„Teatrul, un semn de exclamare care luminează în praful banalității”- interviu cu Raluca Naclad

Raluca Naclad a intrat în colectivul Teatrului Tineretului în noiembrie 2011, ca secretar literar, crezând că va fi o slujbă de scurtă durată, până la revenirea din concediul de maternitate a colegei pe care o înlocuia.

Despre acea perioadă, Raluca spune că a fost una incredibil de grea, deoarece nu avea lângă ea un coleg de departament cu multă experiență de la care să învețe, doctoratul în filologie nu părea să-i fie de vreun folos, iar teatrul tocmai se mutase prin vecini, clădirea sa intrând în renovare în martie 2011.

„Am încercat să învăț de la cât mai mulți oameni din teatru cu ce pot fi eu de folos pe parcursul ridicării unei lumi în care realitatea și ficțiunea își deschid reciproc granițele. Așa mi-am dat seama că pentru bunul mers al unui proiect trebuie să vorbesc cu toată lumea, de la director la portar. După ce colega mea s-a întors, a existat posibilitatea să rămân și eu în departament și am ales să rămân pentru că am perceput teatrul ca un semn de exclamare, care luminează în praful banalității, plictisului, viețuirii dirijate de aspirații mărunte.”, își amintește Raluca Naclad.

R: Aș vrea să ne vorbești despre activitatea pe care o desfășori în cadrul Teatrului Tineretului (concret, dacă ne poți povesti despre atribuțiile și realizările tale în acești ani)

Raluca Naclad: Serviciul literar și artistic, din care fac  parte, mediază toate proiectele teatrului și este direct responsabil cu implementarea proiectului de management propus de managerul teatrului și aprobat de ordonatorul de credite (Consiliul Județean Neamț). Atribuțiile celor care lucrează aici sunt multiple, nu le voi enumera decât pe cele în care sunt implicată și care sunt de bază. Succint, cu riscul de a părea prea tehnică, acestea ar fi: conceperea și realizarea textelor pentru materialele de prezentare și de promovare ale spectacolelor; menținerea legăturii și gestionarea relației cu artiștii colaboratori ai teatrului și cu alți parteneri (regizori, scenografi, dramaturgi, coregrafi, critici etc.); întocmirea de rapoarte narative pentru proiectele cu finanțare nerambursabilă; participarea la acţiuni menite a face publicitate teatrului (interviuri, întâlniri cu publicul); propunerea de soluții pentru programarea spectacolelor proprii, la sediu și în deplasare; înscrierea spectacolelor în festivaluri; centralizarea evidențelor volumului de muncă pentru actori (lunar și anual); centralizarea rezultatelor pentru indicatorii de management specifici activității artistice a instituției (nr. spectacole, nr. beneficiari etc.); asigurarea unui portofoliu de texte și a posibilităților de colaborare cu artiști creatori; obținerea drepturilor de autor pentru textele montate (dramaturgi și traducători); menținerea evidenţei cărţilor, periodicelor, textelor, documentelor arhivei artistice etc. Tot ceea ce ține de organizare în teatru trece prin acest serviciu.

Munca mea îmi oferă privilegiul să văd la lucru atât tineri creatori cât „mari creatori care construiesc mari  echipe“, așa cum se intitulează unul dintre programele Proiectului de management conceput de managerul Gianina Cărbunariu și asumat împreună cu echipa TT. Toate lucrurile pe care le-am de făcut le consider egal de importante, însă cel mai mult mă bucură sarcinile care implică publicul tânăr (de la cei mai mici,  +5 ani, la adolescenți). Poate și vocația mea didactică, pe care am pus-o în paranteză de ani buni, își face simțită prezența. Atelierul de povesti pentru copii de 7-10 ani, tururile ghidate solicitate de profesorii de limba română pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine codurile teatrale, coordonarea echipelor de asistenți liceeni care participă la crearea unor spectacole, discuțiile cu publicul sunt motive de bucurie și resurse de energie pentru mine. Ne bucurăm că mulți liceeni vin la teatru fiind convinși de colegi de ai lor că teatrul le face bine, că îi deschide la minte și le oferă o alternativă de socializare și educație. Mi-au topit inima copiii din Centrul Social „Ion Creangă“ Piatra-Neamț cu care am întocmit povesti și jocuri vreo trei luni înainte de pandemie, dar și copiii de la sate implicați în atelierele creative coordonate de Gianina Cărbunariu.

