Tentativă de suicid în Roman. Doi polițiști, salvatori „recidiviști”

1
FOTO: Sindicatul Europol

În jurul orei 14:03, prin apel la 112 pompierii din cadrul Detașamentului Roman au fost alertați să intervină la o tentativă de suicid. Un bărbat de aproximativ 45 de ani amenința că se va arunca de pe un pod pietonal peste râul Moldova. La locul indicat s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu un autoturism de serviciu, o barcă și o ambulanță SMURD. (click aici pentru articol)

Într-un final, persoana a fost convinsă să renunțe la gestul său.

Sindicatul Europol Neamț oferă detalii despre cum s-a reușit salvarea bărbatului de la un gest care putea să îi curme viața:

„Azi, Municipiul Roman, jud. Neamț.

Polițista Plugariu Mariana patrula pe străzile din urbe. Colegul jandarm e sunat de fratele său care îi spune că puntea care trece peste râul Moldova este blocată din cauza unui incident: cineva vrea să se spânzure sau să se arunce în apa rece.

Polițista conduce în grabă mașina de serviciu spre acea zonă. Discutând cu reprezentantul ISU află că un barbat amenință că se spânzură deasupra apei, de un grilaj metalic.

Plugariu Mariana se oferă să dea o mână de ajutor (apelul 112 fusese direcționat către o patrulă rurală) și se duce pe punte. Un tânăr, M.C. , pe care polițista îl știa, amenința că se spânzură dacă nu este adusă acolo concubina lui.

Din vorba în vorbă, tânărul a cerut să vorbească la telefon cu colegul polițistei, agentul de poliție Cănărău Ioan, ce era implicat într-o altă activitate polițienească, cu care mai avuse „interacțiuni” de serviciu și în care avea mare încredere. Cei doi au vorbit la telefonul polițistei, iar după discuția purtată, cât și după dialogul avut cu Plugariu Mariana, tânărul a renunțat la gestul sinucigaș.

Ulterior a fost preluat de către un echipaj medical. Agentul de poliție Cănărău Ioan are în telefon o aplicație care înregistrează toate convorbirile, automat. M.C. și-a dat acordul ca înregistrarea să fie făcută publică.

Polițiștii nu îngheață când e vorba de a salva o viață de om. În schimb, veniturile lor sunt ținute sub gheață de guvernanți odioși.

P.S. Cei doi polițiști nu sunt la prima „abatere” de acest gen!”.

Înregistrarea convorbirii poate fi ascultată aici – click.

Citiți și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Andrei Varga spune

    Doi profesioniști adevărați, exact așa este la Londra .
    Polițiștii arondați in cartiere știu și cât poartă la pantofi până la ultimul locuitor din sectorul arondat .
    Cunosc oamenii toți, li se adresează pe numele mic, dimineața era reconfortant să îi auzi cum pe geamul din dreapta larg deschis al BMW-ului galben de patrulare, pentru că la ei șoferul e in dreapta, mă rog, cutumă britanică, salutau și aruncau cate o vorbă bună ” hi, Mike, how are You today Steve, Have a god Mary”!
    Asa și aici, doamna Mariana și nea Ioane, o apropiere și o bună cunoaștere a cetățenilor care îi ajuta in muncă .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate