu mijloace, cu alegeri, cu drepturi sau obligații. Toate în numele evoluției. Totul merge mai departe, totul continuă într-o formă sau alta.

Din cele mai vechi timpuri, societatea s-a dezvoltat învățând din greșeli sau repetându-le. Generații peste generații au adunat idei și experiențe, transmițându-le mai departe urmașilor.

S-a murit în războaie, s-a murit în numele religiei, s-a murit pe timp de epidemii, s-a murit în regimuri totalitare, s-a murit din încălcarea legii, s-a murit din cauza unui sistem sanitar care fie e nepregătit, fie nu poate face minuni. Dar timpul nu s-a oprit în loc. Lumea a continuat să existe, adaptându-se noilor forme de conviețuire. După doliu, viața a dat un sens.

Și asta pentru că instinctul de supraviețuire ajută la perpetuarea speciei. Deși comemorăm morții răpuși de dramele istoriei, omenirea găsește noi și noi soluții de a continua viața. Pentru cei mai tineri, ce se întâmplă în aceste momente rezonează, poate, cu lecțiile de istorie sau tragedii recente. Pentru cei mai bătrâni, rezonează, poate, cu amintiri încă vii din timpul războiului, din timpul comunismului, din timpul Revoluției…

Viața merge mai departe și supraviețuitorii vor povesti, la rândul lor, urmașilor lecțiile învățate și greșelile.

O pandemie nu va opri timpul în loc, dar va reconfigura lumea și va oferi noi informații despre viață. Despre ceea ce putem face pentru a nu mai repeta erorile, despre cine suntem, ce alegeri am făcut sau facem și cum vom dori să arate lumea copiilor noștri.

Pandemia e un mare buton de reset și un moment de a afla unde am greșit și ce putem face pentru a ne bucura de viață în toate formele ei.

Suntem în război cu un dușman invizibil. Suntem surprinși, fără „arme”, fără „armată”, cu mâinile goale sau cu furci și topoare, lovind în gol. S-a mai întâmplat. Vom muri și vom trăi, pentru că așa e în război, asta ne-a învățat istoria. Pe timp de pace, cineva va plăti, altcineva va încasa. Se vor trasa puncte pe hartă, perdanții vor fi nevoiți să reconstruiască, eroii vor fi decorați și imnul va cânta. Nu vor lipsi nici jerbele de flori.

Dar undeva în umbră, acel dușman invizibil se va ridica, va deveni mai puternic și la un moment dat va ataca din nou. Și atunci va trebui să fim pregătiți, doar dacă vom învăța să îi acceptăm și înțelegem prezența.

***

Moartea e un fenomen natural, nu trebuie să ne temem de ea.

Noi, ca parte din natură, trebuie să înțelegem că ceea ce facem influențează ireversibil prezentul și viitorul. Putem continua să ne învârtim în cerc sau să urcăm pe o spirală. Dar chiar și așa, totul merge mai departe, totul continuă într-o formă sau alta…

Și vom înțelege, la final, că există viață și după pandemie și că viața, de cele mai multe ori, este pusă în balanță cu alegerea. E timpul să facem alegeri mai bune, în numele vieții ce va fi. Iar timpul… timpul are răbdare.

Doar anul acesta, peste 36 de milioane de copii s-au născut pe glob, iar din 1930 și până în prezent, populația a crescut de la 2 miliarde la 7.8 miliarde de oameni. (sursa)

Un articol despre marile epidemii aici (click).