Documentarea pentru un spetacol îmi place, de asemenea, extrem de mult, mai ales atunci când subiectul rezonează cu propriile mele căutări.

R: Prin natura meseriei ești foarte apropiată de actori, regizori. Ce ai învățat din interacțiunea cu acești oameni?

Raluca Naclad: Încă din primul meu an la TT, m-a frapat un lucru: creatorii pentru care teatrul este principala rațiune de a exista – actori, regizori, scenografi etc. –  au o neliniște dusă până la suferință în a găsi adevărul creației lor. Scena este un loc foarte riscant, în care firea umană își negociază limitele. În mentalul comun, această artă este asociată adesea cu divertismentul și cu viața boemă. Privite din interior, lucrurile stau altfel: în timpul repetițiilor la o premieră, îmi văd colegii muncind opt ore la scenă, cu cheltuială de energie imensă, la care se adaugă munca de acasă, pentru că timpul de repetiție la o premieră este de aproximativ o lună. Fără ordine, disciplină, documentare, căutarea creativă prin care ridici de la zero o lume e posibil să nu își atingă finalitatea. Odată, în timp ce asistam la repetițiile conduse de un renumit regizor, în care personajele creșteau hrănindu-se din suferința actorilor, m-am gândit că toată această muncă seamănă cu developarea unei fotografii, proces în care imprimarea imaginii pe hârtie implică o cufundare în soluția de argint. Creatorii de teatru se coboară în adâncurile umane ca într-o baie de argint care arde, dar dacă au curajul să meargă până la capăt, finalitatea creației va developa intimitatea ființei umane în toată splendoarea ei. Adevăratul teatru distrează mai puțin, rolul lui este să scoată la lumină țesutul uman necrozat, să ne amintească adevăruri incomode, să ne ajute să evoluăm ca indivizi responsabili pentru cei de lângă noi. Teatrul este o oglindire a omenescului, deci nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin.

Dacă ar fi să rezum, aș spune că am învățat de la acești oameni că a fi OM este o artă și că avem nevoie de artă ca să rămânem oameni. Hm… nu mai știu ale cui sunt vorbele astea, care mie îmi plac foarte mult.

R: Primele instituții închise din cauza pandemiei au fost cele culturale, spectacolele de teatru fiind transferate în online. Cum a fost această perioadă, în plan profesional, pentru Raluca Naclad?

Raluca Naclad: Cu toată această lungă perioadă de suspendare a activității, Teatrul Tineretului a reușit să scoată trei premiere în 2020: „VA URMA. Ghid performativ pentru spectator“, un concepTT de Gianina Cărbunariu, „Viitorul din trecut“, un spectacol de Clemens Bechtel, „98% Decizia corectă“, regia: Elena Morar. La acestea se adaugă eseul vizual „POSTWEST – something digital a video essay“  (concept de Gianina Cărbunariu, Dorothe Currio și Mihai Păcurar), participant la Festivalul Internațional POSTWEST de la Berlin, în mai 2020. Primele două spectacole menționate au fost concepute pentru a fi jucate în diverse spații, cu o componentă de performare în aer liber generoasă și cu număr restrâns de spectatori care să intre în spații interioare pentru continuarea vizionării. La „VA URMA…“ cântecele interpretate de actori la balcoanele și ferestrele teatrului au bucurat un mare număr de spectatori ocazionali din august și până în octombrie. Cea de-a treia premieră a putut fi vizionată online din 13 noiembrie până în 30 noiembrie, gratuit. După acuzațiile grave apărute în presă chiar înainte de difuzare, deci fără ca acest spectacol să fi fost văzut, a urmat o avalanșă de luări de poziție ale profesioniștilor din mediul teatral, o scrisoare de susținere semnată de 46 de manageri de teatre din România, peste 8000 de vizualizări ale spectacolului, o discuție cu publicul de 3 ore fără pauză. Printre altele, spectacolul atinge și problema necesității stringente a educației sexuale, realizate organizat, în învățământ, ținând cont de numărul alarmant de mare de sarcini în rândul adolecentelor. Ghidul UNESCO, „International Technical Guidance on Sexuality Education”, publicat în 2018, care a avut la bază analiza a 87 de programe de educație sexuală pentru adolescenți din întreaga lume, arată că programele de educație sexuală nu grăbesc începerea vieții sexuale, ci, din contră, contribuie la întârzierea debutului vieții sexuale, prin creșterea gradului de responsabilitate în rândul adolescenților. Am făcut această paranteză pentru că documentarea pentru acest spectacol m-a marcat profund, am descoperit tragedii neînchipuite și am încercat ca, împreună cu liceenele asistente în proiect, să ajungem la cât mai mulți adolescenți.

În afară de pregătirea acestor premiere și de interacțiunea cu publicul și cu criticii pe care o presupune orice spectacol, m-am implicat activ în activitățile online ale teatrului. Atelierul de povești pe care îl coordonez din 2019  a trecut în online: în perioada aprilie-iulie 2020 am susținut 33 de sesiuni cu copii între 7 și 11 ani. Din când în când, am fost gazdă în cadrul spectacolelor-lectură în interpretarea unui actor, care nu numai că spune o poveste dar și interacționează cu micii spectatori de 5-8 ani, adresează întrebări și primește întrebări de la ei, cântă împreună sau fac jocuri de mimică, atenție, perspicacitate.

În paralel cu aceste activități pentru cei mici, am lucrat la documentarea pentru „Viitorul din trecut“, organizând împreună cu colegul meu Vlad Socea peste 30 de interviuri și punând la dispoziție, în engleză, materiale documentare referitoare la temele de interes pentru dramaturgul și regizorul german Clemens Bechtel, care urma să scrie textul și apoi să monteze în lunile septembrie-octombrie.

Profesional, nu pot spune că m-am oprit la un moment dat, în 2020.

R: Lucrezi la vreun proiect sau ai unul în plan? Dacă da, ne poți oferi câteva amănunte?

Raluca Naclad: Finalul anului 2020 ne-a prins cu începerea lucrului la cea de-a patra premieră a stagiunii 2020-2021. Este vorba despre al doilea spectacol din cadrul programului Blind Date, urmând după „O cameră doar a ta“ (în regia Marianei Cămărășan și în interpretarea Adinei Suciu). Acest program privilegiază relația regizor-actor, aducând față în față un actor și un regizor care nu au mai lucrat împreună. Vom anunța în curând detalii.

R: În afară de teatru, ce pasiuni mai are Raluca Naclad?

Raluca Naclad: Copilul meu! Ar mai fi… dar au rămas prin sertare și foldere.        

R: Anul 2020 a fost un an dificil, cu multe provocări. Mai putem oare privi cu încredere spre acest nou an? 

Raluca Naclad: Puterea de adaptare a omului este miraculoasă. Cu siguranță, NU trecem prin cea mai proastă perioadă a omenirii pentru că viteza de a găsi soluții este direct proporțională cu evoluția tehnologică și cu posibilitatea de conexiune între inteligențe remarcabile, puse în slujba unui scop comun. Atât timp cât cooperarea, dialogul vor fi mai puternice decât tendința izolaționistă, oamenii vor găsi soluții pentru cele mai grave probleme. Indiferent cât de  scurtă este viața terestră a fiecăruia dintre noi, ea este valoroasă în sine, dar cu atât mai prețioasă cu cât suntem un sprijin pentru ceilalți.